24.05.2016,  11:40:52 | 0 comentarii | 695 vizualizari
Alte 7 documentații în lucru pentru anveloparea blocurilor din Uricani


de Alina PIPAN

Vreo doi ani l-am tot auzit pe primarul Dănuț Buhăescu că nu vrea să se bage în afaceri cu statul când vine vorba de anvelopare. A văzut cum au mers anvelopările la Petrila și Petroșani și i s-a tăiat elanul, din cauza decontătilor întârziate a banilor de la bugetul central și a colectărilor tardive ale locatarilor. Dar când a aflat de posibilitatea realizării acestor lucrări cu fonduri europene, parcă s-a activat în dumnealui un buton secret. La finele anului trecut a dat în lucru documentațiile tehnice pentru 15 blocuri care au nevoie urgentă de reabilitare a fațadelor. În Cartierul Sterminos există deja studiile de fezabilitate pentru blocurile 1, 2, 3, 4 de pe Aleea Trandafirilor, pentru blocurile 4, 11 și 13 de pe strada 1 Mai, pentru blocurile 9, 24, 26, 28 de pe strada Republicii, și pentru blocurile 1, 7, 9 și 11 de pe strada 1 Decembrie.

La începutul anului spunea că mai are pe lista de priorități alte 11 blocuri. Zilele acestea a dat în lucru și documentațiile pentru blocurile 2 și 4 de pe strada Revoluției, dar și pentru bl. 6,8,10,12 și 18 de pe strada Sterminos. Deci alte 7 documentații vor fi pregătite pentru atragerea de fonduri, mai precis se realizează documentațiile economice AE (audit energetic) , ET (elaborarea expertizei tehnice), și DALI(documentația de avizare a lucrărilor de intervenție). Elaborarea documentației tehnice va fi realizată tot de firma care va realiza și documentația de regenerare urbană. Pentru a pregăti documentațiile de care are nevoie în vederea asigurării finanțării Primăria Uricani a scos din bugetul local 53.000 lei. Documentațiile sunt deja în curs de realizare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter