14.12.2016, 20:25:09 | 4 comentarii | 5151 vizualizari
După ce PNL Hunedoara a fost umilit de PSD, / Domnule Roman, Valea Jiului vă roagă şi bunul-simţ vă obligă să-i retrageţi din dispozitivul CEH pe Melczer şi pe Nica şi să mereţi acolo unde a dus Gorghiu Partidul Naţional Liberal
![]() Articole de acelasi autor
de Marian BOBOC
Mânăreala cu (im)plantarea de către PNL Hunedoara în fruntea CEH a lui Melczer şi Nica, oameni care, de când sunt ei şi Partidul Naţional Liberal, nu au performat în domeniul energetic, a fost taxată cu asupră de măsură de electoratul Văii Jiului.
Procentele obţinute
în Valea Jiului nu reprezintă o mândrie pentru PNL, fiind o consecinţă absolut firească a politicii de cadre absolut neghioabe pe care acest partid a pus-o în operă în cazul celui mai important agent economic din zonă hunedoreană: Complexul Energetic Hunedoara (C.E.H.).
Pentru a nu repeta dezastrul pe care l-a păstorit la UMIROM-GEROM, Mihael Melczer trebuie îndepărtat de urgenţă din fruntea CEH. Fireşte că, în „solidar” cu el, şi Nica trebuie să evacueze zona, mai ales că omul poate ieşi, de vreo 4-5 ani, liniştit la pensie.
Aviz
celor care vor să-l „oxigeneze” cu tot dinadinsul pe numitul Mihael Melczer: nu cumva tot domnia sa i-a luat aerul şi fabricii de oxigen de la Livezeni? (Nu) aşteptăm răspuns…
Şi în relaţia cu sindicatele,
Mihael Melczer aplică aceeaşi strategie de gropar pe care a aplicat-o cu succes la U.M.I.R.O.M.-G.E.R.O.M. De când e director general, Mihael Melczer nu a mai reţinut cotizaţiile decât membrilor de sindicat de la „Muntele” şi MTI Lupeni, ştiut fiind faptul că orice organizaţie, cu atât mai mult una sindicală, e moartă fără resurse financiare. Păi, dacă nu ar fi încasat cotizaţiile de la membrii de sindicat, „Muntele” ar mai fi existat? Dacă onor. conducătorii „Muntelui” nu ar fi beneficiat de salarii babane şi numeroase facilităţi, ar mai fi semnat ei protocolul de închidere a minelor?
Astfel, Melczer trece, cu o inconştienţă care frizează penalul, peste hotărârile instanţelor în baza cărora funcţionează aceste sindicate. Astfel, Melczer, crezându-se probabil tot la halele în ruină ale U.M.I.R.O.M.-ului, transformă actul conducerii într-un act de răzbunare personală. Pentru că Adrian Jurca (care, ca inginer, le poate da oricând lui şi lui Nica lecţii despre exploatarea cărbunelui) l-a criticat public cu vehemenţă, Melczer nu îi mai dă de două luni salariul de angajat al minei Livezeni. În acest caz, rugăm instituţiile abilitate ale statului român să nu doarmă pe ele şi să intervină cu spor, că doar nu au ajuns să le fie frică de-alde Nica…
În altă ordine de idei, că tot ne aflăm în Postul Crăciunului, ca bun creştin ce ar trebui să fie, Melczer, care are portofelul doldora, nu ar trebui să procedeze aşa, să blocheze activitatea celorlalte sindicate neobediente lui Nica şi cu atât mai mult salariile liderilor care critică conducerea CEH şi care nu au semnat pentru închiderea minelor.
Relaţia cu tehnocraţii energiei
Deşi înţelesul cuvântului „tehnocrat” a fost compromis de Guvernul Cioloş, substantivul comun face parte în continuare din vocabularul limbii române şi înţelesul său rămâne acelaşi explicat de dicţionare. Din fericire la CEH încă mai există tehnocraţi, în sensul bun al cuvântului, nu în cel „cioloşian”. În loc să apeleze la ştiinţa acestora, noua conducere CEH i-a schimbat.
