27.07.2017, 23:33:14 | 0 comentarii | 789 vizualizari
La Universitatea din Petroşani / Mai mulţi studenţi basarabeni?
![]() Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
În cadrul unei conferinţe de presă susţinută de rectorul Universităţii din Petroşani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, am aflat în mare şi care ar fi ultimele noutăţi din vara ce precede anul studenţesc 2017-2018 pentru instituţia de învăţământ superior de stat din Dealul Institutului. „Acum am încheiat etapa de admitere la masterat, unde am ocupat toate locurile bugetate şi o parte din locurile cu taxă. Pe 25 iulie a fost ultima zi de înscriere pentru licenţă, unde ne încadrăm în numărul de înscrişi din anii anteriori, poate chiar un pic mai bine. Avem o mare solicitare din partea românilor de pretutindeni, în mod special a studenţilor basarabeni, care din acest an se pot înscrie online, dar există şi posibilitatea pentru ei de a se înscrie la mai multe facultăţi. Aşteptăm de azi confirmarea locurilor acestor studenţi basarabeni. Dacă avem mai multe confirmări decât cele 85 de locuri pe care le-am obţinut (din care 50 cu bursă şi 35 fără taxă), înseamnă că suntem la faza la care va trebui să solicităm ministerului să suplimenteze aceste locuri. Am discutat deja cu domnul ministru, cu domnul secretar de stat pe aceste probleme”. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|