|
.
31.07.2016, 20:15:53 | 0 comentarii | 852 vizualizari
De la Hunedoara la Deva / A trecut la rivali
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Iulian Tecsi, cel mai bun marcator al echipei de fotbal FC Hunedoara în sezonul trecut, vine să întărească lotul rivalilor de la CNS Cetate Deva pentru următorul campionat.
Atacantul de 25 de ani se alătură astfel jucătorilor plecaţi în decurs de o săptămână de la clubul de pe Cerna. După Robert Cristian şi Erwin Bloj, Iulian Tecsi este al treilea jucător de la FC Hunedoara care va îmbrăca în sezonul viitor tricoul vecinilor de la CNS Cetate Deva. Acesta şi-a reziliat contractul cu trupa hunedoreană şi s-a înţeles cu devenii, urmând să semneze pentru un an cu clubul devean.
„Mă bucur că am ales să vin la Deva, pentru că îi cunosc pe majoritatea jucătorilor de aici. Îmi propun să marchez la fel de multe goluri sau chiar mai multe în sezonul care urmează”, a spus cel care a punctat de 16 ori în campionatul trecut pentru FC Hunedoara. Atacantul de 25 de ani, care a mai avut o etapă la Deva, la Mureşul, jucând şi pentru UTA, în liga secundă, a avut în această vară o ofertă de a juca în Liga I, la Gaz Metan Mediaş.
„Eu am semnat un acord de reprezentare cu impresarul Bogdan Apostu (fostul fotbalist hunedorean - n.r.) şi el a discutat cu cei de la Mediaş în privinţa unui transfer. Dar, din cauza incertitudinii de la Hunedoara, nu am putut obţine acordul de transfer”, a precizat Tecsi.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



