27.06.2017,  20:01:15 | 0 comentarii | 2570 vizualizari
Adi Cîmpean (căpitan Inter Petrila): „Nu cred că era necesar pentru Ghiroda să ni se anuleze trei goluri, din care două au fost perfect valabile”
de Loredana JUGLEA

Echipa de fotbal Inter Petrila se va întâlni, miercuri, la ora 18:00, la stadion pentru a stabili noul program, cât va dura vacanţa şi ce va face echipa în continuare. Până atunci, căpitanul echipei, Adi Cîmpean, a punctat câteva lucruri esenţiale legate de sezonul trecut răspunzând întrebărilor adresate de redactorul sportiv al „Ziarului Văii Jiului”. 

Punctul slab cu Ghiroda
Reporter: Ce regreţi că nu ai făcut la Inter?
A. Cîmpean: De făcut eu zic că am făcut totul şi am dat de fiecare dată tot când am fost pe teren, tot ce aveam mai bun pentru ca echipa mea să câştige. Regretul meu cel mai mare este că nu am reuşit să promovăm.
Reporter: Dacă ar fi să se rejoace meciul cu Ghiroda ce şanse ar avea Inter?
A. Cîmpean: Dacă ar fi să se rejoace, cred că am avea şanse mai mari. Asta vorbesc acum, în momentul acesta în care i-am cunoaşte mai bine şi am ştii ce măsuri trebuie luate pentru a câştiga. Oricum, le transmit felicitări şi multă baftă în Liga a III-a.
Reporter: Care a fost punctul vostru slab la baraj?
A. Cîmpean:  Nu pot spune că am avut puncte slabe, dar necunoscând adversarul a fost un dezavantaj pentru  noi şi lucrul acesta s-a văzut în rezultatul meciului tur de la Lonea.

Tineri pe val
Reporter: Care e liderul noului val de tineri de la Petrila?
A. Cîmpean: Nu pot spune de un lider acum, dar sunt jucătorii gen Keszeg, Cristian Duma, Marian Sârb, Tăian şi mulţi alţii care, cu seriozitate, muncă şi disciplină, ar putea ajunge jucători de bază la Inter Petrila şi, de ce nu, mai departe la un alt nivel.

Mai e mult până departe
Reporter: Până când vrei să joci?
A. Cîmpean: E o întrebare care mi se pune tot mai des în ultima perioadă. Ştiu că nu mai sunt ca mai tinerii mei colegi, dar sunt un jucător care, după fiecare meci, îmi fac o analiză a jocului şi încă sunt mulţumit de mine la 37 de ani. Dacă Dumnezeu îmi ajută să fiu sănătos, o să mai joc. Până când? Asta lăsaţi-mă pe mine să hotărăsc şi la momentul respectiv o să vă anunţ. Momentan mă simt bine şi în campionatul viitor voi încerca să realizez ceea cu nu am reuşit anul acesta.

Secretele reproşuri 
Reporter: Dacă ar fi să-ţi reproşezi ceva ce ţi-ai reproşa?
A. Cîmpean: Sunt şi lucruri care să mi le reproşez mie personal, dar vreau să le ţin pentru mine şi pe viitor să încerc să nu le mai repet.

Trei goluri anulate cu Ghiroda
Reporter: De ce crezi că se comit erori de arbitraj împotriva echipelor din Vale?
A. Cîmpean: Nu ştiu dacă doar împotriva echipelor din Vale, dar poate ar trebui mai mult respect şi din partea arbitrilor pentru ceea ce facem. Referitor la meciurile de baraj, mă aşteptam la altceva şi nu cred că era necesar pentru Ghiroda să ni se anuleze trei goluri, din care două au fost perfect valabile din punctul meu de vedere. Ar trebui să se  gândească că noi muncim şi că se fac eforturi din partea autorităţilor pentru a susţine o echipă.  E vorba de un an de zile de sacrificii şi ajungi să dai cu piciorul la toată munca. Ar trebui să fie mai atenţi şi să respecte, şi pe ei şi pe noi. 

Mai serioşi cu fotbalul
Reporter: Unde te vezi peste cinci ani cu Inter?
A. Cîmpean: Pe mine personal tot la Inter Petrila mă văd, chiar dacă nu ca jucător activ, dar aş vrea să văd Petrila mai sus fotbalistic. Avem condiţii destul de bune şi e loc şi de mai bine. Avem şi jucători buni în Petrila de ce să nu vrei ca fotbalist să ajungi mai sus?
Reporter: - Ce îi lipseşte echipei să bifeze o promovare?
A. Cîmpean: O mai mare implicare din partea tuturor, începând de la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara, pentru că în ultimii ani echipele din judeţ nu au prea câştigat aceste meciuri de baraj. Normal că şi noi trebuie să fim mai serioşi şi mai corecţi cu fotbalul, începând cu antrenamente şi tot ceea ce depinde de noi, ca la ora fiecărui joc să fim concentraţi şi uniţi pentru a reuşi ceea ce ne propunem.

Fotbalul învinge greutăţile vieţii
Reporter: Veţi rămâne în aceeaşi formulă pentru noul sezon?
A. Cîmpean: Eu aşa îmi doresc şi poate încă trei-patru jucători în plus la ceea ce avem. Concurenţa  într-o echipă face jucătorul mult mai serios la antrenament, iar echipa are de câştigat. Mai avem probleme şi cu jucătorii care vin-pleacă la muncă în străinătate, dar nu avem ce să facem. Nu pot trăi din banii câştigaţi la fotbal la acest nivel. Bucuria noastră este că la Inter Petrila suntem jucători doar din oraşul Petrila, şi împreună am reuşit să câştigăm campionatul şi cupa la nivel de judeţ, şi ne-am bătut la baraj cu campioana judeţului Timiş, unde eu spun că nu ne-am făcut de râs, deşi se putea mai bine. Dar fotbalul este frumos şi îţi oferă tot felul de stări într-un timp foarte scurt.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter