08.09.2016,  17:39:11 | 0 comentarii | 864 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Petroşani / Agapa frăţească organizată pe Maleia
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Construită cu ajutorul Fundaţiei Creştine „Sfânta Maria” şi în mod special a familiei Serafinceanu, Biserica cu Hramul „Naşterea Sfintei Fecioare Maria”  de pe Maleia a fost joi, 8 septembrie, de ziua în care toţi ortodocşii cinstesc „Sfântă Măria Mică”, parcă mai frumoasă şi mai intimă ca niciodată. 
 
Preoţii Jura, Tetileanu şi Iuga 
Cel puţin noi aşa am simţit păşind pragul acestei Case a Domnului, iar slujba de Liturghie, una specială pentru această zi împărătească, slujită cu mult har şi simţire de preotul paroh Dimitrie Jura şi de către invitaţii dumnealui (preotul petrilean Leon Tetileanu şi blândul preot pensionar Ioan Iuga, un fost paroh tăian care acum locuieşte la Haţeg) a fost ascultată atent de sute de momârlani şi oameni ai locului aflaţi la acea oră în parohie, precum şi de zeci de credincioşi ajunşi tocmai din Petroşani şi Petrila ca să se bucure împreună de această minunată zi închinată „Celei care L-a născut, Nu făcut, pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul omenirii”.
 
Sute de porţii de mâncare
La finalul slujbei, în faţa unei mese pline cu colaci, preoţii au oficiat şi o pomenire a oamenilor locului plecaţi la cele sfinte, după care acţiunea s-a purtat afară, în apropiere de biserică, unde a urmat o „agapă frăţească” organizată de cei din fundaţia amintită, parohie şi credincioşi din comunitatea de pe Maleia. 
Bucatele tradiţionale, preparate din varză, păsat şi carne de oaie, pregătite de cu o zi înainte şi preparate în ziua de joi începând cu orele 6 dimineaţa la jar de lemn în ceaune speciale de aluminiu şi cupru, precum şi un program de muzică populară i-au făcut pe cei peste 600 de participanţi să petreacă o asemenea zi sfântă cu bucurie în suflet şi multă plăcere.
 
Varza, păsatul şi carnea de oaie 
După plecarea din biserică, am ţinut să luăm un punct de vedere de la omul care coordona toată activitatea „bucătarilor”, într-o latură a dreptunghiului de loc unde erau aşezate mesele şi băncile de lemn, aşa cum se întâmplă încă din primul an de viaţă a acestei nepreţuite biserici ce luminează şi înfrumuseţează Valea Maleii din Petroşani, într-o zonă considerată o adevărată poartă de intrare spre frumuseţile Parângului ce se vede în zare.
„În fiecare an, de Sfânta Măria Mică, se organizează aici la noi o agapă frăţească, cu sprijinul familiei Serafinceanu, ctitorul de fapt al bisericii noi, al Fundaţiei Sf. Maria şi a parohiei. Este un praznic de bucurie faţă de naşterea Fecioarei Maria, cea care l-a născut pe Mântuitorul nostru, Fiul lui Dumnezeu. De aceea, noi pregătim an de an sute de bucate pentru toţi cei care vor să participe din comunitatea noastră şi nu numai. Anul acesta au fost pregătite 700 de porţii de mâncare, varza, carnea de oaie şi păsatul fiind mâncărurile nelipsite şi tradiţionale pentru noi, cei care locuim şi trăim pe Maleia. E o sărbătoare de suflet pentru noi toţi. Eu - chiar dacă nu sunt născut aici, locuiesc de 40 de ani în această zonă - simt această zi ca pe ceva special, ceva special ce vine dinlăuntrul meu. Sper ca vremea să ţină cu noi, chiar dacă e înnorat, iar oamenii să se simtă ca de fiecare dată cât mai bine”, a declarat Petrică Tulpan, un momârlan „adoptat” de comunitatea de pe Maleia în urmă cu mulţi zeci de ani.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal






* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter