06.11.2011,  14:10:56 | 1 comentariu | 862 vizualizari
O campanie interesantă SC Apa Serv Valea Jiului SA / Apă plată sau apă potabilă?
de Ziarul Vaii Jiului

Un litru de apă plată cumpărat de la magazin costă 2,86 de lei, iar 1 metru cub, adică 1.000 de litri de apă potabilă de la robinet, chiar şi dintr-un apartament situat la etajul 10, costă 1,90 de lei cu tot cu TVA. Acesta este mesajul cu care SC Apa Serv Valea Jiului SA vrea să conştientizeze populaţia atât în privinţa diferenţei de cost, dar şi a achitării datoriilor care în total însumează sute de miliarde de lei vechi.
„Prin această campanie am vrut să arătăm că apa noastră nu este atât de scumpă pe cât se zice. De altfel, vrem ca oamenii care vin la sediul Apa Serv cu diferite probleme să vadă acest mesaj şi să conştientizeze că trebuie să îşi plătească datoriile la timp”,  a afirmat  Gabriela Gomoi, purtător de cuvânt SC Apa Serv Valea Jiului SA.
Pentru a fi cât mai expliciţi cu această campanie, cei de la Apa Serv au amplasat în holul instituţiei un cub din plasă de sârmă în care sunt 1.000 de PET-uri a câte un litru, ceea ce reprezintă apa potabilă, iar deasupra o singură sticlă, tot de 1 litru, care semnifică apa plată. Diferenţa de preţ este semnificativă, o sticlă de apă plată fiind mai scumpă cu aproape 1 leu decât toate cele 1.000 de sticle cu apă potabilă la un loc.
 


Comentarii articol (1 )

#1 Lucifer 66606.01.2012,  17:53:06
Mincinosii de la Apaserv. Ati scumpit apa nejustificat de mult doar pentru a tine 300 de sefi cu salarii umflate. 300 sefi la 290 de muncitori. Muncitor-700Ron; Sef(care freaca menta toata ziua si doar face risipa la firma asta avand tel. de la firma,motorina de la firma gratis,masina de serviciu pentru a-si face piata in timpul muncii..etc)-2500Ron+alte sporuri..... Pai atunci puneti trantorii,pardon,sefii la munca...


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter