Acum câţiva ani, pe vremea primarului Gheorghe David, sub semnătura subsemnatului, dar la o altă publicaţie, atrăgeam atenţia că nu ar strica să mai picure ceva bani şi pentru Muzeul Mineritului din Petroşani, fie de la bugetul local, fie chiar şi de la Consiliul Judeţean şi, de ce nu, de la Ministerul Culturii, care cam ocoleşte sistematic Valea Jiului.

După câteva episoade scrise atunci, ceva, ceva parcă s-a mişcat, deşi fostul primar s-a cam supărat pe noi, menţionându-ne că sunt multe altele de făcut, „şcoli, grădiniţe sau spital, piaţă şi alte cele...”. De acord cu domnia sa, numai că şi cultura şi tradiţiile locale trebuie sprijinite, ca să mai ştim măcar cine suntem şi ce vrem. Cu atât mai mult cu cât în Petroşani şi în Valea Jiului nu avem decât un SINGUR muzeu reprezentativ. După ani şi ani, când pe la primărie a mai trecut şi Carol Schreter – fie-i ţărâna uşoară (!), iar în prezent se află primarul Tiberiu Iacob-Ridzi, mă văd nevoit să revin cu un apel la cei care conduc destinele administrative ale acestui municipiu, în subordinea cărora se află şi acest muzeu, unic în ţară şi, din păcate, unic în Valea Jiului. Mergând în muzeu pentru a face un material despre o donaţie extraordinară a unui om cu suflet, am constatat, încă de la intrare, câteva aspecte care lasă mult de dorit şi de interpretat. Aspecte care s-ar putea rezolva, zicem noi, destul de uşor, dacă s-ar gândi ceva mai limpede şi dacă s-ar pune un mai mare accent pe cultură şi artă în general. 

Să începem cu… începutul, vorba unui coleg, deci cu intrarea în curtea muzeului. Dăm cu ochii de un gard, care, deşi se află pe o stradă din buricul târgului, arată aiurea, ba mai este şi rupt pe alocuri. Poartă la intrare care să se închidă noaptea nu e, astfel că – să ne scuze cei care citesc aceste rânduri – pe lângă un vagonet (care se vrea a fi piesă de muzeu!) şi prin zonele adiacente acestuia e plin de rahaţi şi mizerii, aruncate şi făcute de unii sau de alţii, care pot fi numiţi NESIMȚIȚI şi nu oameni. Apoi, treptele de la intrarea în muzeu sunt crăpate, iar uşa de la intrare este o banală uşă din lemn, vopsită, veche de acum 30 de ani. Geamul din faţă, la fel ca şi uşa, cam tot de când era bunica fată, asta în contradicţie cu alte clădiri administrate tot de primărie, unde s-au pus termopane şi la toalete, nu doar în faţă. Pe faţadă stă scris, cu litere mici, pe o simplă tablă zincată, „Muzeul Mineritului”, de parcă ne-ar fi ruşine cu acest muzeu, în loc să fie scris cu litere mari, de-o şchioapă, acest lucru. Ca să nu mai vorbim că niciunde în tot Petroşaniul nu vezi o reclamă cu acest muzeu, dar asta este o altă poveste, care ţine de marketingul administrativ, care lipseşte cu desă­vârşire în toată Valea Jiului, inclusiv în partea legată de turism. Deci, într-un cuvânt, ca să nu o mai lungim, prima impresie a oricărui venit la muzeu, mai ales dintr-o altă parte a ţării, este aceea de sărăcie, de slabă administrare, de bătaie de joc. Și este mare păcat că se întâmplă asta, deoarece odată intrat parcă eşti într-o altă lume. Totul străluceşte de curăţenie, este cald şi plăcut, iar exponatele din vitrine te îmbie să petreci câteva zeci de minute în minunata lume necuvântătoare a muzeului, atât de darnică privitorilor.

„Problema care ne doare cel mai mult este gardul din curte şi cele două porţi ale muzeului. Odată rezolvate aceste chestiuni, nimeni nu ar mai intra noaptea în curte să facă ce vrea pe-aici. Pe calea aceasta vreau să fac un apel la concetăţeni, să le spun unora dintre dumnealor că această curte a muzeului nu este coş de gunoi sau toaletă publică. Există un coş de gunoi, este vorba de o distanţă de 20 de metri – din curte şi până la acesta, unde se pot arunca mizeriile. Iar puţin mai departe, dar nu foarte departe, există o piaţă publică, unde sunt şi toalete. Noi am solicitat primăriei să ne ajute cu acest gard şi cu aceste porţi care să se închidă noaptea, să vedem dacă vom fi ajutaţi la anul”, ne-a declarat Dumitru Puşcaşu, unul dintre oamenii care se ocupă de partea administrativă a acestui muzeu.

Nu putem să încheiem fără să solicităm primarului şi consilierilor locali, mai ales a celor care fac parte din comisia de cultură, să aloce mai multe fonduri acestui muzeu, cu toată criza care există, pentru că este singurul loc unde turiştii mai pot afla câte ceva despre istoria mineritului, despre tradiţiile mineritului din Valea Jiului, despre viaţa

ultimilor 200 de ani din zona noastră. Și este păcat să-i alungăm şi să ne facem de râs. Iar, dumneavoastră, cititorilor noştri, vă facem o chemare: să vă luaţi copiii, nepoţii, soţiile sau soţii, prietenele sau prietenii şi să păşiţi pragul acestui muzeu, măcar o dată pe an. Numai aşa îl vom putea salva, vizitându-l şi plătind astfel şi biletul de la intrare. Bani cu care apoi se mai poate face câte ceva pentru SINGURUL muzeu al Văii Jiului.

 

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.