21.06.2017,  20:33:38 | 0 comentarii | 3022 vizualizari
COMUNICAT DE PRESĂ /  „Protecţia salariaţilor în cazul temperaturilor extreme pe timp de caniculă”
de Ziarul Vaii Jiului

Ca în fiecare an, ITM Hunedoara îşi face datoria de a informa salariaţii şi agenţii economici asupra prevederilor OUG 99/2000 privind protecţia salariaţilor împotriva temperaturilor ridicate.
În zilele următoare se anunţă temperaturi ce vor atinge 35 grade Celsius şi coroborate cu condiţiile de umiditate pod depăşi pragul critic resimţit de corpul omenesc. În cazul în care datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile se înregistrează temperaturi extreme, angajatorii au obligaţia de întreprinde anumite măsuri în vederea protejării lucrătorilor.
Prin temperaturi extreme, în sezonul estival, se înţeleg acele temperaturi care depăşesc +37°C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel. De exemplu, o temperatură de 35 de grade coroborată cu o umiditate mai mare de 80% va conduce la un prag de disconfort care va afecta organismul uman aceste condiţii fiind echivalentul unui indicele de confort termic de 80 ce corespunde noţiunii de temperatură extremă.
Angajatorii au obligaţia ca în perioadele cu temperaturi ridicate extreme să adopte o serie de măsuri considerate minimale în vederea ameliorării condiţiilor de muncă. Aceste măsuri pot fi aplicate asupra: reducerii intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, asigurării ventilaţiei la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static, sau alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer. Obligatoriu pentru a menţine starea de sănătate a angajaţilor, reprezentanţii angajatorilor trebuie să asigurare între doi şi patru litri de apă minerală/persoană/ schimb şi să asigure accesul la duşuri pentru a se reface capacitatea de reglaj a organismului.
În situaţia în care unii angajatori nu pot asigura condiţiile menţionate anterior se poate proceda la reducerea duratei zilei de lucru, sau la eşalonarea zilei de lucru pe două perioade: până la ora 11:00 şi după ora 17:00 sau întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă. 
La aplicarea acestor măsuri angajatorii vor conveni de comun acord cu salariaţii sau reprezentanţii sindicatelor şi vor stabili modalităţile de recuperare a timpului nelucrat şi modalităţile de plată. În situaţia reducerii duratei zilei de lucru sau de întrerupere colectivă a activităţii se poate recupera timpul acordat liber în următoarele 6 luni cu menţinerea drepturilor salariale avute anterior. Se poate aplica şi metoda în care nu se recuperează timpul dar se acordă drepturile salariale proporţional cu timpul efectiv lucrat.
În vederea prevenirii îmbolnăvirilor determinate de muncă în condiţii de temperaturi extreme trebuie să se asigure de către angajator examinarea medicală la angajare şi controlul medical periodic, urmărindu-se astfel depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi crescute. Asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate se va face în mod obligatoriu de către angajator. Dacă se constată că anumiţi angajaţi suferă de unele afecţiuni sau au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme, persoanele respective vor fi trecute în alte locuri de muncă pentru care nu au restricţii sau se poate opera reducerea programului de muncă pentru persoanele respective.
Adrian Florin Bozdog
Inspector şef
Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara
Istrate Sorin Gabriel
Consilier comunicare şi relaţii publice
Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter