|
.
02.06.2016, 16:11:46 | 0 comentarii | 840 vizualizari
Universitatea din Petroşani / În delegaţie la Belfort
Articole de acelasi autor
de Mihaela PETROŞAN
O delegaţie a Universităţii din Petroşani, alături de europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler, a participat la cea de-a IV-a Conferinţă a Actorilor din Domeniul Energiei care s-a desfăşurat la Belfort, Franţa. Acest eveniment are ca scop lărgirea şi consolidarea relaţiilor economice şi comerciale dintre puternicele companii care constituie clusterul „Valea Energiei” din Belfort şi companiile furnizoare şi partenerii internaţionali. Reprezentanţi ai judeţului Hunedoara şi Universităţii din Petroşani participă pentru a treia oară la această conferinţă care este organizată din doi în doi ani. „Îmi doresc să contribui la consolidarea relaţiilor dintre Valea Jiului şi Universitatea din Petroşani, pe de-o parte, şi clusterul Valea Energiei din Belfort. În ultimii ani, am reuşit constituirea unei serii întregi de domenii de colaborare. Astfel, utilizând Programul Erasmus, studenţi francezi au efectuat stagii la Petroşani, Deva şi Hunedoara, iar studenţi şi doctoranzi ai Universităţii din Petroşani au efectuat stagii în Franţa. De asemenea, este foarte importantă cooperarea în domeniul economic. Am identificat o serie întreagă de firme în domeniul înaltelor tehnologii care sunt doritoare să colaboreze cu parteneri din judeţul Hunedoara. (...) Consider că Universitatea din Petroşani trebuie să fie vârful de lance al acestei cooperări româno-franceze. În acelaşi timp, doresc să atrag în viitor administraţiile publice din Valea Jiului şi mediul de afaceri local în această cooperare care contribuie la realizarea transformărilor necesare către un nou profil al acestei zone”, a declarat Iuliu Winkler în contextul participării sale la conferinţa din Belfort. În cursul după-amiezii de miercuri, Camera de Comerţ şi Industrie din Belfort a găzduit un seminar cu participarea a peste 50 de actori locali, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai administraţiei publice din Belfort. Cu acest prilej, deputatul european al UDMR a susţinut o prezentare despre viitorul Uniunii Energetice Europene, prezentând cele mai recente iniţiative europene care îşi propun realizarea securităţii energetice durabile a UE. „Prezentarea a fost centrată pe ideea interesului comun al statelor membre de a realiza o uniune energetică, ceea ce înseamnă de fapt o politică energetică comună a UE ca mijloc de asigurare a intereselor tuturor statelor membre în domeniul securităţii energetice şi a diversificării resurselor de energie prin intensificarea cooperării la nivel european”, a spus Iuliu Winkler. În acelaşi cadru, prof.univ.dr. András Iosif de la Universitatea din Petroşani a prezentat potenţialul industrial şi energetic al judeţului Hunedoara, punând accentul pe Valea Jiului. Cu acest prilej, el a reafirmat dorinţa de deschidere şi cooperare a Văii Jiului, vorbind despre potenţialul de partener al Universităţii din Petroşani. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



