Sesizarea primită pe adresa redacţiei ZVJ este una scrisă de mână, cum greu vezi astăzi când mai toată corespondenţa este computerizată. Ea a ajuns la noi din Crividia Vulcanului sau, poate, de şi mai sus, din Dealu Babii, şi este semnată de „un grup de locuitori”. 

Formulă clasică pentru cineva care, din punct de vedere al siguranţei personale, vrea să se ştie ferit de eventualele răzbunări ale conducerii administraţiei publice vulcănene. 

 

„Grupul de locuitori” relatează

pur şi simplu un adevăr. De la intersecţia cu strada Decebal şi până-n Dealu Babii drumul a ajuns o catastrofă. Plin de sute, dacă nu chiar mii de gropi. Excepţia o face fâşia de asfalt care se întinde de la poarta doi a minei, trece pe lângă barăci şi, apoi, lângă casele înşirate pe partea dreaptă, cum mergi spre capătul Crividiei. Asfaltul ăsta care curge de la poarta doi în sus are povestea lui. A costat bani grei de tot prin 2011-2012, când s-a luat în calcul refacerea, cu rigole şi tot ce este necesar, a circa opt sute de metri de drum. 

 

A fost şi un mic scandal

atunci. Îmi aduc aminte că era iarnă, parcă, în locul acela nu era nimic executat, după cum rezulta din fotografiile făcute la faţa locului, dar, culmea, pe hârtie porţiunea de drum apărea ca fiind terminată. Care o fi fost şmecheria, mai ales că în următorul buget local era prinsă din nou suma necesară reparării şi asfaltării lui? Fără îndoială, amănuntul acesta va rămâne o enigmă istorică vulcăneană. De atunci a trecut ceva vreme, iar asfaltul încă mai ţine, deşi s-a crăpat în unele locuri. Despre rigole nu pot vorbi de bine. Sunt năpădite de buruieni şi, de când sunt ele, nu au aflat ce este aceea decolmatare.

 

De aici în sus

„începe nebunia”, vorba celui care a scris sesizarea. Nu că până la mina Vulcan ai veni ca pe autostradă. Deloc. Şi până aici sunt gropi la tot pasul, dar în partea de sus a Crividiei şi până-n Dealu Babii mergi doar cu viteza întâi sau a doua dacă eşti cu maşina. Cu a ta personală, desigur. În 2015 - iar nu în 2016, cum greşit apare în scrisoare, fiindcă, fiind an electoral, nu s-a mai ţinut nedeia din Dealu Babii -, aflat în faţa căminului cultural, primarul Ile le-a promis băbenilor că, în vara acelui an, vor merge pe asfalt până-n Vulcan. A trecut vara, s-a dus şi toamna, a venit iarna, s-au mai scurs câţiva ani, dar asfaltul nu a apărut. Lumea se plânge că nici Gheorghe Ile nu mai apare prin zonă. Vine doar în campaniile electorale şi-şi deşartă sacul cu promisiuni electorale. Pe care, se vede treaba, că le uită imediat după aceea.

 

Îmbucurător este faptul că,

am relatat în reportajul publicat zilele trecute, societatea de construcţii tocmită de Consiliul Judeţean Hunedoara a început în forţă modernizarea DJ 666. Se lărgeşte la 7,8 metri drumeagul-potecă pe care urcai, ca să ajungi la Merişori, iar asfaltul turnat de cei de la Drupo se va întinde pe cinci kilometri. Până în locul în care, pe vremuri, întorcea autobuzul de pe traseul Coroeşti-Crividia. Repet asta, ca să afle şi cei care nu au citit ce am scris atunci. Urmarea firească a celor ce se execută din Dealu Babii în jos ar fi ca şi primăria vulcăneană să-şi ia în serios angajamentul de a face acelaşi lucru pe tronsonul de drum care se termină la intersecţia cu strada Decebal. Singura care se „bate”, pentru ca administraţia publică locală să-şi amintească de drumul spre Crividia, este doamna consilier local Angela Stoica. O face ori de câte ori are prilejul. Numai că, deloc surprinzător, ea nu mai are la Ile succesul pe care-l avea pe când era vicesă şi făcea echipă cu el în toate cele.

 

P.S. Ieri dimineaţă, în faţa unei case de pe tronsonul asfaltat staţiona o ambulanţă. Era vorba mai mult ca sigur de­spre un caz grav, altfel, la drumul de în­toarcere, şoferul nu ar fi dat drumul la girofare şi claxoane. Nu mai este nevoie să vă spun cu ce viteză redusă a fost nevoit să facă drumul spre spitalul din Vulcan, în condiţiile în care fiecare secundă, fiecare minut erau esenţiale pentru salvarea vieţii unui om. În privinţa asta primăria nu are nimic de spus?

• 
• 
• 
• 
•