13.04.2017, 15:34:29 | 0 comentarii | 1874 vizualizari
La Vulcan pensionarii, cei mai ordonaţi oameni din câţi sunt, / Sunt puşi să plătească mai mult gunoi, decât produc
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Mi-a fost dat să aud din nou despre o nemulţumire creată de preţul nejustificat de mare pus ca taxă de gunoi. Cel care a făcut-o cunoscută redacţiei este domnul ing. Dumitru Cocotă, preşedintele Asociaţiei Pensionarilor din Vulcan.
Sediul asociaţiei
este pe strada Nicolae Bălcescu, nr.3. În spatele fostei gări, acum un fel de haltă a Vulcanului. Constituită în 1949, asociaţia funcţionează de zeci de ani - nici eu nu eram pe lume în 1953, când ea s-a stabilit aici - în casa care poartă acest număr. Imobil cumpărat de la o persoană particulară. Până aici e istorie mai veche. Pe cea foarte recentă, legată de preţul la gunoi stabilit de curând, mi-a spus-o domnul Dumitru Cocotă. Zilele trecute, acum, în aprilie, domnia sa s-a dus la primărie, ca să achite ceva taxe. Atunci i s-a zis că trebuie să depună declaraţia aceea pentru gunoi. OK, a zis omul, o depun, cum să nu?
Numai că
nu se aştepta deloc ca suma de plată stabilită, conform coeficientului 252 (urechistic, îmi permit să adaug), să fie de 50 de lei pe lună. Preşedintele nu înţelege de unde a dat suma asta? Sediul este deschis doar între orele 8-12, atunci când vin oamenii să achite CAR-urile. Asociaţia are trei doamne funcţionare. Una lucrează doar o jumătate de lună, iar celelalte două au o jumătate de normă. De gunoi, nici vorbă să se strângă atât cât le-a dat coeficientul ălora care au calculat. Domnul Cocotă este sigur că nu va umple nici pe sfert pubela pe care a solicitat-o. Cenuşa care se adună o ţine pentru iarnă. Asta, fiindcă niciodată, dar niciodată, mi-a reperat domnia sa, cei care asigură deszăpezirea nu au ajuns nici pe treptele care, pe lângă biserică, coboară la gară, şi nici pe poteca-străduţa care, din Nicolae Bălcescu, se face spre casa cu nr.3. Adică spre sediul Asociaţiei Pensionarilor Vulcan. Apoi, hârtia rezultată ajunge şi ea pe foc.
„Înţelegeam şi eu dacă
se socoteau două persoane, adică să ne ia 16 lei pe lună, comentează domnul Dumitru Cocotă, dar în niciun caz 50 de lei! Asta, pe un an, reprezintă 600 de lei, cât cotizaţia pe un an a unui membru. Ceea ce-i aberant!”. Întâmplător, dumnealui a fost de faţă când cineva a plătit gunoiul pentru societatea comercială care funcţionează în cabana de la Brazi. „Cincizeci de lei a plătit. Şi ţineţi seama că e vorba despre activitate comercială, ceea ce la noi nu e cazul”, a relatat domnul Cocotă.
Cu Gheorghe Ile nu
nu s-a putut înţelege. „Trebe plătit!”, l-a contrat primarul, fără să fie atent la argumentele invocate. Simţindu-se total neîndreptăţit, preşedintele Asociaţiei Pensionarilor a decis ca să cântărească el însuşi cantitatea de gunoi care se strânge în pubela care i-a fost lăsată. Va face asta în faţa lucrătorilor de la salubrizare, va solicita, de fiecare dată, un document oficial care să ateste asta, iar plata o va face conform cantităţii de gunoi care se ridică. Acesta – conform ziselor sale - va fi coeficientul care va arăta că are dreptate.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|