11.01.2017,  12:32:48 | 0 comentarii | 1309 vizualizari
Rugby / Pregătiri sub semnul întrebării


de Loredana JUGLEA
Campioana en-titre din Divizia Naţională de Seniori la rugby (DNS), cea care a câştigat acest titlu în ediţia din 2015, după o dispută care s-a decis în ultima etapă din play-off, a avut în anul recent încheiat o comportare oscilantă.
 
Cu toate acestea, formaţia din Petroşani păstrează şanse reale la cucerirea titlului în DNS pentru al doilea an consecutiv. Ştiinţa a încheiat turul de campionat pe locul secund, la şapte puncte în urma liderului Năvodari, cu cinci victorii şi două înfrângeri în cele şapte etape.  Regulamentul ediţiei 2016- 2017 din DNS prevede ca în faza a doua a competiţiei, după sfârşitul returului, să se joace doar meciuri eliminatorii şi de clasament, iar finala din Play-off se va juca pe un teren neutru. Ştiinţa nu a decis încă data la care îşi va relua pregătirea, iar până atunci câţiva jucători au fost chemaţi la loturile naţionale. 
Până la reluarea campionatului, jucătorul-antrenor Alexandru Lupu, care în ultima vreme a cochetat cu lotul naţional de rugby în 7, a postat pe contul său de socializare o poză care face deliciul sportivilor, şi un mesaj cât se poate de amuzant. „Baciul Lup, paznic la oi, vă urează un An Nou plin de realizări, cu multe bucurii şi sănătate maximă”, a fost mesajul apreciatului antrenor îmbrăcat ca un veritabil băştinaş al acestor meleaguri. 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter