25.01.2017,  16:43:50 | 2 comentarii | 2075 vizualizari
Amănunte despre „cazul Bălăcică”


de Corneliu BRAN
Am stat de vorbă cu comandantul Poliţiei municipiului Petroşani, comisarul şef Aurel Buruiană, cu privire la ultimele discuţii legate de „cazul Bălăcică”, cel care împreună cu un grup de prieteni a protestat duminică în faţa sediului poliţiei, fapt consemnat în premieră pe scena vieţii publice din Valea Jiului.
 
După ce l-a primit în audienţă pe Marius Bălăcică, căruia îi recomandase să vină cu probele deţinute pentru a argumenta şi întări acuzaţiile aduse celor de la poliţia rutieră şi, în mod special, poliţistului Rădulea, comisarul şef a tras concluziile pentru ZVJ: „În cursul acestei zile de 25 ianuarie, în timpul programului de audienţe s-au prezentat la mine doi dintre tinerii care au manifestat fără autorizaţie, duminică, în faţa Poliţiei municipiului Petroşani. Aceştia nu au prezentat nicio probă în favoarea reclamaţiilor pe care le-am indicat să le depună în scris, nu au venit cu nicio sesizare în plus faţă de cele discutate cu ei duminică şi nici faţă de poliţistul Rădulea de la circulaţie, promiţând că în cel mai scurt timp vor veni cu documentele scrise - după ce vor obţine de la primărie privind prioritatea în zona respectivă din Colonia Petroşani. Eu le-am adus la cunoştinţă că în cauza solicitată de Bălăcică s-a întocmit dosar penal de conducere fără permis şi mărturie mincinoasă pentru două persoane cu care au fost ei implicaţi în acel conflict, urmând ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani să se pronunţe mai departe. Ei urmează ca de-acum să urmeze căile legale: depunerea unei plângeri împotriva poliţistului – dacă este penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, dacă este administrativ la Biroul de Control Intern în cadrul IPJ Hunedoara. Cu privire la permisul suspendat, i-am spus lui Bălăcică, că măsura e foarte clară, instanţa de judecată este cea care stabileşte legalitatea suspendării permisului”.
L-am mai întrebat pe comandat de ce i s-a luat lui Bălăcică permisul în ianuarie 2017, şi nu în octombrie, când a avut loc incidentul cu pricina?
„Conform legii, Ordonanţei Guvernului nr. 2 privind sancţionarea contravenţiilor, termenul în care se pot lua măsuri este de 6 luni. Din câte cunosc, anterior venirii mele la Poliţia municipiului Petroşani, abia în cursul lunii decembrie au fost puse la dispoziţia organelor de cercetare probele care incriminează nerespectarea codului rutier, respectiv nişte filmări”, a răspuns Aurel Buruiană.
Legat de acuzaţia adusă de Marius Bălăcică privind faptul că cei de la circulaţie nu i-au arătat actele maşinii conduse de cel cu care a avut incidentul, petroşeneanul Drăgoi, comandantul poliţiei a răspuns: „I-am solicitat să depună o cerere care va fi avizată de procurorul care supraveghează acest caz, aşa spune legea, nu o spun eu. E o formă legală pe care o poate urma, altfel nu se poate”.
Legat de poliţistul Rădulea, căruia i s-au adus cel puţin două acuzaţii foarte grave de către Marius Bălăcică, duminică, la protestul neautorizat din faţa poliţiei, Aurel Buruiană susţine că „în funcţie de plângerile care vor fi depuse, vor fi sesizate organele competente să se pronunţe cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia acestuia”. „Punctul de vedere al poliţistului Rădulea este în acest moment că a respectat prevederile legale. După depunerea plângerilor de care aminteam, care în momentul de faţă nu sunt depuse şi după ce organele competente vor decide dacă poliţistul este vinovat sau nevinovat, domnul Rădulea va decide ce va face în continuare. Dacă va fi găsit nevinovat, va putea merge, dacă va considera asta, pe toate căile legale împotriva celor sau celui care l-au acuzat”.
La nici cinci minute după ce am plecat din biroul comandantului, după ce am deschis telefonul am constatat că am fost apelaţi de o persoană. Necunoscând numărul n-am ştiut cine ne-a apelat. Sunând, ne-a răspuns o voce de bărbat, care s-a recomandat Marius Bălăcică: „Vreau să ne întâlnim, că mâine plec la Alba împreună cu doi prieteni. Merg la DNA Alba Iulia cu probe. Voi intra, dacă va fi cazul, şi în greva foamei. Vreau să ne întâlnim să vă mai spun că în sediul poliţiei, azi, când m-am dus la domnul comandant, la parter am fost efectiv tras de către şeful de la circulaţie, care mi-a adus acuzaţii, fiind evident supărat pe declaraţiile mele şi pe faptul că îi acuz pe cei de la circulaţie. Nu mai am speranţă decât în DNA şi sper că vor face lumină în acest caz şi vor aduce dreptate”. În cele din urmă am stabilit întâlnirea pentru joi dimineaţa, înainte ca Marius Bălăcică să plece spre Alba. Dacă în urma întâlnirii apar noi date privind acest caz, vom reveni, dacă nu să sperăm că în acest caz se va face lumină conform legilor şi adevărului. Există oameni competenţi care se ocupă de acest caz, oameni ai legii, şi credem că până la urmă adevărul şi vinovaţii vor ieşi la iveală.

Comentarii articol (2 )

#1 Petre25.01.2017,  19:45:35
De ce bucuresteni si chiar presedintele Romaniei acum cateva zile pot manifesta fara ca manifestatia sa fie autorizata ??? In Bucuresti si in alte orase nu este pentru prima oara cand se manifesta fara autorizatie .
#2 Francisc26.01.2017,  07:26:59
Pentru ca se aduna câteva mii iar majoritatea sunt oameni pașnici, nu interlopi, bătăuși ori găinari


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter