31.07.2016,  20:10:22 | 1 comentariu | 1287 vizualizari GALERIE:     FOTO    
În atenţia edililor: Cartierul Bărbăteni
de Ziarul Vaii Jiului
După lucrările edilitare de scoatere a gardului viu şi amenajarea scuarurilor de pe artera rutieră şi a trotuarelor din municipiul Lupeni, administraţia locală a început derularea proiectelor de investiţii pentru modernizarea localităţii.
 
Un prim pas îl reprezintă derularea proiectului de reabilitare şi modernizare a sistemului public de iluminat în municipiul Lupeni.
În cursul săptămânii care a trecut, au început lucrările de reabilitare şi modernizare a sistemului public de iluminat din Cartierul Bărbăteni. Acesta este cel mai mare cartier al municipiului Lupeni, dar şi cel care, paradoxal, a beneficiat de cele mai puţine lucrări de investiţii în ultimii ani. În cadrul acestui proiect vor fi cuprinse lucrări de extindere a reţelei de iluminat public prin instalarea unor stâlpi noi de curent în zonele în care aceştia lipseau. Astfel va fi asigurat iluminatul în întreg cartierul. Vor fi schimbate şi lămpile vechi cu corpuri de iluminat cu led, moderne şi performante, care vor reduce consumul de curent cu circa 50%, asigurând şi o lumină mai puternică.
„Am decis să realizăm lucrări de investiţii pe cartiere, am început cu Cartierul Bărbăteni. Aici se vor realiza, pentru început, lucrări de reabilitare, modernizare şi extindere a iluminatului public, prin înlocuirea lămpilor vechi de pe stâlpii de curent cu corpuri de iluminat cu led, moderne şi performante. Acestea asigură atât reducerea consumului de curent, dar şi o lumină mai intensă. Noile corpuri de iluminat vor instalate pe stâlpii noi de curent în zonele unde este necesar. Vom continua cu derularea celorlalte proiecte de modernizare a municipiului nostru, la care noi lucrăm deja şi pe care dorim să le punem în practică, pentru înfrumuseţarea oraşului si creşterea confortului cetăţenilor din municipiul Lupeni”, a declarat primarul Cristian Resmeriţă.
Îi dedicăm, fără nici o pretenţie la răsplată, o frântură dintr-o melodie celebră, care se potriveşte cu acţiunile edilitare din Bărbăteni: „Fir-ai al dracu’ de primar/ C-ai pus pe uliţă pari/ Seara când mă-ntorc spre casă/ Parcă ar fi oameni prin ceaţă…”. 

Comentarii articol (1 )

#1 lupeneanul01.08.2016,  06:21:40
Se tine de cuvânt. Pe primul loc oamenii.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter