29.10.2011,  17:24:56 | 0 comentarii | 620 vizualizari
Tăiaţi din risipă, nu cadourile pentru copii!
de Ziarul Vaii Jiului

Ambele structuri sindicale miniere din Valea Jiului consideră programele drastice de reducere a cheltuielilor, elaborate de către directorii minelor, drept nişte simulări care nu ar putea fi adoptate fără acordul ortacilor.

 

Eliminarea cadourilor pentru copiii minerilor, a zilelor libere plătite (cum ar fi Ziua Minerului), ori a primelor sub formă de tichete cadou sunt privite de către sindicate ca nişte propuneri ce nu ar putea fi adoptate fără acordul lor.

Exploatările miniere din cadrul Companiei Naţionale a Huilei au făcut o proiecţie cu privire la reducerea costurilor pentru anul 2011, iar printre tăieri justificate şi care aduc economii de milioane de lei au fost strecurate şi ajustări şi eliminări care par absurde. Astfel, ortacii nu ar mai încasa adaosul cuprins în Contractul Colectiv de Muncă la plecarea în concediu. În aceeaşi strategie este prevăzut ca în birouri să se măture din două în două zile. Economiile cu femeia de serviciu se ridică la ceva mai mult de 6.700 de lei anual, iar 10 la sută din echipamentul de lucru al ortacilor ar urma să nu mai fie spălat, dat fiind faptul că se urmăreşte o reducere a cantităţii procesate cu 500 de kilograme. „Subvenţia” la energia electrică şi termică primită în mod tradiţional de către mineri ar urma să fie considerabil redusă, iar copiii lor nu vor mai primi cadouri. „Este firesc ca orice director să reducă cheltuielile. În aceste reduceri sunt şi unele propuneri idioate. Noi n-am discutat aceste propuneri pentru că nu ne-au fost transmise. Ca să fie adoptate, noi le vom pune în balanţă, pentru a vedea cât de justificate sunt, şi le vom discuta cu oamenii. Eu, ca lider, nu-mi pot asuma riscul de a accepta aceste propuneri fără să discut cu membrii de sindicat şi să am acordul lor. Toate tăierile din drepturile cuprinse în Contractul Colectiv de Muncă trebuie discutate cu oamenii, deoarece îi afectează”, a declarat liderul Uniunii Sindicale Mine şi Energie, Ioan Temneanu.

 

Vor să rămână în funcţii

Directorii subunităţilor miniere aparţinătoare CNH Petroşani au făcut pe genunchi reducerile de cheltuieli şi pentru a-şi păstra cu orice preţ funcţiile. Liderii minerilor cred că directorilor li s-a cerut un program de austeritate iar ei au tăiat din pix toate drepturile ortacilor doar pentru a face pe plac administraţiei din minerit. „Sucursalele au făcut nişte programe de reducere a cheltuielilor iar salariaţii vor fi afectaţi foarte grav, lucru nepermis şi nenegociat cu noi. Din moment ce administraţia reduce cheltuielile foarte drastic fără a le aduce la cunoştinţa noastră este foarte grav şi va fi tratat foarte serios şi foarte sever. Este clar că administraţia Companiei doreşte cu orice preţ să reducă cheltuielile într-un mod categoric fără să stea de vorba cu reprezentanţii salariaţilor şi mi se pare un lucru extrem de grav, deoarece eu consideram că putem sta la masa dialogului. Aceste fenomene ale directorilor minelor din Valea Jiului nu se vor petrece pentru că nu au făcut obiectul negocierilor într-un contract. Noi le putem transmite minerilor că în niciun caz nu se va renunţa la aceste gratuităţi”, declară preşedintele Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, Zoltan Lacataş.

 

Ortacii au reacţionat imediat

Imediat după ce Ziarul Văii Jiului a dezvăluit măsurile din programul de reducere a cheltuielilor pe anul 2011, proiect ce este doar la stadiul de propunere nefiind aprobat de către administraţia CNH, minerii au reacţionat virulent. Reacţiile sunt mai mult decât tăioase şi nu reprezintă o soluţie de a rezolva un diferend într-o societate democratică, dar le reproducem mai jos din acelaşi considerent - dreptul la libera exprimare nu poate fi suprimat într-o ţară membră a UE. „Nimeni nu se gândea la o aşa măsură drastică împotriva mineritului. Acum cred că-i târziu pentru noi să mai facem ceva. Suntem călcaţi în picioare de mafia PD-L. A ajuns să se ia şi de nişte femei de serviciu, care mătură şi spală pe scările şi holurile unei clădiri de la mină. Atât ştiu să facă, să ne ia totul, cadourile la copii, zilele libere plătite. (…) Dacă sindicatele nu fac nimic şi nu vom intra puţin cu ciomegele în guvern, vom linge de pe jos azi, mâine”, este de părere G.K., un cititor care munceşte în minerit. Un altul consideră că „noi suntem de vină că acceptăm să îşi bată joc de noi. Suntem o naţie de lingăi şi acum culegem foloasele. Am zis că va fi prea târziu când o să ne trezim şi uite că a venit momentul. E timpul să punem mâna pe bâte şi să le rupem capetele, începând cu liderii de sindicat şi, nu în ultimul rând, cu cei din CNH”.  „Nesimţiţii, să mai aştepte să mai scoată producţie minerii. (…) Să facă program la toţi şefii, să dea cot la cot cu minerul producţia dacă vor bani. Nu unii să-şi facă concediile în ţări străine din banii munciţi de mineri, care, vai mama lor de mineri!, lucrează în fundul minei şi nu îşi permit să meargă la un grătar cu copiii lor” comentează un alt ortac.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter