|
.
16.08.2016, 19:33:02 | 0 comentarii | 803 vizualizari
Se mai duce o echipă de tradiție
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Județul Hunedoara rămâne din nou fără echipă de fotbal după ce Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a decis excluderea echipei FC Hunedoara din toate competiţiile. Motivul a fost neachitarea în timp util a datoriilor către antrenorul Victor Roşca. Fostul preşedinte al clubului FC Hunedoara, Alin Barna, consideră că situaţia excluderii se putea evita. „Am avut discuţii cu cei de la AFAN (n.r. - Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Non-Amatori) pentru o eventuală nouă convenţie de reeşalonare. Iar atâta timp cât veniturile garantate clubului până la sfârşitul anului permiteau continuarea activităţii incluzând aceste datorii prevăzute în buget, era fezabilă găsirea unei soluţii. Percepţia mea este că s-a dorit excluderea”, a spus Alin Barna, care îşi reproşează totuşi un lucru legat de demiterea lui Victor Roşca. „Îmi reproşez că nu am reuşit să-i conving pe toţi cei din jur, care doreau demiterea lui Roşca, că ceea ce lor li se părea justificat includea posibilitatea ca membrilor comisiilor FRF să nu li se pară la fel”, a explicat fostul preşedinte al lui FC Hunedoara. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



