08.09.2016,  17:29:15 | 1 comentariu | 575 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Exclusivitate. Povestea vieţii lui Avram Iancu: Traversarea Canalului Mânecii fără costum de neopren! (II)
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
În aste ape, se antrenă bravul Avram…
- Interesant cu antrenamentul de la Jieţ. Am văzut prin lume, chiar şi în Anglia, că un loc, un râu, un „ceva”, chiar dacă nu are o istorie, se inventează ceva pentru a atrage turişti şi curioşi, se scrie ceva de genul: „Casa unde a locuit nu ştiu cine, sau locul unde a mâncat sau s-a antrenat nu ştiu cine...”. La Jieţ s-ar putea pune un astfel de panou, acolo la ştiurţ, ce crezi?
- Acum ştiu că glumiţi, dar, într-adevăr, aşa este. În străinătate am văzut şi eu că sunt puse în valoare orice informaţii, orice amănunte. Dacă nu au, inventează unele într-adevăr. Dar nu mă duc cu gândul până acolo... Dacă cineva doreşte asta, nu mă opun.
- Vorbeai de patru factori, ne-ai spus doar doi... 
- Revenind, al treilea factor ar fi experienţa. Fără ea e greu, face mult să o ai. Şi în fine, al patrulea factor e constanţa. Dacă m-aş fi dat bătut şi aş fi ascultat de unii „binevoitori” să mă las, azi n-am fi vorbit de nimic din toate acestea.
 
Al treilea „tide”
- Să vorbim puţin de acea întârziere. Toată lumea se întreba ce se întâmplă? Noi ştiam cum stă treaba cu „tide”-ul, cu vremea, cu toate astea, că am fost şi am văzut. Dar ceilalţi nu ştiau şi deja mulţi se întrebau dacă mai pleci în cursă. Cum a fost?
- Odată ajuns acolo la Dover am crezut şi eu că problema e rezolvată şi că mă antrenez câteva săptămâni până vine perioada de trecere. Dar am avut din nou probleme cu vremea. Am sărit din primul „tide” şi a apărut incertitudinea. Am aşteptat, prin bunăvoinţa sponsorilor, încă două săptămâni, sperând că voi fi reprogramat. Între timp, cei care au fost cu mine acolo au trebuit să plece, vorbesc de cele două rânduri de susţinători, în mod special Iulian din Timişoara. M-am simiţit în acele momente groaznic! Mă simţeam singur, deznădăjduit...  După ce n-am putut fi programat nici în al doilea „tide” din cauza vremii nefavorabile şi a condiţiilor de pe mare grele, a trebuit să mă întorc în ţară. Aveam o nelinişte mare şi mă simţeam neîmplinit. Totuşi, a urmat un plan „B” pus la cale cu sponsorii şi cu căpitanul de pe Sea Leopard, de care au scris şi susţinătorilor mei pe pagina mea de Facebook, plan care a reuşit. Astfel, am ajuns înapoi în Dover în cel de-al treilea „tide”, de data aceasta ne mai existând piedici.
 
Prietenul turc
- Prietenul nostru George Beţianu ne vorbea de turcul care te-a însoţit pe ambarcaţiune în cursă şi carete-a ajutat enorm din punct de vedere moral. Cum a ajuns înotătorul turc pe „Sea Leopard”?
- Tu ştii locul „dintre ziduri” unde se fac antrenamentele de către toţi cei care pleacă în marea cursă. Ei bine, acolo l-am întâlnit. El trecuse deja canalul de două ori şi este considerat cel mai în vârstă turc care a făcut asta. Pasiunea comună pentru acest sport de anduranţă în ape deschise leagă prietenii foarte frumoase. L-am invitat să vină pe barca mea în cursă, a acceptat cu drag. Om de mare caracter, deoarece putea foarte bine să mă refuze. Că nu-i uşor să stai zeci de ore lângă un om şi să-l şi susţii. A venit şi a fost de un mare ajutor pentru mine! Am rămas prieteni pe viaţă. Părerea mea este că 90% într-o astfel de cursă depinde de înotător, iar 10% de cei de pe barcă, inclusiv echipajul are un mare rol, în mod special pilotul.
 
