06.11.2011, 20:29:43 | 0 comentarii | 647 vizualizari
Din vest / Odată cu criza economică vin şi infractori
![]() Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Criza economică aduce nu doar greutăţi financiare ci şi infractori din alte ţări. Un spaniol de 30 de ani este cercetat de poliţiştii vulcăneni pentru două infracţiuni de furt calificat. Se vede că recesiunea economică este din ce în ce mai accentuată şi că afectează până şi locurile de operare al infractorilor, care, se pare, nu mai sunt la fel de propice activităţii lor. De câteva luni, în municipiul Vulcan, poliţiştii au de lucru cu un alt fel de infractor. Antonio Diego Erge, un spaniol de 30 de ani, şi-a stabilit domiciliul aici, nelegal încă, iar în circa două luni a dat două spargeri la două societăţi comerciale. La una dintre acestea, în data de 9 februarie, împreună cu doi prieteni au spart lacătele montate pe uşa de acces, sustrăgând din magazin electrocasnice în valoare de 1.500 de lei. „Noi îl cunoşteam pe acesta, pentru că înainte, respectiv în luna ianuarie, mai comisese un furt la o altă societate comercială din Vulcan. În prezent, este pus sub urmărire penală, urmând a se stabili exact pedeapsa pe care o va primi”, ne-a declarat Mihu Toma, şeful Poliţiei municipiului Vulcan. În prezent, spaniolul, originar din oraşul Berja, regiunea Almeria, este cercetat de poliţiştii vulcăneni în stare de libertate. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Administrare pagină de Facebook pentru afaceri ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|