09.11.2016,  20:54:02 | 0 comentarii | 1364 vizualizari
Pentru luptători, / Bulina albă


de Loredana JUGLEA
Cu siguranţă, luptătorii cluburilor CNS Cetate Deva, CSŞ Hunedoara şi CSŞ Petroşani merită să fie lăudaţi. Au fost cei mai medaliaţi în această lună. Asta pentru că au avut prestaţii foarte bune la Cupa României pentru juniori, reuşind să urce de şapte ori pe podiumul competiţiei desfăşurate la Bucureşti. Acum ei se pregătesc pentru Cupa României, la cadeţi.
 
În clasamentul pe cluburi, CSŞ Hunedoara s-a clasat pe locul secund la categorie lupte libere. De la clubul hunedorean au urcat pe podiumul Cupei României trei luptători. Astfel, Mihai Streulea s-a clasat pe prima poziţie la categoria 50 de kilograme, lupte libere, în cadrul aceleiaşi categorii, colegul său de club, Ramon Simon, ocupând locul 3. La categoria 84 de kilograme, lupte libere, Radu Dumitru a ocupat locul 2, iar CSŞ Hunedoara s-a clasat a doua în ierarhia pe echipe la lupte libere, după CSU Craiova şi în faţa celor de la CSŞ Odorheiu Secuiesc. Doi sportivi pe podium a avut şi CSŞ Petroşani, unul la lupte feminine iar celălalt la lupte libere. Astfel, Bianca Titianu a ocupat locul 3 la categoria 67 de kilograme, lupte feminine, iar Vasile Chivari s-a clasat al doilea la categoria 74 de kilograme, lupte libere. În schimb, de la CNS Cetate Deva au obţinut medalii Denisa Fodor şi Gabriel Mustaţă. Multipla campioană la lupte feminine a ocupat locul secund la categoria 55 de kilograme, iar Mustaţă s-a clasat pe locul al treilea la categoria 96 de kilograme, lupte libere.
Tot de la clubul devean, Alexandru Macingo a ocupat locul 5, la categoria 84 de kilograme. „Sunt mulţumit de prestaţia elevilor mei, în condiţiile în care Denisa Fodor a luptat accidentată şi nu i-am mai permis să evolueze în finală pentru a nu risca ceva mai grav. Gabriel Mustaţă a fost o surpriză, ocupând locul al treilea, deşi nu are decât un an de practicarea luptelor”, a spus Suraj Moravan, antrenorul luptătorilor de la CNS Cetate Deva. În perioada următoare, Denisa Fodor va participa  la un turneu internaţional în Germania, alături de Centrul Olimpic, iar la finalul lunii va participa la Cupa României de cadeţi. juniorilor III şi IV.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter