24.04.2017,  17:35:33 | 0 comentarii | 760 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Se aşteaptă Primăvara Vie în Poiana Pustnicului


de Ziarul Vaii Jiului
► PSALMI, 77, 11: Dar tot voi lăuda lucrările Domnului, că îmi aduc aminte de minunile Sale de odinioară.
 
Cu toţii, de Sărbătorile Pascale, de Izvorul Tămăduirii şi de Sf. Gheorghe am sperat să ne bucurăm de mai mult soare, de zile frumoase, zile calde. Sâmbătă, înainte de Paştile mici, sau, cum se spune în popor, înainte de Duminica Tomii, am urcat pe lângă Schitul Locurele până în Poiana unde Părintele Gherasim şi ceilalţi trei vieţaşi de acolo, vieţaşi în regim de călugăr, ne-au primit cu inimă largă şi suflet bun, cu binecuvântări şi salutul normal, Christos a Înviat.
Ca prin minune, norii s-au strâns şi au lunecat departe, ne-am bucurat cu toţii de vreme frumoasă şi lumina adevărată se vedea clar în ochii gazdelor şi ai oaspeţilor: lumina bucuriei.
Spiritul gospodăresc şi dragostea faţă de natura re-înviată a fraţilor de acolo ne-au încântat privirile, ca şi noutatea deosebită: părintele ieromonah Gherasim a reuşit să pună în funcţiune treizeci de panouri solare, ceea ce înseamnă că Biserica, Trapeza, Agheasmatarul, Paraclisul, Clopotniţa şi Casa cu etaj pentru chiliile celor care vor urca să se concentreze întru apropierea de Dumnezeu, ca şi dependinţele, vor fi iluminate electric…
„Cu Doamne Ajută nu vom mai da piept la vecernie şi miezonoptică cu urşii sau alte sălbăticiuni, mai ales că acum au crescut şi câinii, un ciobănesc mioritic şi un caucazian…  Anul trecut am trecut altă cumpănă, o grea încercare de sănătate şi m-am rugat la Cer să mă mai lase aici, pe pământ, până termin toate lucrările pentru care am avut şi am chemare, poate până vine în Poiană un înlocuitor dedicat… Şi rugăciunile mi-au fost ascultate, m-am vindecat după şase luni de spitalizare, puterile mi-au revenit şi toate sunt la locul lor, cum s-ar zice, pot lucra!”, spune părintele Gherasim.
Priveşte în jur şi se bucură alături de ai lui. Ne bucurăm şi noi, oaspeţii. Sorin şi Zoltan ascultă cu atenţie: 
- Au trecut zeci de ani de când, după ce am ieşit la pensie de la Mina Lupeni, cu învoiala soţiei, am hotărât să mă călugăresc, să mă dedic cu totul Domnului. Dar în Poiană, cum am mai spus, am urcat după nişte oi prin anii ’90 şi de lucrări ne-am apucat acu’ câţiva ani…
Sorin îşi exprimă cu voce tare mirarea:
- Părinte, ceea ce aţi realizat aici e aproape incredibil, oricine s-ar întreba…
- Da, aveţi dreptate, cineva spunea că nu ar fi reuşit să ducă la bun sfârşit această mare lucrare din Poiană, la mare înălţime, sub Vârful Gropu, nici şapte ingineri cu şapte întreprinderi de profil. Tocmai de aceea trebuie să credem în puterea Celui de Sus, care e nemăsurată. Că tot ce se vede s-a realizat după multă rugăciune din partea noastră. De aceea multă mulţămire înălţăm către Dumnezeu şi către cei care ne-au ajutat cu braţul, cu gândul, cu donaţii materiale. Iată, e din nou primăvară şi asta înseamnă să plantăm mii de flori şi să lucrăm în grădina de legume şi zarzavat pentru a ne asigura cele necesare pentru hrană. Da, aveţi dreptate, cel care preţuieşte lucrările lui Dumnezeu are mereu ceva de lucru întru slava Sa şi a Bisericii Sale!
Şi păsările codrului pornesc să cânte în cor. Se aud muguri pocnind a viaţă nouă. Florile vernale îşi arată petalele. Oaspeţii sunt îndemnaţi să bată toaca alături de clopotar şi să tragă clopotele cele mari, care se aud până departe, dincolo de Sadu şi în toţi munţii care înconjoară Defileul Jiului.
Pagină realizată de Ioan Dan BĂLAN

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter