07.09.2016,  16:41:54 | 0 comentarii | 664 vizualizari
Exclusivitate. Povestea vieţii lui Avram Iancu: Traversarea Canalului Mânecii fără costum de neopren (I)
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Un român împlinit
- Fericit?
- Da, foarte fericit. Dorinţa mea cea mai mare s-a îndeplinit!
- Eşti primul om din Petroşani, din judeţul Hunedoara şi care s-a născut şi trăieşte în România care a trecut Canalul Mânecii fără costum de neopren, scriind istorie în înotul de ape deschise, alături de alţi peste 1.300 din toată lumea, în ultimii aproape 200 de ani. Ce simţi?
- Fără să spun cuvinte mari, mă simt un român împlinit, un român care şi-a apărat cu succes numele predestinat: Avram Iancu. Crăişorul a luptat pentru ţară, eu am luptat pentru România... Două nume şi prenume identice, două lupte pentru ţară, chiar dacă diferite. Este incontestabil o performanţă deosebită pentru că această provocare împinge limitele fizice şi psihice la extrem. Cele 18 ore de înot încontinuu în ape reci şi curenţi marini puternici, cu multe capcane încă din startul cursei, circa 62 de kilometri de parcurs în total din această cauză, nu sunt deloc uşoare şi la îndemâna oricui. De aceea şi numărul mic de treceri anuale a Canalului Mânecii, în comparaţie cu Everestul, o altă mare provocare a omului în lupta sa cu limitele umane, unde au urcat de-a lungul timpului peste 6.000 de curajoşi.
 
Echivalenţe olimpice
- Chiar dacă la modul neoficial, ştiind că în sporturile olimpice un ciclu de antrenament ţine 3 ani, până la viitoarea olimpiadă, ţi se pare echivalentă această trecere cu un titlu olimpic, ţinând cont că şi tu faci de vreo şase ani antrenamente şi încercări pentru acest obiectiv?
- Absolut şi o spun fără nicio exagerare. Efortul pe care trebuie să-l depui pentru a ajunge pe celălalt mal, ca sportiv şi ca om, eu zic că echivalează cu o medalie olimpică. M-am antrenat de trei ani încontinuu... Am încercat de patru ori, consecutiv, în trei ani, deci, m-am antrenat trei ani foarte puternic. Plus vreo alţi 2-3 înainte, când deja aveam în cap această traversare. Vreo 5-6 ani am pregătit această trecere, până am reuşit. Pentru mine n-a fost ceva nou. Eu fac sport şi antrenamente de la zece ani. Am pus osul la treabă. De când mă ştiu, sport şi performanţe fără efort şi sacrificiu nu se pot face! Iar aici, pe lângă rezistenţă şi antrenamente grele în ape reci, mai intervin şi capcanele, pericolele la care te expui, începând de la curenţii marini şi valuri, până la meduzele care-ţi lasă muşchii paralizaţi preţ de câteva minute în locul unde te ating, sau apa rece care-ţi provoacă contracţii de muşchi şi pe care trebuie să ştii şi să poţi să le depăşeşti. Iar ca să vă dau un argument în ceea ce spun, cu o zi înainte să trec, înotătorul britanic Nick Thomas, de 45 de ani, a şocat întreaga lume sportivă şi a înotătorilor în ape deschise prin decesul său, chiar în cursa sa de pe Canalul Mânecii, la doar câteva mile de malul francez. A făcut infarct în timpul cursei şi n-a mai putut fi salvat, cu toate eforturile celor din ambarcaţiunea care-l însoţeau. Să spunem oamenilor că acest înotător britanic nu era o persoană oarecare, era un sportiv versat şi un înotător strălucit, el făcuse în prealabil triatlonul Arch to Arch, triatlonul acela pe care l-a făcut cu succes şi românul nostru Andrei Roşu, în cadrul căruia traversarea Canalului Mânecii are loc cu costum de neopren, variantă neomologată şi nerecunoscută de comunitatea înotătorilor  în ape deschise. Or, Nick Thomas în condiţiile acestea a vrut ca să traverseze Canalul Mânecii şi fără costum de neopren, astfel încât traversarea lui să fie omologată. S-a înscris, a plecat în cursă şi s-a întâmplat apoi nenorocirea... Chiar este o traversare periculoasă, care împinge cum spuneam limitele fizice şi psihice la extrem. Sigur că şi această tragedie a fost pentru mine o presiune în plus. Întreaga presă internaţională a prezentat cazul şi a atras atenţia că se poate muri în această cursă, lucru pe care toţi îl ştiam, dar când vezi şi auzi cu ochii tăi că s-a întâmplat la o zi înaintea cursei tale, parcă de apucă fiori de gheaţă... Mulţumesc lui Dumnezeu că a avut grijă de mine, de viaţa mea şi că n-am rămas nici măcar cu sechele, cum s-a mai întâmplat altora.
 
Durere în iadul de gheaţă
- Să vorbim despre cursa ta. Oamenii vor să afle multe. De exemplu, ei se întreabă ce simţi în momentul în care te afli acolo, singur, în iadul de gheaţă?
- Simţi durere! Că-n iad n-ai ce să simţi decât durere... Mai ales în momentul în care simţi că fizicul dă semne că cedează şi durerile corpului tău sunt aproape de nedescris şi de nesuportat. În acel moment trebuie să ai luciditatea şi experienţa să-ţi găseşti sursa de energie, pe care trebuie s-o iei din toate lucrurile pozitive pe care ţi le aminteşti şi din toate valorile în care tu crezi.
 
Te rog, înoată!
- Are efect încurajarea în aceste momente dificile?
- Are un efect enorm! De exemplu, la lăsarea serii, după 12-13 ore de înot şi când mă aflam deja în dificultate, ultimul mesaj primit, vizibil încă din apă, că apoi s-a lăsat întunericul, a fost pe un bloc de desen din partea soţiei mele, care îmi scria scurt şi foarte sec: Te rog, înoată! 
- În acel moment, până la primirea mesajului, aveai de gând să renunţi? Simţeai că s-a sfârşit totul?
- Sigur că da, aveam momente dificile. Dar, un simplu mesaj mi-a redat din nou energia aceea de care vă spuneam! În capul meu s-a şters orice gând, orice intenţie de a mă opri şi am continuat, mai cu forţă, reuşind să trec cu bine de acel moment. Şi pe parcursul cursei au fost mai multe astfel de momente, dar acela a fost o adevărată cumpănă... A trecut! Echipa mi-a trimis foarte multe mesaje scrise, pe care le citeam cu coada ochiului în timp ce înotam. Toate au avut un rol important într-un moment sau altul mai dificil. „Suntem mândri de tine!”, „Pentru fetiţele tale!”, „Înoţi pentru România şi Cuminţenia Pământului!”, „Hai că poţi!”... Sunt câteva astfel de mesaje pe care mi le amintesc acum, dar au fost mult mai multe.
 
Puterea şi lucrarea lui Dumnezeu. Pe Canalul Mânecii
- Ce ai avut în plus faţă de anii trecuţi, să zicem chiar faţă de anul trecut când ZVJ, prin subsemnatul, a fost alături de tine în cursă? O doză de noroc mai mare, un sprijin de la Dumnezeu mai mare...? Ce?
- Sunt patru factori, să spun aşa. Primul şi cel mai important e Dumnezeu. Dacă El vrea treci, dacă nu... Ca să treci te ajută, ai parte de o apă mai caldă sau mai calmă, de o putere mai mare la efort, de o zi bună, în general. Eu asta am prins acum, o zi bună, după trei zile rele în trei curse diferite. Aduceţi-vă aminte că anul trecut apa avea 15 grade, şi soarele n-a ieşit pe cer nici măcar o secundă, a plouat şi a fost cum a fost... Dumnezeu a îngăduit anul acesta să fac această traversare. Am avut trei-patru ore de valuri foarte mari la mijlocul canalului, după care marea s-a mai liniştit. În plus, apa a fost un pic mai caldă decât anul trecut, pe fondul unui antrenament al meu şi mai bun decât anul trecut, pregătirea în apele foarte reci de anul acesta fiind determinantă. Al doilea factor a fost determinarea şi antrenamentele duse până la extrem chiar. M-am antrenat la 10 grade în Pârâul Jieţ, în ştiurţ, de n-am mai ştiut de mine. Am început imediat ce s-a dezgheţat apa, în primăvară, am stat şi 13 ore în apa rece într-o sesiune de antrenament! Pot spune că Jieţul a fost locul ideal pentru antrenament şi a avut un factor covârşitor în această trecere a mea. În momentul când am sărit în apă pentru a începe cursa spre malul francez, n-am avut de data aceasta niciun fel de emoţie, de teamă. Îmi doream foarte mult să fac treaba asta, am luptat din nou să ajung pe acel ţărm englez, foarte greu fiind din toate punctele de vedere – financiar m-am zbătut foarte mult în prima parte a proiectului, ca să obţin primii bani, astfel că eram determinat sută la sută. Vorbind de aceşti bani, un mare rol l-au avut în acest sens investitori din Valea Jiului, care au pus mână de la mână şi m-au ajutat, până în momentul în care a intervenit sponsorul principal Canah, care a pus punct final emoţiilor mele, că n-aş putea ajunge în Anglia pentru că n-am banii de barcă şi de celelalte cheltuieli suficienţi. A mai fost şi sprijinul oferit de inimosul londonez de origine română, George Beţianu. Tuturor le mulţumesc încă o dată, fără toţi aceştia şi fără Dumnezeu, care a făcut lucrarea prin ei, probabil n-aş fi reuşit!
 
Interviu realizat de 
Corneliu BRAN
 

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter