20.11.2016,  21:42:06 | 0 comentarii | 1325 vizualizari
Fotbal. Liga a IV-a


de Loredana JUGLEA
Ultimul meci - prima victorie
Minerul Uricani a câştigat primul său meci din actual sezon.
Minunea s-a întâmplat în ultima partidă (restanţă cu Metalul Crişior) disputată sâmbătă, la Uricani. Uricănenii s-a prezentat cu o echipă formată din jucători sub 20 de ani.
Minerul Uricani a câştigat cu scorul de 5-1 prin golurile reuşite de: Daniel Scurtu, care a reuşit dubla, Daniel Suvac, Alex Ţâmpu şi veteranul echipei, inginerul Viorel Mihăilescu.
„Este prima victorie pentru noi. Mă bucur că jucătorii din oraşul Uricani încep să joace pentru această echipă. Vă promit că la anul o să avem un cuvânt greu de spus pentru că ne vom pune serios pe treabă şi vrem să scăpăm din subsolul clasamentului. Vreau să mai spun faptul că vom pune accent doar pe copiii din oraş”, a declarat preşedintele Vasile Scurtu.
 
Au scăpat ieftin
În ciuda faptului că meciul dintre Inter Petrila şi Hercules Lupeni a avut numeroase momente de nervozitate, fiind presărat cu multe cartonaşe galbene, dar şi roşii, Comisia de Disciplină a fost mai blândă.
Doar doi jucători s-au ales cu sancţiuni. Este de vorba de jucătorul Raul Ungurianu (ACS Hercules Lupeni). Acesta a primit un joc suspendare pentru primirea celui de al doilea avertisment în cursul aceluiaşi joc. Dar pentru fotbalist sancţiunea nu mai are nicio importanţă, pentru că acesta s-a despărţit de echipa din Lupeni şi va juca într-o ligă similară la Sibiu.
Şi fotbalistul Adrian Duma de la CS Inter Petrila a primit două  jocuri suspendare şi 75 lei penalitate sportivă pentru fault grosolan asupra unui adversar lupenean.
Jocul dintre AS Universitatea Petroşani şi CSM Jiul Petroşani (Liga IV seniori) nu s-a disputat din cauza terenului impracticabil. Astfel  jocul se reprogramează conform regulamentelor în vigoare, atât la seniori, cât şi la juniori, dacă starea vremii şi a terenului va permite acest lucru. 
Jucătorul Andrei Mînja de ACS Victoria Călan a luat două  jocuri suspendare şi 100 lei penalitate sportivă pentru comportare jignitoare şi insulte aduse arbitrului.
Altfel, un junior de la AS Aurul Certej a primit două jocuri suspendare şi 20 lei penalitate sportivă  pentru folosirea de cuvinte injurioase pe terenul de joc la adresa unui adversar, iar un alt junior de la ACS Şoimul Băiţa a primit două jocuri suspendare şi 20 lei penalitate sportivă pentru folosirea de cuvinte injurioase pe terenul de joc la adresa unui adversar. 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter