22.04.2017,  16:35:59 | 0 comentarii | 1168 vizualizari
După accidentul de la Merişor / Situaţia a revenit la normal
de Alina PIPAN
Din informațiile primite de la Regulatorul CFR, începând de sâmbătă, 22 aprilie, de la  ora 17:42 s-a redeschis firul 2, Bănița-Merișor, și s-a repus sub tensiune.
 
După cum se ştie, sâmbătă, 8 aprilie, la Merișor a avut loc deraierea unui tren de marfă. În accidentul feroviar au decedat mecanicul de locomotivă și ajutorul acestuia, dovedindu-se ulterior că ambii consumaseră alcool în ziua respectivă. Trenul de marfă care transporta reziduuri metali­ce deraiat era alcătuit din 16 vagoane. Locomotiva şi alte 3 vagoane s-au pră­buşit într-o prăpastie cu o adân­cime de aproximativ 10 metri. S-a intervenit imediat pentru degajarea acestui tronson. O macara de mare tonaj a acţionat în vederea îndepărtării de pe linia ferată a vagoanelor deraiate. Trenurile care urmau să tranziteze judeţul Hunedoara au fost deviate pe ruta alternativă Filiaşi-Orşova-Caransebeş. În cursul a câtorva zile traficul feroviar a fost reluat pe un fir, iar începând de sâmbătă, 22 aprilie, s-a reluat complet.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter