28.05.2017,  11:13:20 | 0 comentarii | 1212 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Bucuria terminării liceului


de Gheorghe OLTEANU

Ieri dimineaţă, sala Cinematografului „Luceafărul” din Vulcan era ticsită de lume. Îmbulzeală era şi la intrare, aşa că, fiindcă trebuia neapărat să ajung înăuntru, am împărţit „pardon”-uri în stânga şi-n dreapta. 

Nu, nu rula „Mumia”,
pelicula americană aşteptată să apară pe ecranele româneşti undeva la începutul lunii viitoare. Puţin după ora zece începuse „Ziua Absolvirii”, desfăşurată în onoarea promoţiei 2017 a Colegiului Tehnic „Mihai Viteazu”. Cea mai mare parte a scaunelor era ocupată de absolvenţii colegiului vulcănean. Toţi purtau tocă şi robă, cum văd că-i la modă peste tot, şi, bineînţeles, toţi erau emoţionaţi. Mai erau acolo părinţi, bunici, surori şi fraţi ai celor sărbătoriţi. Pe scenă, conducerea liceului şi cei doi reprezentanţi ai primăriei, binomul de bază al administraţiei publice locale.

Promoţia 2017 
a Colegiului Tehnic „Mihai Viteazu” din Vulcan are absolvenţi a şapte clase de a douăsprezecea. I-am cam pus în dificultate pe cei pe care i-am întrebat despre numărul de elevi care au terminat colegiul. Dar nu asta e important. Important este ce va fi de acum încolo cu ei şi cum îşi vor folosi mai departe învăţăturile dobândite în anii de liceu. Am ascultat din nou povestirea tristă şi obosită a primarului, cu imposibilitatea de a învăţa atunci când i-a fost vremea, în copilărie, şi cu eforturile pe care a trebuit să le facă mai târziu. De fapt, eforturi a făcut nu atât el, cât mai ales persoana care l-a împins din spate şi care l-a susţinut din toate puterile. Ceea ce nu-i deloc rău, trebuie să recunoaştem.

Festivitatea s-a încheiat
cu înmânarea premiilor şi a diplomelor. Între timp, în sală se făcuse înăbuşitor de cald. Primul gest al celor care ieşeau era acela de a trage un piept de aer proaspăt din holul cinematografului. Apoi, de a-şi cumpăra un pet cu apă sau cu suc. Nu cred ca, după secvenţele acestea cu premierea, festivitatea să se mai fi întins. La ora 13:00 era programat să ruleze un film, dar, înainte de asta, era nevoie să se facă un pic de curăţenie şi, normal, să se aerisească sala.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter