19.05.2016,  15:56:53 | 0 comentarii | 1741 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Festivalul Naţional de Epigramă ”Cât e Buzăul de mare”
de Petronela VALI SLAVU
Ediţia a XVII-a, 13-15 mai 2016
 
Este mare Buzăul, dar nici Festivalul Naţional de Epigramă, desfăşurat aici, nu e mai prejos.
În perioada 13-15 mai, am participat, pentru a cincea oară, la acest prestigios festival. Organizarea a fost ireproşabilă, iar vremea a fost incredibil de frumoa­să, pentru o perioadă ploioasă în multe zone ale ţării.  Festivalul a fost organizat de Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” al Municipiului Buzău (director – Elena Isbăşoiu) şi de Cenaclul „Nicolae Grigore Mihăescu – Nigrim” (preşedinte – Mihai Sălcuţan).
În prima zi, la Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”, situat în casa reabilitată recent, care a aparţinut primului prim-ministru al României Mari, a avut loc dezbaterea „Cu umorul nu e de glumit”. 
Am primit Diploma de excelenţă „Alexandru Marghiloman”, un premiu special care mă onorează, fiind acordat şi distinşilor: acad. Mihai Cimpoi (Chişinău), George Corbu (Bucureşti), Florentin Popescu (Bucureşti), Gheorghe Bâlici (Chişinău), Ion Diviza (Chişinău), Elis Râpeanu (Bucureşti). Uniunea Epigramiştilor din România a atribuit Premiile anului 2015. 
A doua zi, după obişnuita fotografie de grup, din Piaţa Dacia, am pornit în excursie. În comuna Pârscov, la Casa Memorială „Vasile Voiculescu” unde am fost întâmpinaţi cu pâine şi cu sare, am trăit momente de o puternică încărcătură emoţională, fiind vorba despre casa unui om special. Tabăra de sculp­tură de la Măgura şi Fântâna lui Mihai Viteazul au fost obiective pe care nu puteam să le ocolim, în drumul nostru spre Mănăstirea Ciolanu. Întâmplător, o insectă mare a poposit în părul meu, lucru care nu a trecut neobservat de epigramişti, trezindu-mă cu două dedicaţii:
 
Vali a găsit un gândac în păr
Râd amuzaţi confraţii, ca nebunii,
Şi, la sfârşit, emit o constatare:
Că i-au ieşit lui Vali gărgăunii
Pe care toţi doar bănuiam că-i are!
(Laurenţiu Ghiţă)
 
La Mănăstirea Ciolanu 
s-a întâmplat o minune
Am vizitat, în grup, capela,
Smerindu-ne oleacă unii
Şi-atunci, pe Vali-Petronela
Au părăsit-o gărgăunii!
(Petru-Ioan Gârda)
 
Spectacolul de gală pentru public a avut loc în Sala Mare a Consiliului Judeţean Buzău. În foaierul sălii a fost organizată o expoziţie de caricatură „Mihai Sălcuţan 7zeci”. 
Publicul buzoian a avut ocazia să asiste la un recital de epigramă, susţinut de epigramiştii participanţi. Prezentatorul spectacolului, actorul Adrian Nicolae, citind localităţile de unde vin invitaţii, a prezentat Petroşaniul ca pe un oraş drag sufletului său. Am aflat, ulterior, că a jucat pe scena teatrului nostru, rămânând recunoscător pentru ocazia de a se afirma şi de a se perfecţiona profesional. Recitalul de epigramă a alternat cu momente muzicale, susţinute de George Mitrea, fostul solist al formaţiei „Savoy” şi de Adriana Florentina Stuparu. Caricaturistul Costel Pătrăşcan a prezentat un colaj savuros.
Au fost acordate premiile festivalului, fiind premiaţi: Passionaria Stoicescu, Bucureşti (pentru volumul de epigrame „Decoltate”), Vasile Vulpaşu, Strehaia (pentru volumul „Epigrame”) şi Ion Tiţa-Călin, Constanţa (pentru volumul de proză scurtă „Ţara de unde nu se mai poate fura nimic”). La Concursul Naţional de Epigramă cu temele „Interesul poartă fesul” şi „Precum în cer şi pe pământ”, au fost premiaţi epigramiştii:
 
Laurenţiu-Florentin Ghiţă (Bucureşti) – Premiul I
 
Depinde unde-l porţi
Când alţii-n lume poartă fes
În funcţie de interes,
Păcat că naţia română
Stă mult prea mult cu fesu-n mână.
 
Sancta simplicitas
Ca s-aducă duhul sfânt
De la cer pân´ la pământ,
Bani plătim, grămezi, la cler,
Cât de la pământ la cer!
 
Viorica Stancu (Iaşi) – Premiul al II-lea
 
Interesul poartă fesul…
Este lesne de-nţeles
La frumoasele metrese:
Interesul nu-i sub fes,
Ci îl poartă… între fese.
 
Din experienţă
Să vă mint n-am interes,
Pe pământ ca-n paradis!
Ştiu, că-n ceruri, foarte des,
Un drac tânăr m-a trimis!
 
Alexandru Ştefan (Câmpina) – 
Premiul al III-lea
 
Concordanţă
La noi românii şi succesul
Cu moda e în armonie,
Căci interesul poartă fesul
Iar şpaga poartă pălărie!
 
Asemănare
Ne cântă popa tot mereu
„Precum în cer şi pe pământ”...
Înseamnă-atunci, gândesc şi eu,
Că-i hoţ acolo orice sfânt.
 
Cătălina Orşivschi (Vama, Suceava) – Menţiune
 
Guvernul Cioloş
Cioloş, un guvern model,
Ce-apără azi interesul
României, poartă fesul
Ce-i impus de la Bruxelles...
 
Precum în cer şi pe pământ
Dictonul mi-e familiar
Şi văd că nu e vorbă-n vânt,
C-o falcă-n cer e şeful iar
Şi cu cealaltă pe pământ.
 
Nicolae Stancu (Iaşi) – Menţiune
 
Preşedintele Senatului
Domnul cu priviri avide
Şi interesat cum este, 
A schimbat cam trei partide
(Ca şi când i-ar fi neveste).
 
Cugetarea românilor
Pe popi îi credem pe cuvânt
Când spun cu toţii în tremolo  
„Precum în cer şi pe pământ”
(Pesemne sunt corupţi şi-acolo!).
 
Cu bucuria de a fi participat la acest festival deosebit, aştept ediţia a XVIII-a, din 2017, când festivalul buzoian va sărbători „majoratul”.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - - - - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter