29.10.2011,  17:46:40 | 0 comentarii | 918 vizualizari
La EM Paroşeni, / Colindele copiilor i-au uns la suflet pe minerii din schimbul II
de Gheorghe OLTEANU

Ieri dimineaţă, în jur de ora zece, a avut grijă  - sau, probabil, asta i-a fost sarcina pe linie de sindicat - să mă anunţe despre eveniment domnul ing. Claudiu Untaru, preşedintele executiv al Sindicatului Liber de la EM Paroşeni. Mai apoi, la licitaţia de la Primăria Vulcan, despre acelaşi subiect am schimbat câteva vorbe cu domnul ing. Constantin Cocoşi Vârtopeanu, inginerul şef eletromecanic al minei.

 

Da, mi-a confirmat

inginerul şef electromecanic, copiii care s-au anunţat că vin cu colinda la mină sunt aşteptaţi la ora 11:00. O să ajungem la timp, pentru că licitaţia nu o să ţină mult. A avut dreptate inginerul şef electromecanic, care-i şi consilier local. La unsprezece fără vreo zece minute, când eram în drum spre E.M.  Paroşeni, m-am nimerit să merg fix în spatele autobuzului care-i ducea pe copii.

 

Deşi înăuntru era

parcă mai frig ca afară, atmosfera din sala de apel a minei s-a încălzit brusc atunci când au început să colinde copiii-colindători de la Grădiniţa Teodora Lucaciu din Vulcan. Cea din centrul vechi al oraşului. Grădiniţă care, acum, ca şi Școala Generală nr.1, ţine de Colegiul Tehnic Mihai Viteazu. Acestora le-a urmat grupul Doruleţ, Neapărat de amintit că, înainte de toate, domnul ing. Laszlo Domokos, preşedintele sindicatului, şi ing. Ion Șerbănescu, secretarul sindicatului, ajutaţi de ceilalţi membri ai biroului de coordonare, au adus în sală zecile de pachete cu dulciuri, sucuri, ciocolate şi alte din astea de dulce, anume pregătite pentru colindători. I-au mai colindat, în aceeaşi zi, pe minerii care intrau în schimbul II grupurile de copii de la Școala Generală nr.3 şi picii de la Grădiniţa din Sohodol-Paroşeni. Nu au lipsit brunduşii şi craii care compun ansamblul folcloric “Fiii satului”, tot din Paroşeni.

 

Pe post de gazdă bună

şi generoasă a fost, pe lângă membrii biroului de coordonare al SLEM Paroşeni, şi conducerea minei, în frunte cu directorul Nicolae Drăgoi. E adevărat, eu am fost nevoit să plec un pic mai devreme, pentru că mă lăsaseră bateriile din aparatul foto digital, trebuia să-mi procur altele noi şi să ajung, apoi, pentru aceeaşi treabă, la Termocentrala Paroşeni. Dar, înainte să dispar, am observat ceva care spune mult. Am văzut feţele minerilor din sala de apel. Erau luminate şi senine. Semn că urările şi colindele copiilor au ajuns acolo unde aceştia au vrut să ajungă. În sufletul lor.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter