24.11.2016,  21:03:38 | 0 comentarii | 785 vizualizari
Piaţa muncii / Despre o ordonanţă de urgenţă…
de Corneliu BRAN
Una din veştile bune de final de an pentru cei care sunt în căutarea unui loc de muncă din postura de şomeri vine din partea Guvernului României, supranumit pe bună dreptate „Guvernul Zero”. În ultima şedinţă din această săptămână a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă care cuprinde un set de măsuri privind stimularea şomerilor în ceea ce priveşte căutarea şi ocuparea locurilor de muncă disponibile pe piaţa muncii, dar şi a angajatorilor care îi vor prelua. Tot în aceste măsuri intră şi românii aflaţi în străinătate care doresc să se reîntoarcă în ţară şi care în acest moment nu lucrează la negru sau sunt şomeri cu acte în regulă.
 
Primă de activare 
De la Ministrul Muncii am aflat că prin această ordonanţă s-a introdus o primă de activare de 500 lei pentru orice şomer de lungă durată indemnizat cu venitul minim garantat care după intrarea în vigoare a ordonanţei, începând cu data de 1 decembrie, va semna un contract de muncă. Ministrul a mai menţionat faptul că persoanele care vor beneficia de aceşti bani trebuie să rămână angajate minim trei luni la acelaşi angajator, altfel, dacă nu, vor trebui să restituie aceşti bani.
Pentru şomerii de lungă durată ministrul Muncii a mai menţionat că s-a înfiinţat în această Ordonanţă un nou pachet de măsuri active prin acordarea în acest sens a unor prime de activare, de încadrare în muncă şi de instalare pe postul respectiv. Aici ministerul dă ca exemplu cazul unui şomer care decide să-şi schimbe domiciliul la o distanţă mai mare de 50 km pentru a se angaja. Acest fost şomer va primi o primă de instalare de 12.500 lei. Finanţarea va fi făcută din fonduri externe nerambursabile şi din „fonduri publice naţionale aprobate în bugetul asigurărilor pentru şomaj”, după cum precizează cei din ministerul de resort. La acest tip de „mobilitate” intră şi cei care azi lucrează legal în străinătate şi doresc să se întoarcă în ţară, sau care sunt şomeri cu acte-n regulă în ţările din Europa şi nu numai.
 
O prevedere
cuprinsă în Ordonanţă are legătură directă şi cu Valea Jiului. Conform celor expuse de ministrul Muncii, pentru a preveni depopularea zonelor cu grad înalt şi sărăcie, cum e cazul Văii Jiului, zonei Roşiei Montane şi sud-estului Moldovei, „pachetul de mobilitate” introdus în Ordonanţă „încurajează investitorii din zonele respective să-şi atragă personal calificat şi din alte zone”. Ministrul a explicat că dacă un investitor dintr-o zonă defavorizată nu găseşte forţă de muncă specializată poate angaja şomeri din alte zone, calificaţi, care vor primi de la stat 12.500 lei în două tranşe, practic 50% în momentul semnării contractului şi 50% după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare.
 
3.000 lei pentru „deplasarea familiilor” şi 900 lei/ lună pentru angajator!
În ceea ce priveşte „deplasarea familiilor”, în Ordonanţă este prevăzut faptul că o persoană care-şi găseşte un loc de muncă mai departe de 50 km de domiciliul actual, luându-şi cu el şi o persoană din familie (soţ, soţie sau copil), va beneficia în plus de cele de mai înainte explicate şi de o subvenţie suplimentară de 3.000 lei. Subvenţii vor primi în aceste cazuri şi angajatorii, plafonul pentru aceştia crescând în acest moment la 900 lei/nou angajat din rândul şomerilor timp de 12 luni, sau 900 lei/nou angajat din rândul persoanelor cu handicap timp de 18 luni.
 
Navetişti pe distanţe lungi, favorizaţi
Tot de interes şi pentru navetiştii din Valea Jiului sunt şi prevederile cuprinse în ordonanţă pentru cei care fac naveta. Ministrul Muncii a explicat că „prima de încadrare care permite ca orice om din această ţară care doreşte să se angajeze, fiind în şomaj, la mai mult de 15 km de domiciliul său să beneficieze de o subvenţie de 0,5 lei/ km, plafonată la maxim 55 lei/ zi, care să îi permită să se ducă să lucreze la distanţă faţă de domiciliu”.
Aici întrebăm şi noi: de ce sunt luaţi în calcul doar navetiştii care parcurg zilnic de la 15 km în sus, şi nu şi cei care parcurg până la 15 km?

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter