29.10.2011,  16:42:10 | 0 comentarii | 745 vizualizari
Valter Cojman: / „Propunerile FNM pentru relansarea activităţii CNH sunt viabile”
de Ziarul Vaii Jiului

Federaţia Naţională a Muncii (FNM) a depus la Compania Naţională a Huilei (CNH) Petroşani propunerile cu privire la relansarea activităţii miniere în cadrul CNH. Preşedintele executiv al FNM, Valter Cojman, susţine că, dacă aceste propuneri ar fi aplicate, ar putea fi aduse economii ce ar putea fi folosite în eficientizarea mineritului, fără să afecteze personalul muncitor, gratuităţile acordate pensionarilor şi fără să mai fie nevoie de închideri de mine şi disponibilizări.

 

„Aceste propuneri au fost elaborate împreună cu biroul executiv al FNM Hunedoara şi, după multe păreri şi discuţii,  am ajuns la acest pachet de propuneri, deoarece FNM România este împotriva închiderilor de mine şi, deci, împotriva altor disponibilizări. Luând, pe sărite, propunerile, vom vedea că, de exemplu, renunţarea la masa caldă şi acordarea unei sume de 150 de lei sau în tichete cadouri de masă, funcţie de posturile prestate de personalul subteran, ar aduce o economie de aproape 50%. Prin lărgirea obiectului de activitate al CNH, referitor la cumpărarea de energie electrică şi furnizarea ei către angajaţii şi pensionarii Companiei, cred că datele din propunere sunt mai mult decât elocvente. Deşi suntem contra închiderilor de mine, pentru cazul în care se va hotărî totuşi acest lucru, am propus ca CNH să-şi lărgească obiectul de activitate şi în această privinţă, accesând fondurile de închidere şi ecologizare, folosind propriii angajaţi. Acest lucru va duce la păstrarea locurilor de muncă pentru angajaţii CNH, fie de suprafaţă, fie de subteran”, a precizat Valter Cojman. Totodată, liderul sindical mai este de părere că ar mai aduce bani pentru retehnologiuare şi privatizarea Hotelului „Onix” şi a Cabanei Jieţ, în timp ce retehnologizarea unui grup energetic de la Termocentrala Paroşeni ar putea absorbi întreaga producţie de huilă a Văii Jiului, economisindu-se astfel bani din transport.

„Pe lângă aceste propuneri, am propus renunţarea la paza prin firme a obiectivelor CNH şi realizarea pazei în regie proprie, mai puţin la depozitele de explozivi. (...). Părerea mea este că, decât să se închidă mine şi să fie disponibilizaţi mii de oameni, mai bine se renunţă la serviciile unor firme externe, şi cu o parte din personalul CNH şi cu o parte din personalul tânăr preluat de la aceste firme, CNH scapă de nişte cheltuieli mari care pot fi folosite în scopuri de eficientizare a activităţii miniere. În propuneri nu am uitat nici de stimularea celor care au rezultate bune în activitatea care o desfăşoară. CNH a uitat acest lucru de ani buni de zile, premiind numai şefii şi liderii de sindicat, uitând de muncitori. Stimulând muncitorii cu rezultate bune şi ceilalţi muncitori vor fi motivaţi să aibă rezultate pentru a beneficia de acele stimulente”, mai spune Valter Cojman. Totodată, acesta a mai discutat şi despre propunerea de restructurare a structurii de conducere a CNH, personalul excedentar urmând a fi redirecţionat către celelalte subunităţi miniere. „Propunem ca funcţiile de conducere să fie ocupate pe bază de concurs transparent şi corect, excluzând numirile pe criterii politice. De asemenea, mai propunem ca din BVC al CNH să se construiască BVC la nivel de fiecare subunitate, astfel fiecare subunitate fiind obligată să se gospodărească în limita BVC-ului respectiv. Aceste măsuri vor duce şi la eliminarea pontajelor fictive şi, dacă se aplică corect RSSM-ul şi se elimină factorii de stres, vor scădea numărul zilelor de boală şi numărul accidentelor. Și să nu uit un aspect important... Licitaţiile să fie transparente şi corecte, să nu ne mai trezim cu cazuri în care, de exemplu, o priză este achiziţionată cu 50 lei, când ea, în magazin, costă 4,5 lei. De fapt, eu cred că toate propunerile făcute de FNM România şi FNM Hunedoara sunt propuneri aplicabile cu efecte bune pentru activitatea minieră din Valea Jiului”, a declarat Valter Cojman.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter