11.11.2011,  00:10:59 | 2 comentarii | 1345 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Pe constructorii din Colonia de Jos a Vulcanului nu-i deranjează că plouă sau că ninge: / Fie vremea cât de rea, decantarea e lucrarea mea
Booking.com
de Gheorghe OLTEANU

În Colonia de Jos a Vulcanului, lucrările la sistemul de canalizare sunt gata, ce mai. Ar mai fi de făcut cam 5 la sută, asta însemnând în jur de 70 de m.l., după cum m-a asigurat maistrul Ion Şilimon.

Specialist în materie
de tot ceea ce se ţine de canalizare şi de conducte de apă potabilă. Cu care, ieri, am discutat după ce şi-a descărcat de la epolet conducta pe care o cărase până în locul în care era nevoie de ea. Fiindcă, o zic acum, deşi am constatat-o mai de mult, meşterul Ion Şilimon nu-i din ăla care să stea cu mâinile-n buzunare şi să de ordine. La o adică, pe bune că, dacă nu-l ştii, îl poţi confunda cu oricare dintre cei şaptesprezece oameni pe care-i coordonează la acest punct de lucru din Colonia de Jos a Vulcanului.
 
Constructorii au lăsat,
pentru o zi, lucrările de canalizare de pe strada Andrei Mureşanu, pentru ca excavatoarele să poată săpa bazinul principal al staţiei de decantare. Care, până să fie betonat, se prezintă ca o groapă cu adâncimea de cinci metri. În care, tot în cursul zilei de ieri, era programat să se toarne radierul. Adică fundaţia. "Asta înseamnă 18 mc de beton, după care ne apucăm de montat cofrajele laterale", mă luminează meşterul Şilimon.
 
Trei din cele
patru platforme aflate în vecinătatea bazi-nului sunt deja terminate. Cel mai mare dintre ele este cel pe care vor fi depozitate containerele care conţin substanţele necesare procesului de epurare a apelor reziduale. Alăturat lor, mă face atent maistrul, sunt gata şi trotuarele de acces la aceste platforme. 
 
Deşi vremea se anunţă
tot mai rea, oamenii nu vor slăbi ritmul de lucru. Au profitat cât au putut de mult de vremea frumoasă din ultimele luni şi au obţinut un avans considerabil, aşa că nici vorbă să iasă din programarea lucrărilor stabilită iniţial. Pe restul străzilor din colonie e gata absolut totul: reţeaua de alimentare cu apă potabilă, ba chiar şi reţeaua principală de canalizare. Conducta cu un diametru de 400 mm, al cărei capăt - mi-l arată maistrul - e la doi metri de groapa care se sapă acum.
 
Un lucru deranjează privirea.
Grămezile de gunoaie aflate la zece-cincisprezece metri de locul în care muncesc oamenii. "Noi le-am dat mai încolo, ca să putem lucra, că era plin aici de gunoaie", îmi explică maistru Ion Şilimon. Dar de dincolo cine le va lua oare?

 


Comentarii articol (2 )

#1 jojo11.11.2011,  10:34:44
aici in colonie nivelul de viata este buna , ca cand vine trenul cu carbune zeci de locuitori se urca in vagoane si descarca cu lopata tone de carbune, umple saci ,incarca in masini si vine venitul banaos..aceasta meserie de hoti de carbune se practica de 30 de ani;;cnh lucreaza in perderi si nu da salari la mineri
#2 BOC12.11.2011,  23:38:16
TOATA LUMEA SA TRAIASCA ~!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter