Petru Boantă (1854–1921) sau Bonta Peter, așa cum i-a fost maghiarizat numele, fiul lui Pavel și Trifana Boantă, a fost originar din satul Lunca de jos, provenind din familia Bontonilor. Ca o coincidență, în zilele noastre, preotul Adrian descendent din aceeași mare familie, este tot fiul unui Pavel, Pavel Boantă.

Boantă Petru a avut doi fii. Primul a fost Boantă Petru lui Petru Birău (1890-1941), căruia ca și altor urmași i s-a adăugat numelui ”al lui Petru Birău”, birău fiind sinonim cu cel de primar. Acesta, căsătorit cu Ilina (1890- 1978), a avut nici mai mult nici mai puțin decât 14 copii. Cel de-al doilea fiu al primarului s-a numit Andrei şi a decedat în anul 1963 într-un accident de muncă la moara de apă pe care familia o avea pe cursul Jiului, cam în dreptul locului numit „Pod fabrică”. În apropierea acestui loc, preotul Adrian Boantă a ridicat în zilele noastre biserica ce are hramul „Sfinților Apostoli Petru și Pavel”.

Boantă Petru a fost primar al comunei Petrila în perioada anilor 1908-1918, prinzând deci și perioada Primei Bătăi Mondiale (1916-1918) așa cum este cunoscută în tradiția locală. Se pare că a avut o perioadă de întrerupere în mandatul său, în anii 1912-1913, când unele documente ce mi-au căzut în mână din acea perioadă purtau semnătura de primar a lui Bunea Ioan II, nimeni altul decât nașul de cununie al primarului. Datele pe care le aveam despre primarul Petru Boantă mi-au fost completate cu multă bunăvoință de către profesorul de matematică Gheorghe Boantă, strănepot al primarului, născut în anul 1953 în satul Lunca, date pe care acesta le deține de la bunica sa Boantă Ilina. 

Din păcate, azi nu se mai păstrează nicio fotografie a primarului. Prin strădaniile profesorului, după o fotografie ștearsă, palidă, nereproductibilă, în anul 2010, la cercul de pictură al Clubului Copiilor și Elevilor din Petrila, sub îndrumarea profesorului pictor Petru Birău, eleva de atunci  Domșa Emilia a realizat o pictură pe lemn înfățișându-l  pe primar, pe care o reproducem.

În perioada cât a fost primar al comunei Petrila, Boantă Petru a avut tot timpul legături strânse cu Regatul României. Uneori, poștalionul vremii ce „circula” pe Drumul Poștalioanelor (Drumul lui Mihai Viteazul) prin Pasul Vâlcan, Dealu Babii, Merișor, Hațeg, la întoarcere se abătea măcar o dată pe an și pe la Petrila, de unde prelua câte un  ciubăr cu brânză sărată momârlănească, făcută în muntele Capra, pe care îl ducea la Curtea de Argeș pentru Casa Regală. Pe lângă brânza din muntele Capra, după tradiția locală și informațiile lăsate de bunica sa, profesorul Boantă ne spune că la Casa Regală erau apreciați și solicitați și renumiții cartofi de la Câmpu lui Neag.

Un nepot al primarului, pe nume Boantă  Cornel, a făcut parte din garda regală în perioada anilor 1945–1947, fiind chiar martor la abdicarea regelui Mihai. În perioada cât a făcut parte din garda regală, ca semn de apreciere a activității sale, a primit din partea regelui, fiindu-i înmânată personal, o baionetă care s-a aflat în dotarea ostașilor români în timpul Primul Război Mondial.

În vremea de război 1916-1918, admi­nistrația de ocupație austro-ungară a distrus documentele și registrele de la primăriile și parohiile din Valea Jiului. Primăria Petrila, care mai suferise în anul 1901 și un incendiu în care au ars multe documente, a rămas practic fără arhive.

Tot în această perioadă au fost îndepărtate din turlele bisericilor românești ortodoxe și clopotele. Din biserica Petrila-Brad au fost coborâte două clopote aflate la vedere. Cel de-al treilea, la a cărui cumpărare a contribuit și familia primarului Boantă, a fost salvat, fiind ascuns în podul grajdului pentru animale construit din piatră de același primar.

