27.09.2016, 17:48:21 | 0 comentarii | 993 vizualizari
În privinţa noilor biruri pe bodegi, spelunci ş.a.m.d. / Consiliile locale vor putea repara bătaia de joc a parlamentarilor votaţi şi de patroni şi de angajaţii lor
![]() Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Un proiect de lege care va naşte cu siguranţă controverse şi care va crea o serie de probleme financiare patronilor de baruri şi restaurante şi celor care deţin locaţii în turism (mai ales micii investitori) a fost votat cu seninătate şi cu multă destindere de parlamentari, pentru a doua oară, asta după ce tot ei au făcut mici „ajustări”, aproape nesemnificative faţă de ce era. E vorba de un proiect de lege ce prevede taxa de autorizare anuală a spaţiului pentru cei care îşi desfăşoară activitatea conform codului CAEN nr. 561 şi 563, şi care, ajungând pe masa preşedintelui spre a fi promulgat, a fost trimis de Klaus Iohannis pentru reexaminare în Parlament. Proiectul reaprobat de curând de Camera Deputaţilor se va reîntoarce pentru a doua oară pe masa de lucru a preşedintelui ţării, însă de data aceasta preşedintele ţării, chiar să vrea, nu mai poate reîntoarce documentul către Camera Deputaţilor! Astfel, legea va intra în vigoare din ianuarie 2017.
O lege pe placul fostului ministru Pogea („yeees, forfetara!”)…
Noile taxe ce vor fi aplicate de anul viitor în toată ţara vor fi pe categorii de oraşe: Capitala, municipii mari (marile oraşe), municipii mici, oraşe şi comune (cu satele aparţinătoare).
Referitor la această lege, Alin Gal, şeful „Taxelor şi Impozitelor” din cadrul Primăriei Municipiului Petroşani, ne-a spus că, de fapt, această taxă de spaţiu pentru baruri şi restaurante din localităţi, inclusiv din staţiunile turistice, a fost prevăzută şi în Codul Fiscal: „Este vorba de articolul 475 din Legea 227/2015, pentru cei care îşi desfăşoară activităţi conform codului CAEN nr. 561 şi 563. Dar, din câte observăm, parlamentarii au mai crescut puţin maximele. În Codul Fiscal, ca să dau doar un mic exemplu, din câte reţin, la municipii precum Petroşaniul, limita pentru cei cu baruri mici, de până în 30 mp şi care nu aveau locaţia în zona centrală era de până în 4.000 lei, acum este puţin mai mult, de 4.248 lei. Iar exemplele pot desigur continua. Această lege cred că nu face bine patronilor care deţin astfel de locaţii, care şi aşa se plâng că n-au destui clienţi şi că-i sufocă fiscalitatea. Este un fel de lege ca şi cea dată de fostul ministru Pogea, cea cu impozitul forfetar, care mai mult încurcă decât descurcă bunul mers din mediul privat şi al modului de colectare a taxelor şi impozitelor. Am înţeles că doresc acum să schimbe din nou şi Codul Fiscal, probabil că acolo vor fi prevăzute şi aceste ajustări în sus ale maximelor… Nu ştiu exact cum va fi. De fapt, cu toţii nu prea ştim ce va mai fi de la anul. Însă această problemă poate fi reglată de consiliile locale, care, acolo unde e trecută expresia în lege până la, pot interveni, ca să nu se ajungă până la plafonul maxim de taxare. Orice consiliu local poate decide la anul să se meargă cu această taxă la nivelul anului acesta”.
Creşte birul şi în municipiile mici…
Sistemul va fi aplicat pentru Bucureşti, pentru oraşele cu rang mare şi pentru municipiile mai mici gen Petroşani, Lupeni sau Vulcan. Pentru acestea din urmă (municipiile mai mici cum sunt şi ale noastre), legea spune că taxele vor fi calculate diferenţiat, în funcţie de zonă. Un restaurant aflat doar în apropierea zonei centrale va fi impozitat anual cu până la 6.608 lei pentru un spaţiu de până la 30 mp, cu până la 9.632 lei pentru 71-90 mp, cu până la 14.672 lei pentru 201-240 mp şi cu până la 23.240 lei pentru 501-600 mp, în timp ce pentru restaurantele aflate la periferie va trebui plătit până la 3.248 lei pentru spaţiu de până la 30 mp, până la 6.272 lei pentru 71-90 mp, 11.312 lei pentru 201-240 mp şi 19.880 lei pentru 501-600 mp.
