04.05.2016, 18:42:07 | 2 comentarii | 5332 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Sindicatul „Noroc Bun” a blocat în instanţă insolvenţa CEH. Sindicatul „Muntele” nici măcar nu a atacat în instanţă insolvenţa CEH. Atunci, cine-i om, adică sindicalist, şi cine-i câine, adică în contra angajaţilor CEH?
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
După victoria sindicală obţinută de Sindicatul „Noroc Bun” marţi, 3 mai, când Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul la cererea de insolvenţa CEH a Sindicatului „Noroc Bun”, retrimiţând cauza spre judecare Tribunalului Hunedoara, l-am rugat pe artizanul acestei victorii, ing. Adrian jurca, preşedintele Sindicatului „Noroc Bun” să facă câteva consideraţii pe marginea acestui subiect. Sperăm că membrii Sindicatului (ne)reprezentativ „Muntele”, atâţia câţi mai sunt, se vor trezi la realitate, apreciind cine se luptă pentru drepturile lor, şi cine doar pentru conservarea beneficiilor de lideri. Reproducem mai la vale consideraţiile lui Adrian Jurca, preşedintele Sindicatului „Noroc Bun”. Care, repetăm, a obţinut o mare, mare victorie sindicală.
Sindicatul „Noroc Bun”,
cu sprijinul logistic al Sindicatului Naţional Petrom Energie şi cu ajutorul avocatului Dorel Mezabrowski din Petroşani, a decis să atace în data de 5 ianuarie 2016 Cererea de intrare în insolvenţă depusă la Tribunalul Hunedoara de către SC CEH- SA Hunedoara. Cererea noastră de intervenţie a fost atunci respinsă. Noi am mers mai departe şi am făcut apel la Hotărârea Tribunalului Hunedoara, prin care SC CEH-SA a fost declarată în insolvenţă. Pe tot parcursul procesului am depus instanţei documentele necesare, astfel încât instanţa să decidă în cunoştinţă de cauză.
Cererea noastră de intervenţie, apelul declarat, notele de şedinţă precum şi concluziile scrise au avut ca fundament necesitatea respectării Legii Minelor, o lege organică care prezintă cadrul legal în care se fac lucrările de prospecţiune, explorare, exploatare a unui zăcământ, dar şi ce măsuri trebuie luate în cazul în care o mină devine nerentabilă economic. Legea insolvenţei se aplică societăţilor comerciale care intră în incapacitate de plată, însă nu poate fi aplicată unor mine, care, pentru a putea fi închise, au nevoie de un Plan de Încetare a Activităţii, un program de disponibilizare şi protecţie socială a angajaţilor. Minele funcţionează în baza acestei legi speciale tocmai pentru faptul că în situaţia de insolvenţă nu există fonduri suficiente necesare tuturor programelor.
Ieşirea din insolvenţă înseamnă că statul poate să intervină, să aplice un plan de reorganizare şi restructurare, să acorde ajutor de stat pentru minele pe care eventual le vor trece pe închidere după modelul SNÎMVJ.
Marţi, 3 mai, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul la cererea de insolvenţă a CEH, făcut de noi, Sindicatul Noroc Bun, şi a retrimis cauza spre rejudecare către Tribunalul Hunedoara. Cu alte cuvinte, suntem în faza iniţială, şi ce este mai important putem salva mii de locuri de muncă, deoarece nu mai suntem ameninţaţi de faliment.
De ce a vrut Nica insolvenţa?
Din starea de insolvenţă în care am fost nu aveam decât varianta falimentului, care ar fi însemnat ca mii de oameni să rămână pe drumuri. Păcat că Sindicatul Muntele nu făcut nimic altceva decât să accepte resemnat situaţia asta nenorocită, nefăcând nici un demers în instanţă în acest sens. De altfel, Nica Petre, pe tot parcursul anului 2015, a susţinut că singura şansă a CEH este intrarea în insolvenţă. Adică, falimentul. Oare ce interese a servit Nica, şi dacă a fost recompensat, cu cât?
Ce trebuie făcut pe viitor?
1. Oamenii trebuie să priceapă că Sindicatul Muntele, în frunte cu Nica Petre, i-a adus în starea asta şi trebuie să plece de acolo urgent toţi cei care sunt membri. Urgent trebuie făcute cereri de retragere de la Sindicatul Muntele, nu spun să vină lumea la noi, dar trebuie să înţeleagă răul făcut de această organizaţie care a agreat insolvenţa.
2. Avem urgent nevoie de un Plan de Restructurare şi Reorganizare, în maxim o lună să fie gata, dar nu din cele făcute până acum.
3. Pentru a putea trece perioada asta, este nevoie de aplicarea Legii Insolvenţei, anume prevenirea acesteia printr-un Concordat Preventiv care poate permite buna funcţionare a SC CEH SA.
4. Anularea reprezentativităţii Sindicatului Muntele, obţinută printr-un fals grosolan al lui Nica Petre şi negocierea de către organizaţiile sindicale legal constituite a unui CCM realist, care să nu îngroape definitiv SC CEH-SA.
5. Se poate lucra, în cel mai rău caz, sub administrare specială, aşa cum s-a lucrat ani de zile la Compania Naţională a Huilei, care permite, cu anumite restricţii, o bună funcţionare.
6. Trebuie anulate în regim de urgenţă toate salariile nesimţite şi beneficiile Sindicatului Muntele.
Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia reprezintă o şansă nesperată pentru angajaţii S CEH-SA de a putea munci, de a părăsi sistemul în condiţii demne, cu o protecţie socială în baza unui CCM realist. Dacă oamenii, însă, o vor rata şi vor merge pe mâna unor lideri fără pregătire şi cu interese ascunse, vor ajunge pe drumuri.
Îl rog pe această cale pe Jujan Constantin să plece, dacă mai are un pic bun simţ să facă acest lucru. Iar Nica Petre ar trebui să îşi dea demisia şi să îşi vadă de cabana lui. Ajunge cât rău a făcut oamenilor din minerit”.
Comentarii articol (2 )
#1 meditator05.05.2016, 08:46:19
nu acorzi ceva meditati lu bebe ,ca iti da si el la cum sa faci greve spontane ,sa pui cateii sa se lege cu lanturi ,sa injure ,sa se blocheze in subteran ,si sa fie delegati sindicali fara sa faca nimica. daca vrei poate sa te mediteze si pe parte financiara ,cum sa iei bani si cotizati f mari fara sa faci nimic. sau la pus incompetenti directori
#2 MAMA OMIDA05.05.2016, 14:01:42
cum sa plece astia din sistem, cand ei isi negociaza functii pe la Bucuresti. De astia nu scapati veci, ei o sa puna lacatul pe CEH.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|