Acest lucru este menţionat şi de pr. Traian Moşic: „Un clopot din cele trei a scăpat ca prin minune de furia topirii lor de către administraţia austro-ungară în iarna anului 1916”. Pe acest clopot se află inscripţia „Turnat la Brad 1908, donat de familia Dan Moşic şi soţia sa (părinţii preotului Traian Moşic n.n.) şi alţi şase săteni printre care se afla şi primarul Boantă Petru.

În ziua de 16/28 august 1916, trupele grupului de acoperire Jiu, sub comanda colonelului Dumitru Cocărăscu, au trecut fron­tiera Ţării Române cu Austro–Ungaria prin Pasul Vâlcan, desfiinţând graniţa de aici cu Austro-Ungaria, înfăptuind practic unirea , chiar dacă pentru scurt timp. Trupele române au ocupat zona de apărare a trupelor austro-ungare: Petroşani – Livezeni, instalându-şi avanposturi pe linia: Petrila – Taia – Piatra Roşie – Cetatea Bolii.

Ajungând în comuna Petrila în timpul ofensivei armatei române, cavaleriştii români au pus pe clădiri afişe cu textele „Trăiască România, jos Ungaria!”. Primarul comunei Petrila ,Boantă Petru, ar fi afirmat referitor la afişe: „Acest lucru ne place, ar fi bine acă am trăi în România”.

După retragerea trupelor române, odată cu ajutorul primit de armata austro–ungară din partea trupelor germane pe traseul Haţeg – Merişor, au urmat zile grele pentru Valea Jiului şi implicit pentru Petrila.

Figuli Tereza, locuitoare din Petrila, a denunţat în faţa primpretorului afirmaţiile primarului Boantă, pe care l-a auzit discutând pe stradă cu Codrean Petru, poliţist comunal şi cu Moruş Dumitru, funcţionar de bancă referitor la afişele lipite.

La 21 noiembrie 1916, ministerul regesc maghiar de justiţie, prin adresa nr. 54140, înştiinţează prefectura Hunedoara ca „la Deva continuă cercetarea de către procuratura regească împotriva lui Boantă Petru, primar comunal din Petrila şi a tovarăşilor săi pentru faptul penal de instigare (...), înştiinţez pe domnia ta că în ceea ce priveşte arestarea preventivă a numiţilor bănuiţi, măsurile se pot executa”. (Document din Arhivele statului Deva – Fondul prefectura Hunedoara, tradus din limba maghiară de Tiberiu Svoboda).

Ulterior, cei trei au fost arestaţi. Înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 a adus şi eliberarea acestora din puşcăriile de la Budapesta.

După arestarea primarului Boantă Petru, la sfârșitul lui noiembrie 1916 și până în decembrie 1918 locul acestuia ca primar a fost ocupat de fratele său Boantă Dumitru.

Pe tot timpul cât trupele române s-au aflat în Valea Jiului, aşa după cum menţionează tradiţia locală, momârlanii şi o parte din muncitorii mineri le-au fost alături. Le-au dat hrană rece şi hrană caldă, femeile le-au spălat rufele, bărbaţii au ciuntit din turmele lor punând la dispoziţie ostaşilor români carnea necesară hranei calde.

Ataşamentul momârlanilor faţă de armata română în acest interval scurt de timp a atras furia autorităţilor de la Budapesta. Au început arestările în rândul băstinaşilor rămaşi în vatra satului, căci mulţi au fugit peste munţi în Regat şi chiar unii înspre Haţeg pentru a li se pierde urma.  Printre cei anchetaţi şi arestaţi s-a aflat şi directorul Şcolii Confesionale în limba română, Ion Arad (1878 – 1937), momârlan din satul Dobreşti, precum şi învăţătorul Câmpean, de loc din munţii Apuseni, judeţul Alba. Tot calvarul, aşa după cum am amintit, a sfârşit odată cu înfăptuirea Marii Uniri din 1918.

Primarul Boantă s-a întors din arest cu sănătatea şubrezită şi cu o stare psihică pe măsură. Moare la 13 decembrie 1921 şi este înmormântat în cimitirul Bisericii Taia, chiar în apropierea intrării în biserică, în partea stângă. În acelaşi cimitir, în partea dreaptă, îşi duce somnul de veci şi Preda Ilie Buligă, primul primar al comunei Petrila de după înfăptuirea Marii Uniri.

Încă din 1921, strada principală (uliţa) ce traversa comuna Petrila de la tunel la Cimpa a purtat numele regelui Ferdinand. Actul de deces eliberat pe numele primarului Boantă Petru este făcut pe această adresă: strada Regele Ferdinand.