Oamenii de afaceri care au decis să deschidă un bar în centrul acestor municipii vor avea de plată, anual, până la 5.148 lei pentru un spaţiu până la 30 mp, până la 7.092 lei pentru 71-90 mp, până la 10.332 lei pentru 201-240 mp şi până la 17.460 lei pentru 501-600 mp.
Pentru patronii de baruri care nu au locaţia în centrul municipiului, ci în apropiere, va fi fixat un impozit anual de până la 4.248 lei pentru până la 30 mp, de până la 6.192 lei pentru 71-90 mp, de până la 9.432 lei pentru 201-240 mp şi de până la 16.560 lei pentru 501-600 mp. Proprietarilor de baruri de la periferia municipiilor li se va impune un impozit anual de până la 2.088 lei pentru până la 30 mp, de până la 4.032 lei pentru 71-90 mp, de până la 7.272 lei pentru 201-240 mp şi de până la 14.400 lei pentru 501-600 mp.
Proprietarii de restaurante şi baruri din orăşele ca Petrila, Uricani sau Aninoasa vor plăti şi ei mai mult
Cei care deţin restaurante în micile oraşe, cum e cazul Petrilei, Uricaniului şi Aninoasei în Valea Jiului, vor avea din ianuarie 2017 de plătit mai mult, dacă consiliile locale nu stopează prin hotărâri locale efectele acestei legi. În cazul oraşelor mici legea votată spune că nu va mai fi diferenţiere pe zone, ci doar pe suprafaţă. Ca atare, va fi plătit un impozit anual de până la 2.128 lei pentru un spaţiu de până la 30 mp, de 5.152 lei pentru 71-90 mp, de 10.192 lei pentru 201-240 mp şi de 18.760 lei pentru 501-600 mp. Ceea ce nu e deloc firesc, că doar una e să ai cârciumă-n centru şi alta cine ştie pe unde pe la periferie.
La fel, barurile din micile oraşe vor fi impozitate şi ele strict pe suprafaţă, urcând până la 1.368 lei pentru un spaţiu de până la 30 mp, până la 3.312 lei pentru 71-90 mp, până la 6.552 lei pentru 201-240 mp şi până la 13.680 lei pentru 501-600 metri pătraţi.
Nici „maturile” nu scapă de majorări
Nici proprietarii de baruri din comune (celebrele „maturi”) nu vor scăpa prea ieftin. Ei vor fi obligaţi să achite anual până la 297 lei pentru un spaţiu de până la 30 mp, până la 1.026 lei pentru 71-90 mp, până la 2.241 lei pentru 201-240 mp şi 4.914 lei pentru 501-600 mp. Ca un mic exemplu, un local de 100 de mp din comuna Baru sau Pui va plăti până la 1.974 lei, parlamentarii fiind mult mai “generoşi”, cu 189 lei mai mult, decât ce au decis membrii guvernului în 2014!
Paradox parlamentar: barurile din staţiunile montane vor fi taxate mai scump decât cele de pe litoral!
Restaurantele din staţiunile montane, de pe litoral sau balneare vor fi taxate cu până la 1.862 lei, dacă nu sunt mai mari de 30 mp, cu până la 4.508 lei pentru o suprafaţă de 71-90 mp, cu până la 8.918 lei pentru 201-240 mp şi cu până la 16.415 lei pentru 501-600 mp.
În schimb, paradoxal sau nu, enervant sau nu, proprietarii de baruri din staţiunile montane vor plăti mai mult decât colegii lor de pe litoral şi din staţiuni balneare! De ce, nimeni nu ştie, că explicaţii sunt puţine spre deloc!
Astfel, pentru un bar dintr-o staţiune montană (cum ar fi Straja, Pasul Vâlcan sau Parâng) va achita anual până la 1.197 lei pentru până la 30 mp, până la 2.898 lei pentru 71-90 mp, până la 5.733 lei pentru 201-240 mp şi până la 11.970 lei pentru 501-600 mp, în timp ce pentru un bar de pe litoral, la Mamaia sau Eforie Nord de exemplu, sau dintr-o staţiune balneară gen Călimăneşti, va plăti anual până la 1.026 lei pentru până la 30 mp, până la 2.484 lei pentru 71-90 mp, până la 4.914 lei pentru 201-240 mp şi până la 10.260 lei pentru 501-600 mp!
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|