14.11.2011, 15:38:28 | 1 comentariu | 825 vizualizari
Muzeul Mineritului – la trecutu-ţi mare, mare viitor
![]() Articole de acelasi autor
de Alina PIPAN
Muzeul Mineritului are aceleaşi exponate, acelaşi fond informaţional şi aproximativ aceeaşi amenajare din anii ‘70. Cu toate că la exterior a fost cosmetizat, şi schimbarea tocăriei a adus confortul termic atât de necesar, muzeul în esenţă a rămas acelaşi. Iar esenţa lui este fundamentată de exponatele care spun istoria tehnicii de la demararea mineritului în Vale până la finele epocii comuniste. Potenţialul muzeului nu este exploatat nici la jumătate. Spaţiile libere, mansarda şi beciul, ar putea să dezvăluie turiştilor, şi chiar nouă, celor din Vale, o istorie a Văii aşa cum prea puţini o cunosc. Poate fi o pârghie care să ne scoată din anonimat şi să ne scape de etichetările nedrepte pe care le are Valea Jiului la nivel naţional.
Administraţia locală nu a pus niciodată preţ pe importanţa unui complex muzeal. Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul Petroşaniului, motivează că lucrurile se fac pe rând, fiecare la timpul său. Dar rândul muzeului parcă nu mai vine niciodată. „Când am intrat prima dată în curtea muzeului m-a impresionat statuia minerului, cea expusă în parc. În rest nu-mi amintesc prea multe de la prima vizionare. Eram doar un copil atunci”, spune primarul. Zeci de copii trec lunar pragul muzeului. Acesta nu este dat uitării. Iar mulţi pleacă fără prea multe amintiri, pentru că materialul expus nu mai face faţă cererii culturale moderne. Despre planurile pentru muzeu, stângace şi neconcretizate totuşi, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a vorbit într-un reportaj ce va fi difuzat astăzi, începând cu ora 18:00, la Kapital TV.
Comentarii articol (1 )
#1
![]()
vizitati acest mizeu unde puteti vedea modernismul mineritului din valea jiului! va plangeti ca exponantele din muzeu sunt din ani 70!!!! dar in subteran credeti ca se lucreaza cu tehnologi mai moderne??? tehnologia si utilajele din subteran sunt la nivelul anilor50!!!
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|