Fără praxă în domeniul energeticii, Melczer şi-a permis schimbări la nivelul conducerii minelor şi termocentralelor. Unele dictate, fără doar şi poate, de PNL. De exemplu, la mina Livezeni a fost întronat ca director un membru marcant al PNL Petroşani.
Când operează discreţionar şi partinic aceste schimbări, Melczer începe să devină cu adevărat periculos pentru sistemul naţional. Vezi şi desele opriri ale Termocentralelor Paroşeni şi Mintia. Pe care Melczer le decontează pe seama angajaţilor CEH, nu pe seama sa şi a lui Nica. Nu, ei trebuie doar să umfle bani şi să nu aibă nicio răspundere!
Fără ipocrizie
Deşi cunoaşte bine adevărul istoric, un june liberal din Valea Jiului şi candidat la repaosatele alegeri a declarat, fără să roşească, că PNL Hunedoara nu are de a face cu numirea în fruntea CEH a lui Melczer şi Nica.
Adriane, dacă eşti ipocrit de tânăr, vezi cum te-a pedepsit electoratul … Tu eşti tânăr, ai viaţa (politică) înainte. Dar cu ipocrizie (ca să fiu elegant şi să nu-i spun minciună ordinară) şi cu demagogie nu poţi răzbate. Fără supărare…
Cioloş şi PNL Hunedoara
trebuie să repare de îndată răul imens pe care l-au făcut sistemului energetic din România şi mineritului Văii Jiului. Cum? Demiţându-i chiar astăzi pe numiţii Mihael Melczer şi Petre Nica. Orice oră în plus a celor doi în fruntea CEH dăunează grav sănătăţii, băgând frigul în redacţie. Pardon, în populaţie…
P.S. După ejectarea lui Melczer şi Nica, şi Florin Roman, preşedintele interimar PNL Hunedoara, ar putea să plece de unde a venit, la Alba Iulia, şi să-i lase pe liberalii hunedoreni să-şi bocească şi să îngroape mortul alegerilor. După care să reconstruiască ei, liberalii hunedoreni, un PNL puternic şi să-şi aleagă un preşedinte de-al lor.
Comentarii articol (4 )
#1
![]()
Niste nesimtiti,care nu au nimic in comun cu mineritul.Maine,poimaine ii vedem trecuti la ALDE,si in continuare isi vor face jocurile.Demisiile sau demiterile pentru ei si sugaci de la unitatile miniere.
#2
![]()
O sa-i retraga PSD dupa ce face guvernul. Ati uitat de de Adrian David. :)
#3
![]()
numai astia se vad. de ceilalti s-a uitat. nu cred ca ei au pus pe butuci v.j.
dar votati rosu ca si pana acum si va fi bine.
succes
#4
![]()
Către "Timişoreanul". Trec peste faptul că a te ascunde în spatele unui pseudonim este un semn de laşitate, nu de dialog.
În cazul dezastrului produs de Melczer am ataşat şi fotografii sugestive.
Referitor la Nica, ZVJ a relatat în spaţii ample întreaga sa cazuistică de trădător sindical, culminând cu semnarea protocolului de închidere a minelor din mai 2015.
Când spui că am uitat de ceilalţi, te dai de gol că nu eşti un cititor/ cititoare al ZVJ. Caută în arhiva ZVJ şi vei vedea că au şi ei partea lor.
Faptul că s-a votat roşu trebuie să pună pe gânduri celelalte partide. Care au ieşit pe piaţă cu o ofertă neconvingătoare, dacă nu cumva jalnică.
Pe bune cine crezi că-l poate trimite în Senatul României pe Nica, cel care a semnat protocolul pentru închiderea minelor în mai 2015.
Sau cine crezi că poate empatiza cu "popularul" Cioloş - tehnocrat... partinic USR şi PNL (adică, mincinos) care vezi ce face în aceste zile cu bănuţii românaşilor.
Să nu te mai oboseşti să răspunzi sub pseudonim că nu mai pupi pe forum.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Administrare pagină de Facebook pentru afaceri ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|