25.09.2016, 17:52:09 | 0 comentarii | 776 vizualizari
GALERIE:
![]()
Sâmbătă, la Uricani / Primarul Dănuţ Buhăescu a fost cel care a îndemnat la „Let’s do it, Romania!”
![]() Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
O participare numeroasă s-a înregistrat, sâmbătă, la Uricani, cu ocazia zilei declarate ca fiind dedicată curăţeniei generale. Cel care a dat tonul acţiunii, să spun aşa, a fost chiar primarului oraşului.
Dănuţ Buhăescu,
împreună cu vicele Cornel Braia şi câţiva consilieri locali, şi-a dat întâlnire cu participanţii la acţiune în curtea Liceului Tehnologic „Retezatul”. Din cadrul căruia s-au strâns două clase de elevi, coordonate de doamna directoare Ana Paiu şi profesoara Todea. Au fost prezenţi şi membrii ONG-ului „Alpin Valea Viului”, precum şi – vă vine greu să credeţi, dar e adevărat! – câţiva locuitori ai urbei. „Suntem aici ca voluntari, i-a zis unul dintre ei primarului Dănuţ Buhăescu, şi vă rugăm să ne permiteţi să fim alături de dumneavoastră!”.
În scurt timp după aceasta,
o parte dintre participanţi a rămas la Uricani, ca să cureţe faleza râului Jiu, iar ceilalţi au ajuns la Câmpu lui Neag. Aici, fiecare grup a primit un sector pe care să-l ecologizeze. Astfel, din Poiana Mare, din Poiana Mielului şi din Câmpuşel s-au strâns absolut toate gunoaiele lăsate de aşa zişii turişti. 120 de saci de nailon plini cu gunoi şi cu materiale reciclabile au fost ridicate, ulterior, de către lucrătorii de la societatea locală de salubrizare. Un sprijin însemnat la reuşita acţiunii au avut şi factorii din câteva compartimente ale primăriei uricănene.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|