05.10.2016,  18:09:25 | 2 comentarii | 1198 vizualizari
Trebuie neapărat pătruns misterul adânc din propoziţia eliptică rostită de Ile: „Împachetare câini pentru chinezi”


de Gheorghe OLTEANU
O scăpare a lui Gheorghe Ile, înainte de a fi pus în discuţie proiectul de hotărâre referitor la „aprobarea tarifelor cu privire la capturarea, transportul şi cazarea câinilor fără stăpân din municipiul Vulcan”, m-a făcut să ciulesc urechile. Nu că n-aş fi fost foarte atent la ce se spunea în acest proiect de hotărâre, mai ales că era vorba despre câinii comunitari.
 
Primarul a declarat că
a fost necesară întocmirea acestui proiect de hotărâre, fiindcă au fost „observaţii de la Curtea de Conturi, aşa că să n-avem dubii de folosire a banilor publici la colectarea acestor animale”. Foarte neclar, trebuie să recunoaşteţi şi dumneavoastră. M-aş fi aşteptat ca, amintindu-se de Curtea de Conturi, măcar unul dintre consilierii locali prezenţi la şedinţa de la sfârşitul lui septembrie să fi solicitat amănunte în acest sens. Însă nimic. Proiectul, devenit deja hotărâre de consiliu local, vorbeşte, punct cu punct, cât face pielea fiecărui câine prins în laţ de hingherii vulcăneni. Şi în privinţa cheltuielilor materiale, şi salariale, şi a cât se cheltuieşte cu (aşa zisa) lor cazare. Până când, odată omorâţi, pardon, eutanasiaţi, sunt băgaţi în saci sau în containerul verde şi expediaţi, în cel mai bun caz, la incinerare. 
 
Îmi amintesc perfect
că, şi cu ani buni în urmă, activitatea asta cu prinderea câinilor şi, pe atunci, înghesuirea lor în grajdul din colonia de jos a societăţii de salubrizare scotea sume bunicele de bani din bugetul local. Care nu întotdeauna puteau fi justificate cu ceea ce se pretindea că se face pentru câinii care, nu doar că erau chinuiţi, dar mai ajungeau să se mănânce între ei de foame. Mi-a rămas în minte întipărită atitudinea unui consilier local care nu a vrut să semneze pentru banii care ar fi urmat să ajungă la Alma Serv-ul de atunci până când nu a văzut cu ochii lui câţi câini sunt ţinuţi prizonieri şi în ce condiţii. Asta era odinioară. În prezent nu se mai aude despre aşa ceva. Cu o excepţie, mi-a fost dat să aflu. Cu o zi înainte de şedinţă, alesul local Ion Tilea a dat pe la adăpostul de câini din Colonia de Jos. Şi, a mărturisit el în plenul şedinţei, a fost plăcut impresionat de ceea ce a văzut. Am fost şi eu de faţă când şi-a depănat impresiile, dar, mă rog, eu am motivele mele care mă fac să fiu, totuşi, circumspect în privinţa asta. 
 
Am mari rezerve în
ce priveşte tratamentele medicale care - vezi, Doamne! - li s-ar aplica acestor câini captivi: deparazitare, vaccinare, sterilizare, eutanasiere. Să fim serioşi! Singurul „tratament” de care ei „beneficiau” şi, bănuiesc, au parte şi acum este acela în care ei sunt injectaţi în inimă cu motorină în cadrul aşa numitelor „acţiuni” care au loc, de regulă, lunar, într-o dimineaţă de vineri. Uneori nu mai e nevoie nici de seringa doctoriţei bătrâne, coordonatoarea “acţiunii”, care are sute de câini pe conştiinţă, fiindcă animalele sunt „eutanasiate” cu obiecte contondente mânuite, îndeosebi, tot de către cei care le-au capturat. Fără îndoială, voi fi contrazis, dar să nu se uite. De fiecare dată după ce au plecat sau au fost daţi afară, hingherii au vorbit despre ororile canine care se petrec în lagărul de câini din colonia de jos a Vulcanului. 
 
O intervenţie
interesantă pe marginea proiectului pus în discuţie mi-a fost dat să aud din partea de acum demisionarei Carmen Daniela Sîrbu. Dumneaei a atras atenţia  asupra unei „scăpări”, cum elegant a numit greşeala strecurată în textul proiectului de hotărâre. „Legea 101/2006 face referire strict la sfera serviciilor de salubrizare. Salubrizare înseamnă şi ridicarea cadavrelor de animale de pe domeniul public, dar nu poate fi legată de procesul de gestionare a câinilor fără stăpân. Sunt de acord cu tariful, dar vreau ca hotărârea de consiliu să fie refăcută!”. Atentă la sesizarea fostului consilier local, doamna secretar Rodica Peter a promis că se va rectifica. Nu am înţeles, totuşi, ce a vrut să zică Ile cu acel subtil „împachetare câini pentru chinezi”. S-o fi gândit la o nouă posibilă sursă de venituri pentru SC Pregoterm SA sau pentru împrospătarea bugetului local? Chiar nu-mi dau seama - şi nu doar eu m-am aflat în situaţia asta -, aşa că nişte lămuriri ar fi binevenite. 
Un amănunt de final: doamna Carmen Daniela Sîrbu nu a votat „pentru” proiectul de hotărâre.

 


Comentarii articol (2 )

#1 Golopenţa05.10.2016,  21:43:41
"Împachetarea câinilor pentru chinezi" este o expresie stupidă, pe care numai un stupid de talia lui Gheorghe Ile o poate folosi în spaţiulpublic. Ea ar putea stârni chiar un conflict diplomatic, dacă Ambasada Chinei la Bucureşti ar lua în serios ce spune, public, eminenţa cenuşie a Vulcanului. Pentru că poporul chinez nu se hrăneşte cu cadavrele câinilor vulcăneni, "eutanasiaţi" cu mototrină de către stupidele servicii ale stupidului Ile. Drama câinilor fără stâpân, lăsaţi să se mânânce între ei, de foame, în vreme ce unele servicii, chiar şi ONG-uri umflă sume mari de bani este încă o problemă generală a României, nu doar a Vulcanului. De obicei drama aceasta se consumă în tăcere. Doar un intelect retardat, gen Ile, poate face public glume proaste pe seama acestui delicat subiect. Ile ar face bine să-şi care câinii "împachetaţi" cu telegondola aia de 4 milioane de Euro, care e o piatră de moară pe gâtul contribuabilului vulcînean, aducându-i pierderi mai mari decât Preparaţia Coroieşti. Şi dacă tot vrea să facă cadouri cu câini morţi, ar fi mai bine şi mai ieftin să-i trimită lui Liviu Dragnea, decât poporului chinez.
#2 Ma voi intoarce06.10.2016,  08:04:50
Tovarasul Ile are in ultima vreme niste derapaje si de vorbire si de comportament care tin de o afectiune psihica. Trebuie luat cu forta acest om si dus putin pe la un control caci el nu mai realizeaza ca a luat-o razna rau de tot. Cum poti sa spui asa ceva...


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter