15.09.2016,  18:22:31 | 0 comentarii | 1192 vizualizari
„La pedale prin lumea dinozaurilor”


de Mihaela PETROŞAN
La sfârşitul acestei săptămâni hunedorenii sunt invitaţi să participe la un eveniment deosebit: „La pedale prin lumea dinozaurilor”. Evenimentul va avea loc în data de 18 septembrie 2016, începând cu ora 12.00.
 
„La pedale prin lumea dinozaurilor” este un eveniment organizat de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Hunedoara, la iniţiativa unui grup format din Asociaţia Centrul de Resurse pentru Acţiune Locală, Asociaţia Drag de Haţeg, Asociaţia Femeilor din Sântămăria Orlea, Asociaţia Geomedia, Asociaţia Tios şi Asociaţia Wild Roots. Evenimentul este organizat cu scopul promovării, în rândul localnicilor şi al vizitatorilor, a teritoriului UNESCO, a ideii de transport alternativ care să decongestioneze principalele rute de pe teritoriul Geoparcului, să contribuie la reducerea poluării într-o arie protejată şi să creeze premisele dezvoltării economice locale prin deschiderea unor trasee de cicloturism. De asemenea, proiectul urmăreşte să lege, printr-un mesaj comun, o zonă urbană – oraşul Haţeg, de zona rurală înconjurătoare. 
Lungimea traseului propus este de aproximativ 20 de kilometri, iar durata de parcurgere cu bicicletele (incluzând ghidajul şi momentul de ospitalitate) este de 3 – 4 ore.
Cei care doresc să participe pot să o facă cu bicicletele proprii, să închirieze din bicicletele puse la dispoziţie de producătorul DHS sau pur şi simplu să-i admire pe cei care vor pedala în minunata lume a dinozaurilor.
 
Traseul propus de organizatori
PORNIRE: str. Libertăţii nr. 9A, Haţeg (cu ghidaj prealabil la Centrul de vizitare al Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului), str. Crângului, str. Oborului până la intersecţia cu DN 68, str. Râul Mare, drum uzinal de la Nălaţvad la Baraj Păclişa (oprire şi ghidaj la Barajul Păclişa, parte a Amenajării hidrotehnice Râul Mare – Retezat, unul dintre cei mai mari producători de energie din România), DJ 686B de la Baraj Păclişa la Sânpetru până la intersecţie cu DC 79, DC 79 de la intersecţie cu DJ 686B până la Valea Dinozaurilor (oprire şi ghidaj la situl fosilifer „La Scoabă”), DC 79 de la locul fosilifer „La Scoabă” la zona geologică „Câmpurile cu granit” (oprire şi ghidaj pe teme de geologie, formarea Munţilor Retezat), DC 79 de la „Câmpurile cu granit” la Sânpetru intersecţie cu DJ 686, DJ 686 de la intersecţia cu DC 79 până la Centrul de vizitare de la Sânpetru al Geoparcului Dinozaurilor (oprire şi ghidaj la Casa Dinozaurilor Pitici şi la Casa Tradiţiilor, moment de ospitalitate la Casa Tradiţiilor pregătit de Asociaţia Femeilor din Sântămăria Orlea), DC 686 de la Centrul de vizitare de la Sânpetru al Geoparcului Dinozaurilor până la intersecţia cu DC Vadu, DC Vadu de la intersecţia cu DC 686 la intersecţia cu str. Râul Mare, str. Râul Mare până la intersecţia cu DN 68, str. Oborului, str. Crângului.
SOSIRE: str. Libertăţii nr. 9A, sediul Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter