26.04.2016,  18:29:26 | 1 comentariu | 994 vizualizari
Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” / Întâlnire cu legendele
de Ziarul Vaii Jiului
La sfârşitul lunii aprilie, în decorul pitoresc al Ţării Haţegului, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva în parteneriat cu Societatea de Educaţie Nonformală şi Socială (SENS) au organizat deschiderea oficială a primei Biblioteci legendare din România, amenajată în cadrul Legendarium-ului „Casa legendelor Britoniei”, din localitatea Sarmizegetusa. 
 
Au onorat cu prezenţa lor acest eveniment: domnul Mihai Cornel Todoni, primarul comunei Sarmizegetusa, preotul Şipoş Raul Cristian, profesori, învăţători, membri marcanţi ai comunităţii, elevi.
În urmă cu un an, Societatea de Educaţie Nonformală şi Socială (SENS), în parteneriat cultural şi educaţional cu Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva şi cu Radio România Cultural, a deschis primul Legendarium în Ţara Haţegului, conceput ca un „spaţiu expoziţional unic, în care sunt prezentate unele dintre cele mai frumoase legende ale zonei”, ca un „loc unde trecutul acestui ţinut mirific se împleteşte cu fantasticul şi unde vizitatorul află secrete ale originii unor familii care au condus cândva lumea, descoperă comori antice, învaţă despre evenimente care au schimbat cursul istoriei şi intră în atmosfera credinţelor populare haţegane”. 
Proiectul Legendarium are drept scop promovarea comorilor de spiritualitate, de istorie, şi a frumuseţilor naturale ale Ţării Haţegului. 
În completarea acestui ansamblu cultural, în parteneriat cu SENS, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a conceput o bibliotecă originală, cu un profil oarecum inedit, ludic, dar şi educaţional în acelaşi timp. 
Biblioteca legendară are drept public-ţintă tinerii, dar ea poate fi frecventată şi „exploatată” de oricine doreşte să cunoască mai bine acest ţinut de legendă care este Ţara Haţegului, cu tezaurul ei de spiritualitate. 
Am organizat această Bibliotecă legendară cu scopul declarat de a face mai bine cunoscute evenimente, figuri legendare, castele, locuri de un pitoresc aparte din Ţara Haţegului. Biblioteca va oferi celor interesaţi un bogat material documentar. 
Camera ludică a Bibliotecii legendare cuprinde rafturi cu cărţi în care, pe lângă informaţii despre legendele Ţării Haţegului, despre istoria acestor locuri, despre castele şi mituri, vizitatorii vor găsi diferite bileţele cu indicii care îi vor conduce pe trasee la capătul cărora vor avea parte de surprize. În acest fel, misterul şi ludicul întregesc informaţiile dobândite din lecturi. Acest aspect ludic, de joc, face mai atractivă învăţarea, este de fapt un mijloc de educaţie nonformală şi de atragere spre lectură şi studiu a unui număr tot mai mare de iubitori ai Ţării Haţegului de toate vârstele. 
Punctul central al acestor indicii îl constituie minunatele legende născute cu secole în urmă în Ţara Haţegului: Legenda Muntelui Retezat, Legenda bătăliilor de la Tapae, Legenda cnezilor Roşii ai Britoniei, Legenda bătăliei de la Poarta de Fier, Legenda descoperirilor arheologice ale Zsofiei Torma şi Legenda lui Faţă Neagră.
Întreaga ambianţă a Legendarium-ului de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa reconstituie un trecut încărcat de istorie, dar şi de legende nemuritoare. 
Cei care vor intra în Biblioteca legendară, în camera ludică, vor lăsa deoparte pentru o vreme calculatorul, tableta, smartphone-ul şi vor răsfoi cărţi, vor fi propriul lor motor de căutare şi, în final, vor avea satisfacţia şi bucuria de a fi aflat noi informaţii despre Ţara Haţegului, pe care nu le-ar fi găsit în altă parte. 
Biblioteca legendară reprezintă, astfel, un spaţiu de educaţie nonformală prin care dorim să atragem spre lectură un public cât mai larg, dar să oferim în acelaşi timp informaţii şi materiale documentare menite să popularizeze Ţara Haţegului, acest depozitar de istorie şi legendă a judeţului Hunedoara. 
La evenimentul de deschidere a Bibliotecii legendare – LegendaRoom a participat şi Asociaţia „Terra Dacica Aeterna” filiala Deva, cu o echipă de reenactment istoric formată din daci şi romani, care a asigurat garda de onoare a evenimentului, prezentând aspecte ale vieţii civile şi militare din cadrul oraşului antic Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Ioan Sebastian BARA

Comentarii articol (1 )

#1 Constantin Dobre26.04.2016,  22:03:31
Excelenta si istorica initiativa! Felicitari! Prima data cind voi calca in judetul Hunedoara nu voi uita sa vizitez acest lacas de spiritualitate sufleteasca si cu incarcatura profund patriotica, romaneasca!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter