13.06.2016,  18:36:52 | 0 comentarii | 1121 vizualizari
După 52 de ani, o nouă reîntâlnire la Universitatea din Petroşani
Booking.com
de Ziarul Vaii Jiului
Era în toamna anului 1959, când în urma unui sever concurs de admitere, un număr de peste 60 de tineri au intrat ca studenţi pe porţile Institutului de Mine din Petroşani, tineri care şi-au făcut „botezul”  în ale mineritului cu o practică în producţie  de zece luni în subteranele Minei Lupeni. Aici la Lupeni, s-a făcut o preselecţie, în sensul că numai o parte dintre acei tineri au rezistat eforturilor şi pericolelor din mină. Acei tineri studenţi de atunci lucrau în tură, pe schimburi, alături de mineri. Cei care au rezistat eforturilor din mină, în anul universitar următor au continuat cursurile de zi ale Institutului, a  Facultăţii de Mine.  Pe parcursul anilor de studii însă, s-a continuat cu selecţia acestora în urma rezultatelor de la examenele semestriale şi cele de la sfârşitul fiecărui an de învăţământ. Anul al doilea a fost cel mai hotărâtor, greutatea cea mai mare fiind la examenele de matematică, unde regretatul profesor Ion Sălăjan era „cuiul”  anilor de studii, fiind pretenţios, dar corect şi cinstit. Cei cinci ani de şcoală au trecut şi iată că în vara  anului 1964, numai 55 de studenţi dintre ei au absolvit Institutul de Mine din Petroşani, obţinând diploma de inginer miner. Pe baza unei repartiţii ministeriale, aceşti tineri ingineri au făcut primii paşi în producţie la diferite întreprinderi miniere sau la alte unităţi din ţară.  Pe timpurile acelea se asigura loc de muncă pentru fiecare absolvent, însă nu numai atât, ci erai obligat să te prezinţi şi să lucrezi  în perioada de stagiatură numai la unitatea unde ai fost repartizat.
Timpul a trecut repede şi iată că acum câteva zile, mai precis, sâmbătă 11 iunie 2016, după 52 de ani de la absolvire, s-au reîntâlnit la Universitatea din Petroşani. Referitor la trecerea acestui timp, unul dintre colegi spunea „Nu ştiu dacă timpul a trecut repede sau dacă viaţa a trecut prea repede prin timp”. Pentru amuzament un alt coleg a prezentat următoarele  catrene care se potrivesc unor astfel de evenimente:
„În metropola în care, am plecat pe-a vieţii cale, Cetăţeni pe trotuare, merg încet, păşind agale. La costum şi la cravată, îmbrăcaţi de sărbătoare,
Trecătorii cu mirare, se întreabă: „Cine-s oare ?”.
Este floarea cea vestită, toţi cu câte-o facultate,
Adunând de-atunci încoace, şaptezeci de ani etate.
Hotărâţi să se-ntâlnească, cam în fiecare an,
Până când n-o mai rămâne, decât unul, în final.
Am venit din toată ţara, unii chiar din larga lume,
La-ntâlnirea cu colegii, să ne ţinem iar de glume.
Am fost prieteni buni în şcoală, şi-aşa am rămas mereu,
Dorul de-a-i vedea la faţă, ne apasă tot mai greu.
Pupături, strângeri de mână, glume, vorbe amicale,
Amintiri  din tinereţe, când nici vorbă de parale.
Dar aveam o calitate: eram veseli, geniali,
Hotărâţi şi noi s-ajungem, ingineri, sau …generali.
Ne uităm unii la alţii, ne-ntrebăm chiar cu mirare:
„Cum  a fost posibil, oare, o atare transformare ?”
Am plecat cu toţii-n viaţă, tineri, veseli şi frumoşi
Şi ne-ntoarcem în postura  de bătrâni, cu păr alb şi chelioşi.
După ani de trudă multă, am ajuns cum ne e scris,
Să acumulăm, fireşte, bogăţii de nedescris:
Pe la tâmple-avem argintul, aurul pus de dentist,
Plumb atârnă la picioare, pietre scumpe-n colecist
.............
Şi  acum, la vârsta-aceasta,  ne mai ţinem de femei,
Să ne-ajute-a trece strada, sau să nu cădem  pe-alei…
 
Pentru a se revedea cu foştii colegi, aşa cum se arată şi în catrenul de mai sus,  unii au făcut cale lungă, de sute de kilometri până la Petroşani. Din cei 55 de tineri absolvenţi de atunci au participat la această reîntâlnire doar opt dintre foştii colegi de facultate, respectiv inginerii,  acum pensionari:
- Ioan Bodea de la  Borşa-Maramureş,
- Ion Danciu de la Gorj,
- Vasile Drăgan de la Cugir,
- Modoi Gheorghe de la Cluj, 
- Manta Mihai, Braicu Aurelian şi Ulmamei Mircea de la Bucureşti şi
- Gheorghe Suici de la Mehedinţi.
Anii mulţi de la absolvirea facultăţii a făcut ca numărul colegilor să se împuţineze considerabil, astfel că nu cunoaştem soarta la mai mult de jumătate. De apreciat munca depusă de fiecare coleg în parte în anii care au trecut de la absolvirea facultăţii, în toată această perioadă, activitatea  fiind desfăşurată în condiţiile bune sau rele de atunci, la diferite mine sau alte instituţii ale ţării, unde şi-au făcut datoria cu responsabilitate şi conştiinciozitate, dăruindu-se în munca lor pentru binele mineritului şi a altor ramuri ale economiei naţionale. Aşa de pildă, amintim pe cei prezenţi şi unele funcţii şi responsabilităţi pe care le-au avut după efectuarea perioadei de stagiatură:
-ing. Ioan Bodea a fost şef de sector, inginer şef şi director la Mina  Borşa din Maramureş,
- ing. Aurelian Braicu a îndeplini funcţia de adjunct şef de sector la mina Motru, şef raion şi şef de sector la Mina Moldova Nouă, director  la Direcţia de Industrie Locală Alexandria a judeţului Teleorman, director general la Academia de Ştiinţe Economice Bucureşti,
- Ion Danciu a fost mulţi ani Inginer şef la Banca de Investiţii Gorj,
- ing. Vasile Drăgan a lucrat numai la mine din Valea Jiului ca  şef de sector şi  şef de serviciu salarizare la minele Dâlja, Livezeni, Petrila şi Câmpul lui Neag, inginer sef mină şi inginer şef securitate minieră la Mina Petrila,
- ing. Modoi Gheorghe şi-a desfăşurat activitatea  aproape în totalitate la Mina Lupeni unde a avut responsabilităţi deosebite ca şef de sector  şi inginer şef producţie, apoi director al Minei Bărbăteni,
- ing Manta Mihai a fost o perioadă de patru ani director la Grupul Şcolar Minier  de la Filipeştii de Pădure, perioadă în care a obţinut şi gradul didactic de profesor definitiv, 30 de ani a lucrat intr-o funcţie importantă la Consiliul de Stat al Planificării, a descoperit un zăcământ de dolomită la Pârâul Cailor din judeţul Suceava şi alte funcţii de răspundere,
- ing. Gheorghe Suici a lucrat ca şef sector investiţii la Mina Petrila şi director tehnic la Întreprinderea Minieră Mehedinţi, iar,
- ing. Mircea Ulmamei a lucrat ca şef de serviciu la Comitetul de Stat al Planificării-Bucureşti şi ca director general al Şantierelor de Prospecţiuni şi Explorări Miniere din fosta regiune Autonomă Maghiară.
Tot la această reîntâlnire, unul dintre colegi a prezentat o listă cu toţi colegii absolvenţi de acum 52 de ani, iar cei prezenţi au expus pe scurt despre activitatea desfăşurată în producţie, responsabilităţile şi riscurile avute, precum şi realizările pe plan familial. S-a discutat şi despre profesorii şi asistenţii pe ce i-au avut în facultate, subliniindu-se faptul că aceştia le-au fost alături pe perioada celor cinci ani de studii, cei prezenţi exprimându-şi recunoştinţa, respectul şi omagiul pentru aportul şi efortul depus pentru pregătirea lor profesională.
A fost evocată dăruirea colegului Ion Bureţea, deşi nu a putut participa la această reîntâlnire, privind dedicarea acestuia penelului, scriind şi tipărind două romane cu teme luate din minerit, o carte cu poezii şi altele.
Referitor la următoarea reîntâlnire, s-a hotărât ca aceasta să aibă loc tot în cea de a doua sâmbătă a lunii iunie din anul 2017. Pentru profesorii şi colegii care cu regret nu mai sunt în viaţă, cei prezenţi au adus un pios omagiu şi în amintirea lor au păstrat un moment de reculegere.
Glumele şi plăcutele amintiri din anii studenţiei şi din perioada de activitate au fost „depănate”  la „un pahar de vorbă”  la un local din Petroşani. Întreaga sărbătoare s-a desfăşurat într-un climat de voioşie şi prietenie.
În fotografia alăturată sunt cei opt colegi prezenţi la reîntâlnire, plus un prieten de la Bucureşti. De la stânga la dreapta sunt: Mircea Ulmamei,  Vasile Drăgan, Mihai Manta, Ion Danciu (Mihai Stoiculescu prietenul nostru), Aurelian Braicu, Gheorghe Modoi, Ioan Bodea şi Gheorghe Suici.
 
Ing. Vasile Drăgan,
participant la reîntâlnire

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter