26.03.2017,  09:35:19 | 2 comentarii | 1670 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Am auzit-o şi pe asta: În Vulcan se vorbeşte că ZVJ ar fi administratorul public al localităţii!


de Gheorghe OLTEANU
Nu ştiu ce se întâmplă că, deşi digeră cam greu criticile care i se aduc, îndeosebi în paginile acestui ziar, administraţia publică locală vulcăneană percutează milităreşte, pentru remedierea neregulilor semnalate.
 
Pe când era viceprimar
Angela Stoica, cineva – dacă nu chiar ea, dacă-mi amintesc bine – ar fi spus că ăia de la ZVJ ar trebui ţinuţi, cumva, mai aproape de ea şi de Ile. Fiindcă nu era zi de lucru la primărie în care să nu se înceapă cu cititul „Ziarului Văii Jiului”. Chestie care, de fapt, s-a moştenit, chiar dacă nu se recunoaşte asta. După citit, veneau la ordin subalternii, trimişi, apoi, să remedieze problemele semnalate în ziar. Exact la fel se procedează şi în momentul de faţă.
 
La începutul săptămânii trecute,
cei de la venitul minim garantat au muncit în Colonia de Jos a Vulcanului. În apropierea podului de peste Jiu. Pe platoul fostului „Competrol”, invadat, pur şi simplu, de gunoaie. Se vede perfect ceea ce a rămas în urma prestaţiei lor, după ce de acolo au fost teleportate câteva camioane cu deşeuri menajere. Vineri, când am revenit în perimetru, gunoi mai era doar în cele două containere. Pline, de altfel. O doamnă care trecea pe acolo mi-a zis că vinerea este ziua în care vine maşina, ca să ia gunoiul. S-a şi mirat că, la acea oră, containerele gemeau încă de pline ce erau. Un tânăr pe bicicletă a contrazis-o. „A fost o containeră, a spus el, dar nu au putut fi golite. Trebuie să vină maşina ailaltă. Aia cu macara!”. Personal, eu nu am stat s-o aştept pe asta. Voi afla dacă, totuşi, a ajuns.
 
S-a schimbat ceva în bine
şi pe strada Caraiman din cartierul Morişoara. Stradă care simte apăsare de politician doar în campaniile electorale. Iar asta nu fiindcă a visat urât careva din primărie, ci pentru că s-a scris la ziar despre ea. Joi, mare parte dintre locuitorii străzii au ieşit la strâns gunoaiele care împânziseră cartierul. Unora le-au dat foc, iar altele au rămas adunate grămadă. Câţiva funcţionari de la primărie au bătut pe la uşile oamenilor, iar celor găsiţi acasă li s-a înmânat, pentru completare şi semnare, declaraţiile de plată a taxei pentru gunoiul menajer. 
 
Mi s-a spus că,
printre vizitatori, se afla şi un domn burtos cu un aparat de fotografiat. Tipul – nu-mi dau seama încă cine ar putea fi, dar se va afla, în mod sigur! – i-a luat la rost pe oameni. Că de ce s-a reclamat la ziar problema gunoaielor şi a drumurilor? Bravo, Franz, dar cui să-i fi sesizat oamenii, din moment ce s-a văzut cât de mult i-a păsat administraţiei publice?  Repet, nimeni nu a putut să-mi spună exact cine era tipul. Dar, dacă de o fi, cumva, chiar omul pe care primarul a pus ochii, ca să-l facă administrator al domeniulul public, i-aş recomanda călduros că nu aşa se vorbeşte cu oamenii. Asta, dacă nu cumva vrea să-l imite pe Ile.
 
Gunoaiele dinspre
căminele de la Dincă au dispărut. Containerul de acolo era gol. Mai sunt vreo două grămezi de gunoi doar în celălalt capăt. Cineva dintre cei de la primărie le-a sugerat locuitorilor că ar trebui să facă o cerere către domnul viceprimar. Ca să trimită o maşină să le ia. Asta-i bună! De ce o cerere? Ca să aibă şi vicele ce semna şi aproba? Păi, atunci, domniile lor de ce au fost acolo? Ca să afle şi să-i informeze pe şefi despre care este situaţia şi despre ce mai e nevoie. Corect? Hai, să o mai lăsăm naibii de birocraţie şi să rezolvăm problemele până la capăt. Nu de alta, dar, pe bune, în oraş se vorbeşte deja că ZVJ ar fi, de fapt, administratorul public al Vulcanului! (Bineînţeles, administratorul voluntar, neretribuit… – n.r.) 

Comentarii articol (2 )

#1 Radu27.03.2017,  07:47:01
Curat sa se faca in Vulcan, dar si in primarie, spital- cei angajati pe pile ori va faceti treaba bine ori plecati acasa,
#2 costel27.03.2017,  11:02:54
Buna ziua,veniti sa vedeti la blocurile de langa liceu F4-F5-F6 si F7 ce au facut angajatii primariei.Anul trecut au scos tot bitumul din careu si de atunci asa a ramas.A trecut un an si sunt gropi mari .mai ales daca ploua nu putem lasa copii in fata blocului nesupravegheati.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter