Săraci, dar cu vitrina plină cu trofee
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Pentru a treia oară consecutiv echipa de junior A1 a CSM Jiul Petroşani a devenit campioană judeţeană şi va reprezenta judeţul la faza interjudeţeană care va avea loc între 8 şi 10 iunie.
Cu bani puţini,
CSM Jiul Petroşani a mai dat o palmă cârcotaşilor, din puţin făcând mult. Spre marea satisfacţie a antrenorului Cosmin Kanduth, al treilea trofeu a poposit în vitrina clubului. „După perioada anilor 1990 din epoca lui Cozma - când exista un centru cu 500 de copii şi juniori, aceasta este o performanţă unică realizată la acest nivel în judeţ. A fost foarte greu, date fiind condiţiile. Aceşti copii au făcut sacrificii mari împreună cu părinţii lor. La nevoie au venit cu bani de acasă şi nu s-au dat înlături când a fost greu. Condiţiile de antrenament au fost la un moment sub orice critică. Nu a fost lumină, nu a fost apă, nu a fost căldură. Nu aveam nimic şi totuşi am reuşit să ne mobilizăm şi să câştigăm în faţa unor echipe precum CS Hunedoara ori Cetate Deva cu bugete peste nivelul ligii a patra sau chiar a treia”, povesteşte antrenorul cel mai premiat la judeţ.
Şase trofee în trei ani
Cosmin Kanduth are de ce să fie mândru. Şase trofee în trei ani de zile nu sunt de ici, de acolo. Trei titluri consecutive la judeţ la juniori A1 şi juniori B1 stau drept mărturie, unde să mai punem şi locul trei pe ţară în urmă cu doi ani, dar şi anul acesta cu mari şanse de a ajunge la faza pe ţară.
„Toţi copiii s-au întrecut pe sine. Avem o generaţie foarte talentată, care ar fi avut un alt fel de viitor în altă conjunctură. Avem mulţi copii pe care s-ar putea bate multe cluburi pe viitor: Bălăuţă, Avram, Popescu, Graur. Am văzut că acum s-a dat liber la legea sportului şi noi sperăm că se va face ceva pentru aceşti copii. Se vor schimba lucrurile în ultimul ceas, altfel există riscul ca din toamnă Jiul să nu mai existe, cel puţin la nivel de Liga a IV-a”, a afirmat tehnicianul.
Pe lângă faptul că aceşti copii au un caracter frumos, după cum spune chiar antrenorul, ei sunt şi nişte copii muncitori, care au făcut tot ceea ce le-a stat în putinţă, şi încă fac asta, de a ţine numele Jiului în atenţia fotbalului judeţean.
Vor titlul naţional
Antrenorul Cosmin Kanduth este foarte sigur pe ceea ce are în ograda sa aşa că, fără falsă modestie, antrenorul crede că trupa lui poate fi campioană naţională. „Copiii mei sunt foarte motivaţi şi cel mai mult îi încântă faptul că anul acesta finala se va juca pe Naţional Arena. Vă daţi seama că ei visează cu ochii deschişi să fie acolo, iar eu nu pot decât să-i susţin. Nu am fost nici eu pe Naţional Arena, pentru că nu am avut timp, aşa că am făcut un obiectiv să mergem acolo şi vrem să ne facem un cadou şi să jucăm finala”, spune tehnicianul.
Faza interjudeţeană este următoarea etapă care va avea loc în perioada 8-10 iunie, tragerea la sorţi a adversarelor se va face pe data de 5 iunie la Casa Fotbalului.
Munca în echipă
La Jiul nu se glumeşte, chiar se munceşte. Dacă mai punem la socoteală şi titlul judeţean de la juniori D (antrenori Marin Tudorache, Damian Militaru şi Sorin Ghiţan), este clar că Jiul are juniori de valoare.
„La noi munca în echipă este cheia acestui succes, şi în ciuda greutăţilor am rămas uniţi şi am pus umărul la tot ceea ce a fost nevoie. Nu ştiu dacă oamenii realizează totuşi valoarea acestor performanţe, dar să ştiţi că ea este mare. Din 2010, de la Daniel Huza, când a luat locul doi pe ţară, nimeni nu a mai obţinut nimic. Noi chiar muncim, nu ne batem joc de fotbal. Echipa este pe o pantă ascendentă şi vă asigur că veţi mai auzi de aceşti jucători. Vreau să mai spun că juniorii B1 sunt în mare parte tot juniorii de la A1”, spune Cosmin Kanduth.
La pizza
Pentru frumoasa performanţă antrenorii îi vor scoate pe jucători la o pizza. Tot antrenorii au fost cei care le-a făcut o surpriză frumoasă jucătorilor înmânându-le diplome şi medalii. Antrenorii spun că regretă faptul că nu au putut să facă mai mult pentru aceşti copii care şi-au demonstrat loialitatea şi seriozitatea faţă de fotbal.
Lotul
Sergiu Mihalache, Cristian Knebel, Cornel Graur, Nicu Alex, Codruţ Turdean, Andrei Popescu, Mihai Bălăuţă, Marius Avram, Răzvan Lucaci, Andrei Şerban, Marian Păsărică, Alin Totor, Răzvan Petrici, Călin Pârvulescu, Adrian Marcu, Cătălin Cora, Alex Moraru, Bogdan Erdokozi, Andrei Diaconu, Mihai Matei, Sorin Iordache, Flavius Ghiul, Gabriel Szekely, Lucian Stoian, Mihai Şerban, Claudiu Miron.
Comentarii articol (0 )
Nu exista niciun comentariu.
   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
|
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.
Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL.
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.