|
.
24.01.2016, 22:36:57 | 0 comentarii | 822 vizualizari
Fotbaliştii deveni / Au plecat în cantonament
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
CNS „Cetate” Deva a început una dintre cele mai importante perioade ale pregătirii de iarnă, lotul de 22 de jucători, condus de Marius Sîrbu, plecând în cantonament la Arieşeni, pentru şapte zile.
După ce au efectuat câte un antrenament pe zi în cele zece zile de la reunirea lotului, devenii au urcat la munte, la Arieşeni, unde îi aşteaptă un stagiu de pregătire cu câte două-trei antrenamente pe zi.
Pentru acest cantonament antrenorul Marius Sîrbu are la dispoziţie un lot de 22 de jucători, din care fac parte şi cele patru noi achiziţii ale iernii. „Portarii Cobliş şi Raţ şi fundaşii centrali Doda şi Mintaş sunt noile achiziţii ale echipei. Sunt jucători importanţi, care sper că ne vor ajuta în atingerea obiectivului. Pe Bogdan Mintaş l-am dorit încă de vara trecută, iar acum am reuşit, în fine, să îl aducem la Deva. A venit de la FC Bihor, şi la doar 23 de ani are deja o experienţă de cinci ani în Liga a II-a şi a III-a, pentru că joacă la acest nivel de la 18 ani. Vom deplasa la Arieşeni un lot de 22 de jucători, format din 14 seniori şi 8 juniori, din care cei mai tineri sunt Marin Lupu şi Darius Boldor. Am fost deja la Arieşeni, cu antrenorul secund Janoş Vajda şi am constatat că avem condiţii foarte bune de pregătire şi cazare. Există trasee de alergare în pantă, avem terenuri de joc şi locaţii de recuperare. Vom efectua câte două-trei antrenamente pe zi, pentru că în tur echipa a avut unele deficienţe la capitolul pregătirii fizice, iar acum dorim să corectăm carenţele”, a spus antrenorul Marius Sîrbu.
După revenirea la Deva, CNS „Cetate” va începe şi meciurile de verificare.
Primul meci va fi la 30 ianuarie cu FC Hunedoara. Apoi se vor disputa meciuri în dublă manşă cu Performanţa Ighiu (10 şi 13 februarie), Măgura Cisnădie (20 şi 27 februarie) şi CSM Lugoj (17 şi 23 februarie).
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



