13.06.2016,  18:35:10 | 0 comentarii | 675 vizualizari
În perioada 24-29 iunie se va desfăşura a III-a ediţie a / „Zilelor Credinţei şi Culturii”
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
În perioada 24-29 iunie 2016, cu binecuvântarea Preasfinţitului Gurie, Episcopul Devei şi al Hunedoarei, în municipiul Deva se vor desfăşura o serie de manifestări cultural-religioase sub cupola „Zilele Credinţei şi Culturii la Deva”. Manifestarea a ajuns anul acesta la ediţia a III-a şi are loc cu ocazia prăznuirii  Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii spirituali ai oraşului Deva, toate acţiunile ce vor avea loc fiind organizate de Episcopia Devei şi Hunedoarei în parteneriat cu Teatrul de Artă Deva.
 
O piesă de teatru remarcabilă şi un recital de poezie eminesciană marca Dorel Vişan!
Luate pe zile, evenimentele care vor avea loc sunt ample şi probabil vor aduce bucurie lumii creştine din localitate, mai cu seamă că primele două ediţii au avut reuşită, mulţi deveni participând la acţiunile ce au avut loc.
Astfel, vineri, 24 iunie, începând cu orele 19:00, la sala Teatrului de Artă din Deva va avea loc spectacolul de teatru cu piesa „Calea Adevărului”, practic o dramatizare a vieţii şi activităţii Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, spectacol susţinut de Compania de Teatru Civic Art CVM din Bucureşti, una din puţinele trupe de teatru privat, înfiinţată în anul 2006, compusă din actori profesionişti de la mai multe teatre de prestigiu din Capitală (Teatrul Naţional, Teatrul Nottara, Teatrul Ion Creangă, doar câteva dintre ele). Intrarea va fi liberă.
După trei zile, luni, 27 iunie, tot la Teatrul de Artă din Deva şi tot începând cu orele 19:00, iubitorii de poezie eminesciană vor avea parte de un recital de cea mai mare calitate la această oră în România, pentru că cel care va recita va fi extraordinarul actor Dorel Vişan, un maestru emerit al teatrului nostru. Recitalul de poezie se va înscrie sub egida: „Eminescu, om, geniu şi poet divin”. Şi la acest spectacol de poezie intrarea va fi liberă.
 
Va fi sărbătorit unul dintre Hramurile Catedralei Episcopale - Sf. Ap. Petru şi Pavel!
În fine, în ziua de prăznuire a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, zi fericită pentru toţi ortodocşii şi pentru toată creştinătatea în general, miercuri, 29 iunie, începând cu orele 9:00 la Catedrala Episcopală din Deva, Preasfinţitul Gurie, împreună cu un sobor de preoţi, va săvârşi Sfânta Liturghie Arhierească. Dacă ţinem cont că această Catedrală are ca al doilea hram pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, după hramul care se sărbătoreşte pe 6 decembrie, de Sfântul Ierarh Nicolae, cu atât mai mult credem că lumea creştină deveană nu va lipsi de la acest frumos moment din viaţa sfântului lăcaş.
 
Invitaţie pentru toţi!
Pe lângă credincioşii şi lumea preoţească din Deva, Episcopia Devei şi Hunedoara invită să participe la acţiunile celor trei zile de sărbătoare pe toţi cei care doresc să participe din celelalte localităţi ale judeţului Hunedoara, precum şi pe preoţii din toate protopopiatele judeţului.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter