11.07.2016,  09:18:06 | 0 comentarii | 666 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Tolba cu educație / Părinți, vă interesează! Un proiect estival de educație și relaxare pentru copii cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani
de Ziarul Vaii Jiului

Un grup de institutori tineri, cu viziune și idei inovative au lansat un proiect estival destinat copiilor cu vârste cuprinse între 7- 18 ani. Practic, părinții care vor să își trimită copiii la o activitate organizată de 3 ore, care aplică metode de învățare a limbilor străine, prin joacă, sau în tabere tematice în Parâng și Straja, pot face acest lucru.

Iată cum sună propunerea organizatorilor

Tolba cu educație garantează 3 ore/zi de distracție educativă pentru copiii din Valea Jiului! Copiii vor intra în atmosfera de joc, dar într-o nouă dimensiune, cu reguli noi și captivante, iar părinții vor fi liniștiți și încredințați că ai lor copii sunt pe mâini bune și în siguranță. Puteți să trimiteți copilul la școala de vară, ale cărei cursuri au loc la Colegiul Național Hermes (Liceul Economic Petroșani). Pentru 12,5 ore de engleză pe săptămână plătiți 130 de lei. Mai bine și mai fun decât la meditații, pentru că aceste cursuri se realizează cu suportul vorbitorilor nativi de limbă engleză care vin în Valea Jiului din Marea Britanie, SUA, Australia sau Canada.

De asemenea, organizatorii au și 6 propuneri de tabere cu prețuri diferite, de la 700 de lei  și 850 de lei pentru 6 nopți de tabără, în Parâng și Straja, sau cu cazare la unul dintre căminele Universității Petroșani. În cadrul taberelor se pot învăța limbi străine la alegere, se realizează ateliere și  se fac drumeții. Ofertele sunt extrem de variate și pot fi vizionate pe www.tolbacueducație.ro


Booking.com

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal






* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter