15.11.2016, 12:43:02 | 0 comentarii | 802 vizualizari
Primăria Petrila / 45.000 lei pentru Casa memorială „I.D. Sîrbu”
Articole de acelasi autor
de Alina PIPAN
Cu finanţarea corectă, pe care Primăria Petrila speră să o obţină prin POR 5.1 Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural, la Casa memorială I.D. Sîrbu se doreşte realizarea unui complex muzeal care să cuprindă atât clădirea readusă la viaţă de artistul Ion Barbu, cât şi curtea imobilului.
Ion Barbu are câteva idei, prin care doreşte să sporească valoarea acestui spaţiu în care au fost investiţi bani, efort şi inspiraţie. Ideile lui vor fi transpuse de arhitecţii unei firme specializate într-un proiect tehnic ce va fi depus de Primăria Petrila, administratorul imobilului, în vederea obţinerii unei finanţări europene. Primăria deja a dat în lucru documentaţia tehnică a proiectului şi aşteaptă rezultatul final. Reabilitarea casei şi transformarea ei într-un spaţiu muzeal mai bine pus în valoare decât acum vor fi întregite de realizarea în curtea imobilului a unor spaţii expoziţionale care să reflecte opera dramaturgului.
Documentaţia a costat bugetul local 45.000 de lei.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|