08.03.2017,  19:07:25 | 0 comentarii | 837 vizualizari
Râsu’-plânsu’ / Dan Voicu a avut la antrenamente doi jucători
de Loredana JUGLEA
Situaţia nu este deloc roz la campioana judeţului la fotbal, Hercules Lupeni. Zilele acestea antrenorul Dan Voicu a avut la antrenament, da aţi citit bine, doi jucători.
 
„Au fost zile când am avut şi patru jucători, dar acum la ultimul antrenament, da, am avut doi jucători. Nu ştiu în ce formulă vom începe returul de campionat şi dacă vom mai începe. Jucătorii sunt plecaţi la serviciu, iar alţii au plecat de la echipă. Au venit şi actele pentru portarul Chiorean, dar veşti bune nu avem. Din păcate, nici la juniori nu mai pot apela pentru că niciun juniori nu mai vine la fotbal. Nici nu văd cum vor face cei de la primărie un CSM în condiţiile în care copiii de la noi din oraş nu mai merg la sport. Suntem într-o situaţie critică, iar de fotbal ce să zic?! Cum ieşim din judeţ şi jucăm cu alte campioane cum ne facem de râs. O spun şi o susţin: amatorismul în fotbalul din Valea Jiului este în ultimul stadiu”, declarat Dan Voicu.
Tehnicianul a făcut un gest nobil în această lună şi a renunţat la unul dintre cei mai buni juniori ai săi. „L-am cedat pe Cornel Graur la juniorii Jiului, pentru că ei se bat la titlul de campioni judeţeni şi au şanse să-l câştige. Atunci am zis să-l lăsăm să plece la ei”, a mai spus Dan Voicu. 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter