Lui Marian Boboc nu trebuie să-i ridice nimeni statuie. Şi-o dăltuieşte, încet, încet, el singur scriind cărţi a căror valoare este incontestabilă nu doar acum, ci şi peste ani şi ani. Ce pot să spun este că statuia-i nu este încă gata. 

De ce? Simplu. Fiindcă Marian Boboc mai are de scris.

 

Evenimentul consumat,

vineri dimineaţa, într-una din încăperile actualului “Belle Epoque”, clădirea fostului teatru petroşenean, a reunit oameni de cultură, poeţi, scriitori şi colegi de redacţie ai lui Marian Boboc. Asta, pentru că lansarea noii sale cărţi „Alfabetul publicităţii în Valea Jiului (Studii de caz. Negustori şi meseriaşi. Viaţa din spatele reclamelor)” s-a suprapus, în mod fericit, cu sărbătorirea apariţiei numărului 2000 al cotidianului “Ziarul Văii Jiului”, la care trudim împreună.

 

Nu voi vorbi aici

despre recenta carte scoasă de colegul şi prietenul Marian Boboc. Nu, că nu aş putea, ci pentru că s-a referit la ea însuşi autorul în interviul acordat lui Lucian Morogan. Interviu apărut în suplimentul “Prăvălia cu istorii” al ZVJ-ului de vineri, care, în cele opt pagini ale sale, face referiri largi la carte. Mie mi-a plăcut atmosfera prietenească în care, de la început şi până la capăt, s-a derulat evenimentul. M-a încântat, şi nu doar pe mine, ţuica excelentă adusă de Costel Avram, întru cinstirea momentului. Ţuică despre care mai marele Apelor din Valea Jiului se jură că-i făcută de el însuşi. Chiar dacă unii – nu dintre cei cu care, împreună, am gustat-o, vineri – spun altceva. Acestora le dă peste nas, în mod elegant, scriitorul aflat în centrul atenţiei. Marian Boboc, martor ocular al transformării prunelor în ceea ce era în pahare, ne-a asigurat că Avram nu minte deloc.

 

În privinţa cuvintelor

care s-au spus despre autorul cărţii mai sus numite aş vrea să le redau pe acelea ale domnului Valeriu Butulescu. 

Mi-au plăcut foarte mult şi aş vrea să fiţi de acord cu mine că ele reflectă, foarte condensat, de unde a plecat prietenul Marian şi unde este acum. “Eram la o şedinţă de cenaclu, la <>, şi-a amintit Valeriu Butulescu. După Ionaşcu eu am fost preşedinte. Boboc debuta prin ’87. Mai erau prezenţi George Holobâcă, Vasile Ionescu, Dan Bălan, Petre Braiţ. Marian a citit atunci versuri foarte promiţătoare. L-am numit, providenţial, <>. Boboc care, iată, a înflorit şi arată destul de bine!”. Nu mi-am dat seama pe moment ce înseamnă acest “destul de bine”. Să se fi referit vorbitorul la lipsa pletelor care, pe vremea aceea, îi cădeau valuri pe umerii Bobocului?