03.04.2016,  19:22:56 | 11 comentarii | 4877 vizualizari
Lăsând impresia că ar fi cu minţile tulburate, / Bebe Nica minte cu neruşinare şi pe sticla televizorului
de Gheorghe OLTEANU
Cu tot mai mulţi membri de sindicat care, pe zi ce trece, îl părăsesc, dându-şi seama că liderul lor sindical este un papagal care şi-a urmărit doar propriile interese, şi, mai ales, mirosind că i se apropie şi lui sfârşitul domniei, Bebe Nica minte, de îngheaţă apele. Şi acum, când temperatura de afară a ajuns la peste douăzeci de grade.
 
Tupeist de primă clasă,
l-am auzit, cu vreo săptămână-două în urmă, la Radio „România Actualităţi” (care, curios, a devenit un fel de tribună doar a lui Nica; păcat, mare păcat de decăderea unui asemenea post important de radio – n.r.) , citez aproximativ, spunând că „nu avem bani pentru salarii compensatorii!”. „Nu avem!”. Da, chiar aşa, s-a exprimat. Cu verbul pus la persoana întâi, plural. Pluralul majestăţii. Mă mir cum de nu s-au rupt undele herziene. Nu aş fi avut nimic împotrivă, dacă auzeam asta de la cineva din conducerea CEH. Îndreptăţit să se exprime astfel. Dar, în niciun caz, de la Bebe Nica. Treaba asta te duce cu gândul la alte chestii. Ori că el ar fi, chipurile, cel de la care vin banii de ordonanţă - ceea ce este fals din start -, ori că omul s-a scăpat cum că el e pe mână cu mahării din conducerea CEH. Lucru foarte aproape de adevăr (în urmă cu un an, după ce în fruntea CEH a fost pus Constantin Jujan, marele sindicalist de… duzină Petre Bebe Nica declara că face front comun cu administraţia – n.r.).
 
Pus cu tot dinadinsul
să bage hâra între mineri şi energeticieni, scârba de el nu s-a sfiit să afirme, săptămâna trecută, la un post local TV, că energeticienii de la Paroşeni şi Mintia primesc hrană caldă, în timp ce minerilor li s-a tăiat acest drept. Mă mir că nu a para­lizat în direct debitând minciuna asta sfruntată. El ştie foarte bine, sunt sigur de asta, că, la Termocentrala Paroşeni, există un bufet de incintă în care, contracost, poate mânca oricine. Bufetul funcţionează acolo unde s-a deschis cantina de când s-a construit termocentrala. Era o încăpere mare, avea şi scenă, pentru că putea fi utilizată şi ca sală de spectacole sau pentru distracţii.
 
La bufet
mănâncă muncitorii de pe şantierul din incinta uzinei. Vin angajaţii, în pauza de masă, ca să bea o cafea, să-şi cumpere un covrig, una-alta. Tot aici îi duce directorul, ca să ia masa, pe oaspeţii de la minister, de la companie sau de mai ştiu eu de unde. Pe perete este afişat meniul, îl comanzi, mănânci, plăteşti şi pleci. Simplu. E clar că, debitând minciuna în cauză, Bebe Nica a mai încercat o manipulare jegoasă a ortacilor pe care-i mai are în mână. După ce, şi din cauza lui, minerii au rămas şi fără masa de dinainte de intrarea în şut, şi fără tichetele cadou. Şi fără mijloace de transport de acasă la mină şi retur. Nu pot să-mi dau seama pe cine mai impresionează, în prezent, simulările lui de a negocia - de capul lui, cu CEH-ul - un alt contract colectiv de muncă. La care, desigur, pe energeticieni nu i-a chemat, ca să-i fie alături, ci i-a invitat pe post de observatori. Într-un fel a procedat bine. Fiindcă doar aşa se va vedea cum se face din nou de rahat.

Comentarii articol (11 )

#1 BOBU04.04.2016,  10:44:23
Dom OLTEANU,daca Termocentrala PAROSENI are cantina cu scena si sala de spectacole poate o ia ROSMENTENUIC ca el e specialist in furturi de energie termica si achizitii de la sindicate prin inselaciune. Ce ziceti?
#2 Z04.04.2016,  11:11:31
În acest articol subiectul este Nica, cel care, deşi ar trebui să nu o mai frece pe bani minerilor, continuă să dea prosteală la poporenii de la Muntele,poporeni care, azi-mâine, vot rămâne pe drumuri. Sperăm ca poporenii de la Muntele să-i plătească lui Nica cotizaţia de sindicat şi din ajutorul de şomaj.
#3 Gheorghe O.04.04.2016,  13:50:48
Bobule, nu fi rau! Eu am zis ca era scena pe vremea cand, aici, functiona ditamai cantina. Eu am prins-o, sa stii. Restul afirmatiilor, care nu face obiectul acestui articol, iti apartine, desigur!. Iti multumesc, cu stima, Gheorghe Oltean
#4 Lupeni04.04.2016,  15:03:08
jegos a fost o viata intrebati la mina Lupeni ce parere au oameni despre el?Sa povesteasca la radio si cum ii lucrau uni de la sect transport la cabana din Straja,sau are amnezie cind e vorba de el.
#5 bebe04.04.2016,  22:02:18
ce ma mai zbat eu pt mineri si le iau 5 lei cotizatie ,asta e i-am fraierit .
#6 Ilie Gologan04.04.2016,  23:48:51
Sindicatul lui Nica se cheamă muntele, pentru că Bebe are un salariu cât un munte. Din banii fraierilor de mineri,. care sub conducerea lui Bebe vin la lucru cu slănina-n traistă (gata cu masa caldă a lui Ceauşescu). Ia la servici vor veni cu calu sau cu bicicleta, că nu mai "avem" bani nici pentru transportul la locul de muncă. Vine fiecare cu ce apucă, mai puţin inspectoru lu peşte Bebe care semnează lista de prezenţă de două ori pe lună, la plată şi avans. Şi are o leafă cât trei artificieri la un loc
#7 Abramburel05.04.2016,  13:53:40
Păi şi minerii au bufet de incintă, la Hotel Onix, unde fiecare ortac poate lua masa contracost, cu excepţia ortacilor din conducerea sindicatelor, care şi-au păstrat gratuităţile, pentru că n-au plătit niciodată, deşi au mâncat bine şi au mai luat şi acasă.
#8 BAU BAU06.04.2016,  15:09:25
rusine sa va fie d-le nica rusine...numai aberatii.denigrati energeticienii dupa ce au platit milioane ,miliarde de lei datoriile facute de dumneata....pensonar cu fata la perete
#9 TEPES07.04.2016,  10:48:28
Din pacate conducerea CEH si conducerea Sucursalelor este formata 90% din persoane pensionabile,care stau sa praduiasca aceasta entitate prin diverse: -numiri ( NEPOTISME),se ocupa ciUCA -diverse tertipuri (ex mina Lupeni ) este varful aisbergului -sunt anumiti (muncitori) platiti subteran care fac anumite munci pentru se***ii lor pe la Sucursalele CEH. fara exceptie... Asa ca .. Suntem ingropati de acesti Gropari numiti SPECIALISTI
#10 k.p.07.04.2016,  14:15:04
nica poate ne spune cat platea lui brasoveanu pt oalele cu mancare duse de la cantina lupeni in straja pt muncitorii de la transport care-i lucrau la cabanuta !
#11 Eco23.04.2016,  01:54:30
Stimabililor postaci, de toate orientarile politice si cele mai diferite nivele de cultura si de intelegere, eu tot nu pricem CEVA in tot ce scrieti dvs., nu numai referitor la acest articol, ci referitor la TOATE articolele privind CEH, CNH sau cum ii mai spunea si ii mai spune si referitor la sindicate. Pe de o parte TOTI "STITI" ca ala a furat, ca celalalt a furat...dar nimeni nu a platit. Daca doar 1 % din ce afirmati voi este real si daca se face plangere penala, treaba e ca si rezolvata. Nu ZVJ va rezolva problemele. Daca e real ce spuneti este foarte grav si la parchet se fac plangerile. Daca sunt inventii sau dat cu parerea...mai usor cu pianul pe scari, ca devine aiureala. Ai probe, faci plangere penala si adio Nica si altii ca el..., nu ai probe, "ciocul mic" ca datul cu parerea dauneaza grav ...libertatii :)) Bafta ! si poate va mai destupati si voi la minte.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter