|
.
22.02.2016, 22:42:59 | 0 comentarii | 1308 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Totul despre / „Parângul Night Challenge”
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
A treia ediţie a competiţiei montane „Parâng Night Challenge” organizată de „Bike & Run” Petroşani, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local Petroşani, în calitate de co-organizatori, şi-a închis porţile. Evenimentele desfăşurate în cadrul acestei acţiuni sportive au depăşit toate aşteptările, fapt care ne duce cu gândul că acest concurs poate deveni tradiţional şi poate constitui piatra de temelie a acţiunilor de iarnă ce vor urma încă din sezonul următor, cu caracter regional.
Puternicul moldovean Ghenadie
Iar când spunem asta ne bazăm pe faptul că s-au aflat sâmbătă în Parâng nu mai puţin de 132 de sportivi, din peste 30 de oraşe ale ţării, mulţi dintre ei fiind demult consacraţi în sportul de anduranţă şi în concursurile de gen, fiind prezentă la Petroşani mai toată spuma alergării montane. De altfel, spunem fără să greşim că ecourile competiţiei au trecut şi graniţele ţării, Republica Moldova aliniind la start reprezentanţi cunoscuţi şi bine antrenaţi, puternicul lor atlet Ghenadie Tîmbalist fiind cel mai bun exemplu, cu un rezultat bun pentru el, locul 6 la Open si 4 la categorie (la un pas de podium). Consolarea lui Ghenadie vine prin adjudecarea „premiului special de distanţă”, pus in joc de organizatori, care i-au adus acestuia suma de 200 de lei. Evident, Ghenadie a venit la Petroşani de la cea mai mare distanţă, aproape că nici n-a mai fost nevoie de alte calcule.
Vechiul record a fost doborât
Startul a fost furibund, în forţă, printre torţele aşezate de o parte şi de alta a traseului din zona de start.
La sfârşitul Pârtiei „B”, sportivii au avut după primul sprint serios un punct de hidratare cu ceai cald. Zona de gol alpin şi până în vârf a fost marcată exemplar prin balize de culoare roşie, intermitente, care au ghidat concurenţii până pe vârf. Sportivii s-au mişcat excelent, mulţi dintre ei arătând că n-au venit în Parâng doar ca să se plimbe, ci că-şi doresc victoria! Astfel, vechiul record stabilit anul trecut a fost doborât.
Recordul de cursă de 48:01, stabilit iarna trecută, a fost bătut net şi într-un mod inedit, aproape că nu-ţi vine să crezi! Doi sportivi, după ce au sprintat pe ultima sută de emetri, au ajuns pe Vârful Parângul Mic umăr la umăr, împărţind astfel bonusul de 500 lei acordat pentru stabilirea unui nou record de cursă! Cei doi sportivi sunt Andrei Preda din Azuga şi Viorel Palici din Braşov. Dar ca să vă faceţi o impresie şi mai bună faţă de pregătirea atleţilor participanţi şi de faptul că a fost un concurs foarte tare, vă informăm că şapte sportivi au reuşit la această ediţie să bată recordul anterior (!), printre care şi deţinătorul acelui record, Robert Hajnal, care şi-a imbunătăţit timpul, chiar dacă n-a câştigat, cu 4 minute. Chiar şi o fată a reuşit anul acesta să bata timpul respectiv cu 6 secunde! Vorbim de braşoveanca Ingrid Mutter, care s-a fost învinsă de doar şase băieţi în clasamentul general! Vă daţi seama ce concurenţă fantastică a fost anul acesta la Parângul Night Challenge?!
Clasamentele
Feminin open: 1. Ingrid Mutter (Braşov); 2. Geanina Tănase (Braşov); 3. Siegrist Haeni Katharina (Timişoara) - campioana „en titre” până sâmbătă; 4. Mălai Viorica (Cluj-Napoca); 5. Denisa Herman.
Masculin – 35 ani: 1- Andrei Preda şi Viorel Pălici (Azuga/Braşov); 3- Robert Hajnal (Petrila/Braşov)- campion şi deţinător de record al cursei la zi până sâmbătă.
Masculin + 35 de ani: 1. Florin Munteanu (Bucureşti) - singurul campion „en titre” care a reuşit să-şi păstreze titlul! 2. Alin Tănase (Braşov); 3. Ştefan Mircea Veress (Vulcan ) - component „Bike & Run” Petroşani.
Copii: Au fost şi 9 copii care au urcat cu toţii pe podium. Campionul copiilor a fost Cătălin Crişan din Petroşani, care s-a impus categoric şi care trebuie felicitat şi susţinut, că are un mare potenţial, cu timpul dacă va fi sprijinit şi serios în ceea ce face, va fi cu siguranţă un campion, un sportiv cu care Petroşaniul se va mândri. Baftă în continuare, Cătălin!
Cerere în căsătorie
Consemnăm şi un fapt inedit. După ce a parcurs traseul, Robert Theiss din Alba Iulia i-a cerut mâna iubitei lui, care era acolo pentru a-l fotografia. Fata a spus imediat un mare DA! Au fost felicitaţi şi aplaudaţi, în mod deosebit la festivitatea de premiere, de către toţi martorii prezenţi…
Mai greu ca-n deşert...
Despre Tiberiu Useriu scriam în materialul de promovare că va alerga doar în pantaloni scurţi, sportivul antrenâdu-se pentru cursa 6633. Acesta a terminat în final pe locul 17 la categ + 35 de ani şi a procedat aşa cum am spus, deşi afară nu erau decât câteva grade. Oricum, mult mai cald ca la Cercul Polar... Aris Necula, hunedoreanul care a alergat 251 km în Deşertul Sahara, s-a clasat pe locul 30 la categoria lui de vârstă.
Primarul Iacob-Ridzi a efectuat premierea
La festivitatea de premiere care a urmat concursului, toţi concurenţii au avut posibilitatea să se cunoască mai bine, iar cei mai buni au fost premiaţi şi ovationaţi. Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi, a înmânat cupele sportivilor, dar asta după ce a fost şi el aclamat şi aplaudat el de către asistenţă, în urma discursului de întâmpinare şi după ce a spus că această competiţie trebuie sprijinită şi în sezoanele care vin, mai cu seamă că deja concursul nu mai are caracter local, ci unul regional, fiind un pilon al competiţiilor montane de iarnă din Parâng ce vor urma.
Distracţie la maxim!
Maratonul nocturn a continuat nu doar cu competiţia în sine, ci şi in acordurile muzicale ale trupei Yolarity, care a întreţinut atmosfera în Cabana „Bujor de Munte”, până, hăt, spre dimineaţă. A curs bere, vin, s-a mâncat haiduceşte, s-a cântat şi s-a dansat, s-a glumit şi s-au legat prietenii. Trebuie remarcat şi faptul că evenimentul a atras peste 300 de persoane, pe lângă sportivii înscrişi mulţi venind cu prieteni sau cu partenerul de viaţă, mulţi pentru prima dată în Petroşani sau Parâng, ori în Valea Jiului.
O declaraţie
Avram Iancu, temerarul înotător-bibliotecar, preşedintele Asociaţiei „Bike&Run” Petroşani, a declarat pentru ZVJ: „Este un succes şi nimic n-ar fi fost posibil fără ajutorul mai multor forţe, cărora vreau să le mulţumesc şi pe această cale, în mod public. În primul rând, aş începe cu mulţumirile către primărie şi consiliului local, evident şi domnului primar Tiberiu Iacob-Ridzi. Apoi, în numele meu şi al colegilor mei din asociaţie, cărora le mulţumesc şi lor pentru sprijin, aş mulţumi următorilor sponsori principali şi patronilor: Pensiunea Bujor de Munte, domnului Emil Părău, şi locaţiilor dumnealui, Cabana Montana, respectiv Pensiunea Retezat, Cabinetului Notarial Grigore Adrian Mărgineanu, Hotel Rusu, Pensiunii Floare de Colț (domnului Munteanu) şi Cabanei Apres Ski Parâng. De asemenea, mulţumesc şi celorlalţi sponsori mai mici, după cum urmează: domnul Mihai Schneider, MCN Caffe, Keops, Gerom, Cabana Plai, Vila Parâng, domnului Zanet Stelian, Cabana Maly, HIGH5 şi Aventura X. Ne-au mai sprijinit şi cei din Formaţiunea Salvamont Petroșani, Asociația Pro Parâng, ElectroMax Petroşani, Electrostar, Turist Mania, Decathlon Tg-Jiu şi S.C. Asivals e&e SRL, cărora le mulţumim de asemenea. Nu în ultimul rând, mulţumim Ziarului Văii Jiului pentru sprijinul acordat, ca întotdeauna de altfel. A fost zic eu un succes, o competiţie reuşită. Să sperăm că şi aşa vom reuşi să atragem turişti în Valea Jiului, pentru că avem o zonă minunată, care trebuie pusă în evidenţă. Se vede faptul că de la an la an, lumea sprijină această competiţie şi să sperăm că anul viitor vom continua pe această linie”.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |
FOTO



