Dacă nu v-aţi făcut cumva timp să mai treceţi pe la Muzeul Mineritului, poate vă faceţi de-acum. Nu de altceva, dar pe lângă muzeul în sine, care prezintă publicului mici fragmente din istoria mineritului acestei zone şi care, după reabilitarea făcută pe bani mulţi, va arăta şi mai bine decât acum, există de ceva vreme, într-o sală destinată special pentru acest lucru, o „expoziţie a turismului montan”.  

 

Sala „turistului” din Muzeul Mineritului...

Iniţial această expoziţie, de care se ocupă sufletistul petroşenean şi iubitor de munte Dumitru Puşcaşu, era gândită să fie un Muzeu al Turismului Montan din Petroşani, numai că, din cauza lipsei unei locaţii cu mai multe încăperi, care să fie amenajată cu sprijinul autorităţilor locale, totul a rămas deocamdată la stagiul de expoziţie (că doar n-o să-i spunem unei săli... „muzeu”). 

„Când clădirea acestui muzeu va intra în reabilitare şi modernizare, cum este prevăzut din câte ştiu, în pod, după ce lucrările vor fi gata, vom putea amenaja un muzeu de sine stătător, aşa cum l-am gândit încă de la început. Va fi spaţiu mai mare, care va fi compartimentat, astfel că voi putea să expun miile de exponate ce ţin de acest muzeu şi care acum stau în cutii. Aici am expus doar ce se poate expune într-o singură sală, pe care e bine că o avem aici în Muzeul Mineritului deocamdată”, ne-a dezvăluit Dumitru Puşcaşu la finele săptămânii trecute, când am mers să vedem această expoziţie.

 

Schiuri purtate de bunici...

Odată ce păşeşti pragul expoziţiei de turism montan îţi sare în ochi exact ceea ce şi-ar dori să vadă orice iubitor de munte când intră într-un muzeu de profil: îmbrăcăminte „retro” şi specială pentru montanişti şi schiori, schiuri „antice” de demult apuse, dar demne de arătat celor mai tineri („schiuri de tură” folosite de oameni la ceea ce numim schi fond, dar şi schiuri vechi folosite la coborâre, cu nişte legături de prindere a bocancilor parcă de când lumea, cu o gaură în vârful lor pe unde se introducea o sfoară  - un fel de siguranţă care ţinea schiul lipit de bocanc). Nu putem să nu amintim că expoziţia e plină de bocanci de căţărare purtaţi acum 30-40-50 de ani, poate şi mai bine, mai multe ustensile de camping, colecţie de rucsacuri vechi, o colecţie de lămpi vechi şi de lanterne cam de când erau mamele noastre fete, truse de gătit şi seturi de depozitare a alimentelor din mai multe perioade de dinainte de anii `70 şi după această perioadă, caserole mai mari sau mai mici de aluminiu şi din alte metale ce se foloseau în trecut şi multe alte obiecte pe care orice iubitor de munte le are la el când călătoreşte pe munte sau când serveşte masa la iarbă verde începând de la busole şi terminând cu lămpi pentru gătitul mâncării. 

 

Aparate foto şi lămpi

„Aparatul foto, prietenul turismului”, secţiunea plasată chiar pe mijlocul sălii reuneşte o serie de aparate de fotografiat vechi. „Avem un aparat foto cu burduf, unul dintre primele aparate foto apărute în ţară, undeva de prin 1930. Avem aparate de după 1950 şi până înainte de 1989, donate de oameni care le-au folosit pe munte în drumeţiile lor şi cărora le mulţumesc”, spune Puşcaşu.

Colecţia de lămpi ce face parte din secţiunea „Surse de căldură” reuneşte de asemenea tot felul de lămpi folosite la gătit sau la prepararea ceaiului. „Avem un Primus nemţesc folosit de armata germană în luptele de pe munţii noştri în cel de-Al Doilea Război Mondial. E o lampă cu spirt folosită pentru gătit foarte la modă pe vremea aceea. Avem, de asemenea, o lampă rusească din anii `50 şi alte câteva lămpi interesante, care azi nu se mai găsesc decât foarte rar”, ne explică Dumitru Puşcaşu.

„În alte vremuri turistul venea în Petroşani, plătea 5 forinţi, i se dădea cheia de la cabană, pleca acolo, o cabană situată în zona fostului canton pastoral, stătea două zile şi se relaxa cum ştia el mai bine. Unii cu astfel de schiuri de tură, alţii preferau plimbările şi bătăile cu zăpadă, şi, ca şi acum, un grătar în aer liber, rupt de civilizaţie şi într-un ocean, dacă pot zice aşa, de zăpadă şi linişte. Singura condiţie pe care turistul o avea era ca la plecare să lase stocul de lemne la nivelul pe care-l găsiseră”, mai susţine Dumitru Puşcaşu.