Am reuşit!
- Cum ai regăsit Doverul anul acesta?
- La fel ca şi-n anii trecuţi. Când am ajuns acolo avea deja un sentiment de deja vu... Speram însă ca finalul să fie de data aceasta fericit. Şi a fost!
- Cum au fost ultimii metri ai cursei? Să înţeleagă toată lumea, în momentul în care înotătorul se apropie de ţărm, ambarcaţiunea nu mai merge cu el din cauza apei mici. În schimb, observatorul de la asociaţia „Channel Swimming” şi pilotul îl însoţesc cu o barcă până la ţărm, unde se omologhează rezultatul...
- Au trebuit două bărci, ca să se oprească! Pentru că în locul în care am ajuns apa era foarte mică, barca mare s-a oprit undeva la 700-800 metri de ţărm, iar barca mică undeva foarte aproape, la câţiva zeci de metri de ţărm. Vreau să spun altceva... În momentul în care „Sea Leopard” s-a oprit şi am văzut că pilotul coboară în barca mică să mă însoţească, am crezut că mai sunt vreo 150-200 de metri de ţărm, afară fiind foarte întuneric nedându-mi seama exact cum să apreciez distanţa. Ei bine, au fost vreo 800 de metri, am mai avut ceva de tras şi, ştiţi cum e, la final e cel mai greu. Însă mereu mi-am spus până la mal că nu mă opresc, că pot şi trebuie să ajung odată pe ţărmul Franţei, visul oricărui înotător când trece Canalul Mânecii, pentru care am luptat şi am îndurat atâtea. A trecut şi acea jumătate de oră incredibilă, până ce am simţit nisipul şi am constatat că apa e foarte mică. De fapt zgomotul valurilor care se izbeau de ţărm m-au adus la realitate: Am reuşit! 
 
Extenuat şi transfigurat
- Ai pus steagul. Te-ai manifestat cumva? Că anul trecut spuneai că deschizi şampania când ajungi pe ţărm, să ţi-o aducă în barcă şi să ţi-o dea acolo...
- Visam. Nu ştiam eu cum va fi când ajung... De unde aveam să ştiu... Acum ştiu. Ajungi slei de puteri, abia dacă te ţii pe picioare... Plus că era noapte... Iar de urlat şi de steag, nici vorbă. Eu îmi imaginam un scenariu de genul, ajungem pe la 6-7 spre seară, când e lumină, cu bărcuţa mică îmi aduce steagul, şampania, eu cânt şi ţip de fericire şi le fac cu mâna celor din ambarcaţiune... Oricum drapelul ţării a fluturat pe catarg pe tot parcursul cursei, în mod simbolic, astfel că România a fost prezentă activ vara aceasta pe Canalul Mânecii, prin mine, un reprezentant al Petroşaniului şi primul bibliotecar din lume care face asta! Trebuie să recunosc că la finalul cursei am fost extenuat şi transfigurat, dar în sufletul meu eram cel mai fericit român şi om de pe Pământ! Eram atins de meduze pe nas, pe buza de sus, pe piept, aveam răni din cauza asta, sute de meduze pe tot parcursul cursei mi-au provocat disconfort...  Mă dureau braţele şi picioarele, tot corpul... O stare de nedescris. Şi, totuşi, în sinea mea eram rupt de fericire! Asta e senzaţia când termini: beţie de fericire!
 
Oboseala de după…
- Bun. Te-ai reîntors în barcă, aţi deschis şampania, tu n-ai mai avut puterea nici să stropeşti cu ea. Te-ai culcat întins pe vas şi ai ajuns la Dover. Ai mai putut să faci ceva în noaptea aceea?
- Da, o baie, ca să-mi dau jos crema de pe mine şi ca să mă încălzesc puţin. Apoi, la somn! Dar din cauza durerilor şi a agitaţiei continue din interiorul meu, n-am prea putut să dorm.
- N-ai mai strigat ca pe Dunăre, când ai ajuns la Galaţi, după peste 45 de kilometri parcurşi:„Fripturăăă! unde e friptura de raţă? Vreau friptură!”
- Nu, ce să mai strig, eram epuizat. Şi pe Dunăre am fost, dar Canalul Mânecii e cu totul şi cu totul altceva, e provocarea vieţii. Şi apoi Eric şi cei de la bucătăria hotelului dormeau, că doar era noaptea târziu... Oricum n-aş fi putut să mănânc ceva atunci, canalul te epuizează total, organismul are nevoie de refacere... în mod special de lichide. Am dormit doar două ore, mai mult n-am putut. În următoarele patru zile am dormit două-trei ore în fiecare noapte, n-am putut de dureri, mă simţeam fizic rău, vlăguit.
 
La plăcinte, înainte!
- Cum te-ai simţit în momentul în care toate telefoanele au început să sune! Că ai văzut şi cum a fost anul trecut... Ştii cum e, când reuşeşti sună telefoanele, când nu, abia de îşi mai aduce cineva aminte de tine...
- M-am simţit şi mai epuizat psihic. La unele apeluri am răspuns, la altele mi-am cerut scuze, menţionând că nu mă simt prea bine. Mass-media m-a sunat din toată ţara, de peste tot. Scenariul a continuat şi în următoarele două zile, asta mi-a dat de gândit şi mai mult că e o performanţă mare.
 
Numele Petroşaniului - pe selectul „The White Horse”
- Ce a urmat?
- A doua zi am fost invitat la Biblioteca Municipală din Dover, unde colegii mei bibliotecari m-au felicitat pentru faptul că, printre altele, am stabilit şi un alt record: primul bibliotecar bărbat din lume care a reuşit această performanţă. Există o englezoaică-bibliotecar care a fost prima femeie ce a trecut. Apoi, urmez eu. Pe urmă, am fost la reprezentativul pub „The White Horse”, unde toţi înotătorii care reuşesc să treacă Canalul Mânecii îşi înscriu numele şi ţara de unde provin, lucru pe care l-am făcut şi eu, câştigându-mi acest drept. Am scris acolo numele României şi a Petroşaniului, oraşul meu natal, şi numele meu, Avram Iancu, şi data când am trecut. Am ţinut să specific acolo, în mod special, numele ţării şi a Petroşaniului, oraş cu care m-am mândrit şi mă mândresc întotdeauna oriunde sunt.
 
Petrecere românească la Londra
- A urmat o zi de Londra. 
- Da. La invitaţia domnului George Beţianu, care a venit şi ne-a luat din Dover, am mers la firma dumnealui din Londra, unde a organizat o seară românească între prieteni. A invitat toată echipa. Împreună cu angajaţii şi prietenii dumnealui din Londra ne-am bucurat împreună nemaipomenit. Om mare şi inimos, nea George!
 
Primire triumfală
- Cum a fost sosirea în ţară?
- Am ajuns în ţară pe Aeroportul Timişoara cu o întârziere de 5-6 ore din cauza unor probleme tehnice la aeroportul din Frankfurt. Chiar şi aşa, am avut surpriza să fiu întâmpinat de 20-30 de prieteni şi cunoştinţe, dar şi de români curioşi, blindaţi cu steaguri tricolore şi tricouri cu numele meu pe ele. Împreună cu ei au fost prezenţi şi jurnalişti de televiziune şi radio, anume de la TVR, Pro TV, Antena 1 şi Radio Timişoara. A fost din nou o clipă de fericire şi o surpriză pentru mine. Le mulţumesc tuturor!
 
„Anual Dinner”
- Ce urmează, că nu s-a terminat aici. Din câte ştiu, trebuie să ajungi din nou la Dover în toamna aceasta... 
- Da, pe 5 noiembrie are loc „Anual Dinner” al  Asociaţiei „Channel Swimming”, în sala mare a Primăriei din Dover. Acolo vom primi, toţi cei care au trecut Canalul Mânecii anul acesta, documentul oficial şi atestatul prin care se certifică omologarea rezultatului. O să fiu negreşit acolo.
- În fond, reprezinţi România, reprezinţi Petroşaniul. Ţi-ar plăcea să nu mergi singur, să mergi cu o delegaţie oficială acolo, cum în toate comunităţile normale se întâmplă, inclusiv în America nu doar în Europa? 
- Ce ştiu sigur este că mă voi duce să-mi ridic acel certificat, care se va acorda într-un cadru oficial deosebit. Eu voi face public când voi pleca acolo. Cu siguranţă că mi-ar plăcea să fie cineva cu mine din Petroşani acolo, să vadă ceremonia, să simtă atmosfera şi să se mândrească că există şi un petroşenean care face cinste oraşului, ţării. Dar ştiu eu, n-am cutezanţă să fac eu primul acest pas... Cred că această iniţiativă nu trebuie să pornească de la mine.
 
Aprecieri olteneşti 
- Autorităţile din Gorj pregătesc tot felul de surprize plăcute pentru tine, vorbim de primărie şi, probabil, consiliul judeţean.
- Da, după acţiunea umanitară de-acolo şi după ce am declarat înainte de plecare că înot şi pentru ca să aducem „Cuminţenia Pământului” acasă, unde-i este locul, dumnealor s-au sensibilizat. Acum, mai ales că am şi reuşit, încearcă să facă ceea ce au promis înainte de plecare. Eu am fost contactat de municipalitatea de la Tg-Jiu, de domnul primar şi de domnul viceprimar, care m-au felicitat şi mi-au spus că doresc să recompenseze efortul meu şi faptele mele într-un fel sau altul. O vor face în luna octombrie, cu ocazia împlinirii a 78 de ani de la înfiinţarea ansamblului brâncuşian. Atunci va fi prezent şi domnul preşedinte Klaus Iohannis şi în cadrul manifestărilor voi fi recompensat şi eu. Nu ştiu ce anume îmi vor da, rămâne o mică surpriză. Ce mă încântă foarte mult este faptul că ei se gândesc la mine cu drag.
 
Interviu realizat de Corneliu BRAN

Booking.com

Comentarii articol (1 )

#1 Alina12.09.2016,  00:47:21
Bravo mai Avramut al nostru. Sunt mandra ca pot intalni pe strada un om din orasul meu care este cunoscut de toata tara pentru actelele sale deosebite, curajoase. Felicitari! Meriti titlul de Cetatean de Onoare al Petrosaniului.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal






* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter